Caiete de emigrant ... LA RASCRUCI ...
“De ce m-ati dus de langa voi?
De ce m-ati dus de-acasa?
.........................................
...va treceti, bieti batrani,
Cu rugi la Preacurata,
Si plange mama pe ceaslov,
Si-n barba plange tata...”
... scria-n “Luceafarul” de Budapesta la 1 Decembrie 1902 rasinareanul Octavian Goga in postul Craciunului.
Pe cati dintre noi in preajma sarbatorilor traditionale sau participand, ori asistand la o celebrare locala sau cosmopolita pe-aici, nu ne “Umbreste” un simtamant nostalgic, vocalizat un pic gatuit ...”pe la noi pe-acasa...” Imediat un palc de amintiri refulate-n strafundul memoriei ne umezesc ochii picurandu-ne din gene regrete de nespus. Este momentul cand “dorul” se transforma-n”doina” intima fiecaruia, si ne uneste pe toti; indiferent de orientari sau crezuri in acea specifica simtire a locuitorilor de la impactul vestului cu estul, al nordului cu sudul levantin al Europei, chiar in centru, pe platforma Carpato-Dunareana, cunoscuta azi ca Romania.
Urmatoarea senzatie e indoiala, disputarea fie si pentru o secunda pripasita-n timpul nostru special, a ratiunii de-a pleca...de-acasa. Aici devenim automat subiectivi si ne justificam statutul de imigranti/emigranti blamand te miri ce sau pe cine, niciodata natura noastra specifica acelui taram... in care am fi vrut sa fim fericiti si liberi.
Uitam parca ca “libertatea” ca notiune e aproape intodeauna asociata cu “nelimitatul” spectru al atator atribute sociale, politice, culturale si mai ales spirituale, pe care orice om ar vrea sa le experimenteze la nivelul sau de intelegere (inclusiv imigrarea/emigrarea).
Sa ne aducem insa aminte cateva lucruri, care analizate si adoptate cu inteligenta; din perspectiva ne-nchistata-n dogme sau teorii parsiv dezvoltate de ticalosii educati ai ideologiilor ce-au ‘mputit lumea la un moment sau altul, ne-ar redefinii statutul. Acest exercitiu ne-ar putea face mandri ca venim din sanul creuzetului in care s-au inodat venele civilizatiilor venite din India, Asia Mica si negurile Extremului Orient, in cea ce va deveni, eufemistic, vestul civilizat de astazi. Noi santem prima versiune, cea originala, a indivizilor care au dinamizat printr-o methoda noua , mult mai eficienta decat tribalitatea ancestrala, mersul social-economic al lumii: transhumanta. Economistii eruditi de astazi sofisticand-o, o numesc globalizare.
Arhierei Micii Rome, Machedoni haituiti, dornici de statornicie, si-au indoit spinarile sub palma lui Iosif si in dorinta de distingere au adoptat unitarianismul (un compromis politic ce-ar fi fost aplaudat astazi la scena deschisa). La umbra lui au dezvoltat o teorie ce parea pe-atunci nobila multora: daco-romanitatea esentiala a Romanilor. Indirect insa, prin asta ne-au redus dreptul la universalitate, ne-au hibridizat limitat in timp si spatiu , inlantuindu-ne-n Carpati .
Spiritul nostru insa era de alta natura.
In vinele noastre curgea sangele indoeuropenilor care imprumutasera de la sumerieni cuvantul secure, simbol al puterii si melodiosul arama metalul moale si transformabil plastic in toate simbolurile spirituale incalzite de culoarea lui fascinanta, ca parul femeilor ce-au tentat ingerii lui Dumnezeu. De la Celtii de limba kentum am mostenit obsesia supranaturalului, a lumii fara limite, pe care o sarbatorim in ritualurile pagane asociate orcarei religii la care am fost convertiti de imparati, sau ne-au convertit circumstantele.
“Romanii” care ne-au latinizat erau din Legiunea Numerus Palmyrenorum , Legiunea aV-a Macedonica, Cohorta a I-a Antiochesium, Cohorta a I-a Aurilia Brittonum Malvensis, Cohorta a I-a Batarorum milliaria , Cohorta a II-a Flavia Numidarum, si multe alte, cu legionari proveniti din natiile cucerite de urmasii lui Aeneas, iar sangele lor ar putea fi si el amestecat in vinele noastre.
Daco- Romanismul in Romania nu e limitat etnic, cum l-au vrut cei de la Blaj sau altii, e mondial. Cuvantul ROMAN derivat din Romanus, cetatean al Romei, n-ar trebui sa ne-nlantuie in echivalenta daco-romana, ci sa ne extinda influentarea, deci apartenenta. Imperiul Romei pe-atunci era Lumea, deci Romanus/Roman era cetateanul lumii. Specificul nostru este Valah ( nu la fel cu nominarea Celtilor de Germani-derivat in Wellsh), care nu poate fi limitat la limba vorbita ( in comunitati latine), cum pretind cei cu intentii “limitate”, ci la cea ce ne este caracteristic; transhumanta. In Ceha, Croata, Slovaca cuvantul valah inseamna “cioban” (de origine turceasca) or pastor (de origine latina) sau pacurar (presupus cuman sau proto-bulgar). Astia erau vecinii nostrii in contextul de-atunci; ei ne stiau cel mai bine si ne judecau dupa ocupatie sau credinta. Deasemenea in Croata si Bulgara valah inseamna si orthodox (om drept credincios - cinstit divinitatii), sau in Sarbo-Croata Dalmatiana plebeu.
Noi am suferit in timpurile biblice asa numiti Pelasgi, mania lui Cain cel incapabil sa viseze si care era speriat de infinitatea visului. Am fost localizati acolo in Carpati intr-o perioada, ca urmare a tendintei noastre de-a ne urma liber destinul. Au fost in istorie si unii care au incercat sa ne transmorme atributul de Roman in ruman, si nu le-a mers. Am plecat...in lume.
E drept, in acelasi timp, ca noi nu am fost constructori megalomani sau ganditori abstracti, dar noua ne-a tinut cununa, Soarele si Luna, preotii nostrii au fost muntii mari, iar semnul petrecerii noastre prin vreme si locuri au fost stele cazatoare.
Noi n-am fost cei alesi sa oranduiasca lumea, noi am fost cei osanditi sa traiasca-n lume, Dumnezeu fie laudat pentru osanda ce ne-a dat. Osanda asta a noastra de viata fara de moarte si tineretea fara batranete, e osanda unei semintii noi , semintia oamenilor cetateni ai pamantului liberi... dar stiutori de rostul lor omenesc ce-aduna intr-o singura “Spita” visurile atator altele.
Nu putem fi imigranti/emigranti numai daca ne abandonam prozaicului limbaj ai celor care ne politizeaza existenta...
Altfel santem oameni si avem in noi tot ce e uman de la viciu la virtute. Oamenii Pamantului !
Nu ne-a dat nimeni de o parte, nu ne-a-mpins nimeni nicaieri, am urmat doar instinctul celui ce s-a ridicat prima data in picioare intr-o noapte senina si vazand stelele a plecat sa le caute izvorul pe pamant... la orizont
...asa am ajuns intodeauna la rascruci...
|
George Serb 10/17/2006 |
Contact: |
|
|
