NICOLAE TITULESCU - FERMITATE SI CONSECVENTA ÎN POLITICA
Eminentul jurist, profesor universitar, academician, strălucitul orator
care a fost Nicolae Titulescu, s-a afirmat îndeosebi ca apreciat om
politic si ca unul din cei mai importanti diplomati europeni din perioada
interbelică.
După cum se stie, Nicolae Titulescu intră în politică în 1909, în Partidul
Conservator Democrat condus de Take Ionescu si, în 1912, este ales deputat
de Romanati în Parlament unde, în 1913, rosteste un vibrant discurs despre
pozitia României fată de evenimentele din Balcani din care transpare
luciditatea sa politică, patriotismul, dar si interesul logic fundamentat
despre afirmarea Balcanilor ca zonă a păcii si a bunei întelegeri. Este
începutul afirmării uneia dintre directiile politicii sale pe care se va
mentine cu consecventă până la sfârsitul vietii, Discursul este deosebit
de apreciat de multe personalităti ale timpului între care si Take
Ionescu.
În perioada neutralitătii României dinaintea primului război mondial,
Titulescu apare ca unul dintre cei mai activi militanti pentru Marea Unire
ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918, dovadă în acest sens fiind celebrul
său discurs de la Ploiesti (1915) - intitulat “Inima României”(n.n.
Ardealul).
După ce, din 1917, este în două rânduri ministru de finante, Nicolae
Titulescu este delegat al României la Conferinta de pace de la Paris si
îsi pune semnătura, alături de cea a dr. Ion Cantacuzino, ministru de
stat, pe Tratatul de pace cu Ungaria de la Trianon (4 iunie 1920) si,
alături de printul Dimitrie Ghica, trimis extraordinar si ministru
plenipo-tentiar al României la Paris, pe Tratatul de pace cu Turcia de la
Sevres (10 august 1920). Tot în 1920, conduce delegatia României la
Conferinta de la Spa (Belgia) si semnează Acordul privind reparatiile
datorate de Germania puterilor învingătoare din primul război mondial.
Între 1920 si 1936, Titulescu este delegat permanent al României la
Societatea Natiunilor de la Geneva si, fapt unic, neîntâmplat cu nimeni
altcineva, este ales consecutiv, în 1930 si 1931, ca presedinte al
sesiunii anuale a Societătii, bucurându-se, pentru competenta si talentul
său oratoric, de numeroase aprecieri printre care si cele ale cunoscutului
om politic britanic Anthony Eden.
După ce este, o scurtă perioadă de timp (1921), ministru ad- interim la
Externe, îndeplineste functia de trimis extraordinar si ministru
plenipotentiar al României la Londra, apoi este ministru de externe (1927-
1928 si 1932-1936).
Activitatea sa în timpul ministeriatului este prodigioasă. Astfel,
Titulescu realizează deschiderea sau redeschiderea reprezentantelor
diplomatice ale României de la Helsinki, Lisabona, Rio de Janeiro, Buenos
Aires, Santiago de Chile, Ciudad de Mexico, Montevideo, Caracas, Teheran,
Moscova. După cum se vede, cele mai multe oficii diplomatice noi sunt în
capitalele latino-americane. Această linie de preocupări a lui Titulescu
face obiectul unui recent si amplu articol (decembrie 2001) apărut în
ziarul oficial din Lima “El Peruano" sub semnătura lui Juan Mariategui si
intitulat “România: ministrul de externe Titulescu si America Latină”.
Articolul se referă si la cartea lui Titulescu “Politica externă a
României”, apărută în timpul vietii autorului în limbile engleză si
franceză, iar în versiune românească abia acum, în ultimii ani. În 1996,
lucrarea este scoasă în editia a doua franceză de către Fundatia Europeană
Titulescu, având un prolog de Teodor Melescanu.
În ceea ce priveste relatiile cu U.R.S.S., Nicolae Titulescu, pe lângă
stabilirea de raporturi diplomatice, a angajat multe discutii cu M.
Litvinov, comisarul poporului pentru Externe al U.R.S.S., urmărind
recunoasterea unirii Basarabiei cu România. Istoricul Florin Constantiniu
apreciază că Titulescu apare ca o victimă a diplomatiei sovietice care i-a
înselat încrederea. După un “gentlement’s agreement” din 1934, prin care
U.R.S.S. se angaja să nu mai ridice problema Basarabiei, Litvinov l-a
lăsat pe Titulescu să creadă că a obtinut recunoasterea apartenentei
Basarabiei la România, lucru departe de realitate în intentiile
sovieticilor.
O mare atentie a acordat Titulescu problemei securitătii colective si
definirii agresorului, idei la care au aderat multe tări si cu care a
cochetat si U.R.S.S. practicând o politică duplicitară, însă, între
Germania si puterile Antantei.. În 1933, este semnată astfel Conventia de
definire a agresiunii numită si Conventia Litvinov-Titulescu sau Formula
Titulescu-Litvinov. Articolul din ziarul peruvian citat mai sus se referă
si la atragerea de către Titulescu a diplomatiilor latino-americane în
sustinerea securitătii colective, actiune confirmată si prin semnătura pe
care diplomatul român o pune pe Pactul de neagresiune si conciliatiune de
la Rio de Janeiro.
În 1933, Titulescu îsi pune semnătura si pe Pactul de organizare a Micii
Întelegeri (Micii Antante) dintre România, Cehoslovacia si Iugoslavia,
pact care consfinteste viabilitatea întelegerii deja constituite prin
tratatele bilaterale din 1920 si 1921 - si stipulează directiile de
actiune ale întelegerii ca instrument de asigurare a securitătii în zonă.
Cu acelasi scop, Titulescu initiază constituirea Întelegerii Balcanice
care ia fiintă în 1934 prin semnarea, la Atena, a documentului aferent de
către reprezentantii României, Iugoslaviei, Greciei si Turciei. Tot în
1934, la Ankara, Titulescu semnează Tratatul de amicitie si neagresiune
dintre România si Turcia.
Un rol important a avut Nicolae Titulescu la Conferinta de la Montreux -
Elvetia (iunie 1936), obtinând recunoasterea interesului României fată de
regimul Mării Negre. El a spus cu acest prilej: “Nu vom accepta niciodată
să se dispună de soarta noastră fără noi, să ni se impună hotărâri la care
nu am consimtit”.
În perioada 1932- 1936, ministrul de externe Titulescu face parte din
guvernul liberal condus mai întâi de I.Gh.Duca. Primul ministru este,
însă, asasinat de către legionari pe peronul gării Sinaia, la 29 decembrie
1933. Nu cu mult timp în urmă, Corneliu Zelea Codreanu atacase în termeni
violenti pe I. Gh. Duca, N. Titulescu, V. Iamandi, I. Inculet s.a.
Titulescu era, de fapt, alarmat de consecintele pe plan extern ale
antisemitismului Miscării legionare, ale orientării profasciste si
pronaziste a acesteia. După asasinarea lui I. Gh. Duca, i se încredintează
conducerea guvernului lui Gheorghe Tatărescu, pe fondul unor frământări
din P.N.L. (dizidenta lui Gh. I. Brătianu s.a.).
Este de subliniat, fie si în treacăt, că, în timpul mandatului guvernului
Gh.Tătărescu, economia românească se reface după marea criză din 1929-1933
si va ajunge la apogeul dezvoltării din întreaga perioadă capitalistă. În
politica externă, Nicolae Titulescu, membru al guvernului respectiv,
probează aceeasi consecventă, actionând pe coordonatele orientării sale la
care ne-am referit mai sus. Numai că anul 1936 aduce schimbarea raportului
de forte din Europa.
La 7 martie 1936, Germania hotărăste remilitarizarea Renaniei, ignorând
prevederile adoptate la încheierea păcii. Franta asistă cu pasivitate la
această situatie si nu va putea interveni în sprijinul tărilor
est-europene care sperau să aibă ajutorul său. Politica securitătii
colective, ca si tratatele si organismele pentru care a militat Titulescu
primesc puternice lovituri odată cu invadarea unor tări din Europa de
către trupele hitleriste si cu rapturile teritoriale care au precedat cel
de-al doilea război mondial.
Titulescu este supus unor critici tăioase:
- O parte a spectrului politic din tară critică apropierea de U.R.S.S.
Titulescu este atacat în mod expres de către C. Z. Codreanu, printr-o
circulară din 30 mai 1936.
-Polonia vede o slăbire a aliantei din 1921 prin apropierea de U.R.S.S.
Italia nu-i iartă lui Titulescu criticarea promptă a interventiei în
Etiopia.
-Initiativele lui Titulescu îl irită pe regele Carol al II-lea care crede
că ministrul său de externe se consideră singurul diriguitor al politicii
externe a României.
La 24 august 1936, Titulescu este înlăturat din guvern si va pleca în exil
- în Franta.
Din perioada exilului lui Titulescu - din călătoriile, din luările sale de
cuvânt cu diferite prilejuri, din interviurile si scrisorile sale, rezultă
aceeasi atitudine fermă si consecventă în sustinerea ideilor pe care le-a
promovat în activitatea sa politică si diplomatică, multe fiind de
actualitate si astăzi. Ne oprim asupra câtorva exemple edificatoare:
Într-un discurs tinut cu prilejul unei reuniuni a Societătii medicale a
litoralului mediteranian, la Cap Martin (Franta), la 11 aprilie 1937,
Titulescu afirmă că “intangibilitatea frontierelor este conditia
primordială a întelegerii internationale”.
În iunie 1937, Titulescu se află la Londra unde tine câteva conferinte. La
3 iunie, vorbeste la Camera Comunelor despre mijloacele practice de a
păstra pacea existentă. “Primul mijloc, spune Nicolae Titulescu, constă în
negocieri, atât pe tărâm politic, cât si pe cel economic, cu acei care
s-ar putea să ne fie mâine inamici. Al doilea mijloc constă în a întări
institutiile destinate să salveze pacea. Al treilea mijloc este
necesitatea pentru Marea Britanie să afirme că ea este tot atât de
interesată în păstrarea păcii în Europa centrală si de est, ca si în
Europa de vest”. Titulescu sustine si la 9 iunie, tot la Camera Comunelor,
faptul că Anglia trebuie să fie interesată de toate regiunile Europei. În
conferinta tinută la Oxford, la 4 iunie, pe tema situatiei internationale,
Titulescu spune: “Briand a voit o politică de întelegere cu Germania, la
Cannes, în 1922. El a fost împiedicat să o facă, deoarece lumea spunea: e
prea devreme. Experienta a dovedit că ce s-a făcut în urmă a fost prea
târziu”. Referindu-se la revizionism, Titulescu a spus cu acelasi prilej:
“Revizuirea nu este o solutie; ea consistă în a transporta răul pe care îl
reprezintă o granită din o parte în alta. Adevărata solutie e
spiritualizarea constantă si progresivă a granitelor prin scăderea
barierelor vamale si usurarea traficului de oameni”. (Câtă actualitate! -
n.n.)
Se stie că Nicolae Titulescu a primit titlul de ”doctor honoris causa” al
universitătilor din Bratislava si Atena. La 19 iunie 1937, primeste titlul
respectiv la Universitatea Komensky din Bratislava si dezvoltă conferinta
“Ordinea în gândire” din care cităm: “Este necesar să se creeze un nou
umanism, un umanism propriu secolului al XX-lea, mai puternic, mai solid,
mai modern, un umanism nou care prevede o nouă filozofie, o nouă morală,
un nou drept, care să adapteze vechile conceptii ale democratiei liberale,
izvorâte din Revolutia franceză, la nevoile unei noi democratii nationale,
sociale, economice si culturale, folosind experienta democratiilor si a
regimurilor autoritare din Europa, chiar dacă ele au reusit sau nu”.
Consecvent interesului pentru zona balcanică, în scrisoarea adresată
ziarului “L’Ordre”, la 30 mai 1939, Titulescu apără Iugoslavia în
împrejurarea ocupării Albaniei de către Italia, iar în interviul acordat,
la 14 iunie 1939, ziarului “Paris Soir”, sustine că Acordul anglo-turc,
încheiat cu putin timp în urmă, este “o completare fericită a Pactului
Balcanic” si nu contravine prin nimic acestuia. Sintetizând, directiile
politicii lui Nicolae Titulescu, urmărite cu fermitate si consecventă în
activitatea sa si în întreaga sa viată, au fost:
servirea cu abnegatie a tării sale pe care a vrut-o întregită, prosperă si
respectată în întreaga lume; asigurarea unor relatii de bună vecinătate cu
tările din jurul României, instituirea si asigurarea functionalitătii unor
instrumente de mentinere a păcii în zonă ca Mica Întelegere si Întelegerea
Balcanică; extinderea relatiilor României cu cât mai multe state ale
lumii, cu privire specială asupra tărilor latino- americane; crearea si
asigurarea functionării unui sistem de securitate colectivă în întreaga
lume, definirea agresorului si combaterea revizionismului; o viziune
umanistă asupra devoltării viitoare a societătii, a relatiilor dintre
state.
Prin activitatea sa pusă în slujba unor idealuri nobile, prin calitătile
sale deosebite, Nicolae Titulescu s-a făcut cunoscut si apreciat în
întreaga lume. Pe lângă functiile si titlurile cu care a fost onorat si la
care am făcut referiri mai sus, să arătăm că ilustrul diplomat a mai fost
presedinte al Academiei Diplomatice Internationale de la Paris, presedinte
al Societătii Internationale de Filologie, Stiinte si Arte Frumoase,
membru în Comisia de Cooperare Intelectuală Internatională de la Geneva,
membru al Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga. O fundatie europeană
îi poartă numele. Numele său este înscris în enciclopedii si dictionare de
personalităti din întreaga lume. A fost membru al Academiei Române. În
tară, i s-au ridicat statui, numele său este purtat de bulevarde si străzi
din diferite orase, de scoli, licee, facultăti, institutii si societăti de
cultură.
Valorificarea ideilor si experientei lui Nicolae Titulescu de către
contemporanii nostri nu poate fi decât în beneficiul oamenilor, al
societătii si totodată constituie un omagiu adus memoriei unei mari
personalităti.
S. Moraru
Bibliografie
1. Andrei, Nicolae - Voievozi ai spiritului, Editura Alma, Craiova, 2000
2. Constantiniu, Florin - O istorie sinceră a poporului român, Editura
Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998
3. Mariategui, Juan - Rumania: canciller Titulescu y America Latina, în El
Peruano, Diario Oficial, Lima, din 3 decembrie 2001
4. Titulescu, Nicolae - Discursuri, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1967 |
S. Moraru 7/22/2002 |
Contact: |
|
|
