Din lumea dorului
Adormind de armonia
Codrului bătut de gînduri
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rînduri-rînduri.
Mihai Eminescu
Mie orice vizită în România îmi face pînă la urmă mai mult rău decît bine.
Stau acum si îmi trag sufletul ca si cînd tocmai m-as fi coborît dintr-un „roller coster”, unde am rîs si am tipat de bucurie si de spaimă patru săptămîni. Si-mi zic: asa îti trebuie dacă nu-ti stii măsura si crezi că tot ce zboară se mănîncă. O actrită grasă-grasă de la teatrul Ion Creangă fiind întîmplător în rolul lui Albă ca Zăpada si auzindu-i pe copiii din sală strigîndu-i: Nu musca din măr! Nu musca din măr! le-a zis: Doar o dată că mi-i poftă!
Cam asa fac si eu cînd merg în România si cred că nici dumneavoastră nu faceti altfel.
Românii din România, rudele, prietenii nostrii dragi nu o tin într-o petrecere continuă, desi bine ar fi. Ba unii din ei o tin într-o sărăcie fără sfîrsit.
Noi cei care îi vizităm venind dintr-un univers mai comod dar lipsit de entuziasme, căutăm ce nu avem aici. Si destul de des găsim. Eu am găsit mai mult chiar decît altă dată, desi sînt chiar mult mai putin tînăr. Bucurestiul e asfixiant din cauza căldurii, masinilor si fetelor frumoase. Dar dacă nu esti atent taximetristul îti ia si sticla de apă din mînă. Flori, bere, telefoane, grabă, fum, parfum, gălăgie. Bucuresti!
Spre Brasov am călătorit cu trenul: Săgeata Albastră. Elegant, curat, dar aproape gol. Auzeam doar conversatia a două englezoaice ce îsi plănuiau să vadă Branul. Le priveam si mă minunam cît de relaxate sînt răsfoind un atlas al Europei de Est si rontăind sticsuri. Eu întorceam privirea de la ele la controloarea de bilete, la munti, la gara din Sinaia, ca si cînd as fi fost în Anglia. As fi băut o vodcă, o bere, dar tocmai si numai în trenul ăsta nu se găsea asa ceva. In Brasov e aceiasi neliniste, aceiasi lume jumătate incitată-jumătate blazată, doar peisajul si temperatura aerului e alta. Se construieste, se vinde, se bea si se trăncăneste.
La Sighisoara, unde am ajuns în a patra zi, atmostfera era mai potolită. Oras mic în care zumzetul străzii se compune din: Servus dragă! sau Servus toc! Urma să-mi revăd colegii de liceu după un număr de ani inexprimabil de mare. Am fost, cîti am fost, entuziasmati, derutati, emotionati de cei din jur, de clasa de liceu si de un oras cum altul nu mai e.
Dar mai frumos ca nicăieri a fost în Copoul Iasului, pe unde se întorc si rătăcesc zi si noapte, mai ales în vremea florilor de tei, spiritele lui Mihai si al Veronicăi. Teiul lui Eminescu se străduia pe o jumătate din trunchi să-si dea si el floarea. Dacă as sti că nu supăr pe nimeni, as zice că Iasul este singurul oras boieresc din România. Asta o simti urcînd Copoul, asteptînd pe cineva la Fundatie, la Corso la o bere, pe treptele Universitătii, aproape peste tot. As îndrăzni să spun că la Coven Garden unde n-am fost niciodată, nu e cu mult mai impresionant decît în Aula Universitătii, unde am răspuns la citirea altui catalog.
Plimbarea din Copou m-a înrobit pentru totdeauna. As fi vrut să nu se mai sfîrsească niciodată.
A treia zi, ultima în Iasi, am mai urcat o dată Copoul. Era spre prînz. Lume frumoasă, cafenele elegante, dar foarte cald. Urcam în urma unei doamne cînd ne-a ajuns o Dacie cu niste cheflii. Erau tineri, imberbi si se împingeau pe geam afară. Cel dinspre trotuar ne-a strigat cît l-a tinut gura: Băăă, Moldova nu e a voastră! Stiu! E a voastră! Si mi-a venit ca niciodată să izbucnesc în plîns si rîs.
Cine dintre dumneavoastră vrea să pătească la fel, n-are decît să se ducă în Copou, dar nu-i garantez că se mai întoarce.
|
Viorel Neacsu 7/7/2006 |
Contact: |
|
|
