Theodor Damian
Theodor Damian (n.1952) este absolvent al Institutului Teologic Bucuresti (1975)
si Doctor in Teologie (Fordham University, New York, 1993; Universitatea Bucuresti, 1999).
Se stabileste in 1988 in Statele Unite, unde a fondat Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa si de asemenea o revista bilingva, romana/engleza: Lumina lina: revista de spiritualitate si cultura romaneasca – Gracious Light: Review of Romanian Spirituality and Culture.
Este autorul a numeroase lucrari teologice si un cunoscut poet.
Recenta carte a lui Theodor Damian este un volum de versuri intitulat Semnul Isar
Volumul de fata al lui Theodor Damian a fost scris in conditii speciale. Poetul se afla intr-un spital din Munchen, cu o afectiune grava, in fata unei operatii chirurgicale.(…) Vecinatatea teribila a mortii acutizeaza perceptiaa, extinde vederea cea fizica si cea l`untric`.(…) Moartea revizuieste viata. Esentia-lizeaza, alege, reasaza urmele lasate de faptele noastre, de iubirea noastra, de cunoasterea noastr`. Creeaza urgenta unei revizuiri totale, o data cu aflarea adevaratelor prioritati ale vieaii. Purifica ri-tual traitul si scrisul omului.
Fragment din postfata - Un poem testamentar, Vasile Andru
Ca o vrajă a vietii cercul
Existenta este o vanătoare de cercuri
cercul este marea metaforă
din cercuri venim
din marile sfere
si big-bang-ul este un cerc
este cercul redus la esenta ultimă
a avea ascuns în avere
Eram mic si nu stiam ce fac
cand mancam cercul pe stradă
ca o sarmă mestesugit adaptată
sau ca un băt
credeam că mă joc
ca o vrajă a vietii cercul
de fapt cercul mă juca pe mine
eu preot păg@n
curat la suflet si la strămosi
un ritual pe atunci fără sens
nu aveam voie să înteleg
acum văd dar nu tot
prins la mijloc în labirintul întrebărilor lor
fericit pentru că la mijloc
toate geometriile sfarsesc în cerc
asa cum ochiul geme rotund
chemat de abis
cand cercul trupu-mi frămantă
n-ai să crezi
pană n-ai să citesti la vreme de seară
singur
dezmierdarea din lacrima frantă.
Ajunge gandesti
prea mult lacrimă într-un cerc
ar trebui să nu mai fii unde esti
dar cercul e infinit
nu se stie cată lacrimă-n rîs
sau cat ras
în lacrimă-i răsucit
Priveste gura mare, frumoasă, flămandă
a cercului
aruncă sclipiri astrale spre sangele tău
cu priviri de sarpe asa stai
statuie de marmură, de sare,
de lut, de abur mocnit
o, dulce dintele mortii
cand te-a pătruns dar n-ai murit
Din cînd în cînd o zv@cnire
prelungă, tristă si grea
mi-e aripa cu care mă apăr de moarte
si pana cu care arunc după ea
Cînd voi trece hotarul acestei munci
Unde voi fi eu atunci
au oare
cînd voi trece hotarul acestei munci
contra furilor zilei
noaptea
sub aripile frumos colorate ale vacilor
Domnului,
împotriva talharilor noptii
ziua
în scorburile protejate de soare
voi ascunde
dulceata aceasta care mă va munci
ca painea cea de toate zilele
istoria acestui dulce pelerinaj
între cele două lumi
rotunde si negre
voi visa
unde mă voi afla eu atunci
au oare
învată să zboare
vacile Domnului cu aripile rosii
lăcustele au dat iama-n răsărită
din scorburi de dezghet
apa se prelinge dezmeticită
|
Observator 9/30/2006 |
Contact: |
|
|
