Contrapunct in cotidian - Sufletul culorilor
SUFLETUL CULORILOR
Fiecare dintre noi are preferinte legate de culori, caci ele poarta cu ele parte din trairile noastre zilnice. Fie ca ne sugereza un obiect, fie ca ne produc asociatii de idei cu lecturi, culorile au întotdeauna un efect binefacator asupra noastra, cum se va vedea din exemplele de mai jos.
ALBASTRU.
Am o bluza albastra. Cand am cumparat-o m-a atras culoarea ei de cerneala. De fiecare data când o îmbrac redevin “fetita cu calimara”.
Sunt în clasa întâia. Am învatat sa scriu cu creionul si de azi încolo am voie sa scriu cu cerneala. Am fost la “Libraria Noastra” si mi-am cuparat o calimara rotunda, cu gâtul pliat spre interior pentru ca cerneala sa nu se verse în cazul în care calimara s-ar rasturna. Învatatoarea ne-a spus sa ne cumparam si dop mititel, pentru ca cerneala sa nu se evapore. N-am gasit asa ceva, mi-a taiat mama unul dintr-un dop mai mare. Dar, desi imperfect, dopuletul astupa calimara. Aveam nevoie si de toc cu penita. Penitele aveau un orificiu circular spre vârf (la ce o fi servit? ca penele, stramosii penitelor, nu aveau asemenea orificiu!). Preferam penitele cu vârful în forma de inimioara alungita, mi se pareau mai gratioase decât cele drepte. Calimara mea trebuia umpluta din “sticla mare” a tatei, care era dreptunghiulara si asemanatoare celor brune de la farmacie, doar ca era deschisa la culoare. De acolo tata îsi umplea calimara lui de pe birou, din care apoi îsi alimenta stiloul. Eu înca nu aveam voie sa folosesec stiloul, trebuia sa scriu cu tocul. În teorie cerneala nu ar fi trebuit sa aiba alta traiectorie decât sticla lui tatacalimara meatocul cu penita. Din pacate, cu toate precautiile luate, cerneala devia cu regularitate de la traiectorie si ajungea de pe dop pe gâtul calimarii, de acolo pe toc si de pe toc pe degetele mele, iar sugativa mai mult întindea petele de pe degete decât le stergea. Albastrul petelor de pe sugativa si de pe degete era exact albastrul bluzei mele de astazi.
ROSU.
Oricât ar parea de ciudat pentru un om venit dintr-o tara unde culoarea rosie avea un simbol politic, mie personal aceasta culoare mi-aduce mie aminte de copertile unei carti. Este vorba de colectia “Les Cahiers Rouges” a editurii Grasset din care mi-am cumparat de îndata ce am ajuns în Canada o carte care care mi-a marcat tineretea.
Este vorba despre traducerea din limba germana în fanceza a cartii “Scrisori catre un tânar poet” de Reiner Maria Rilke.
( N.R Obs; In programul cenaclului nostru din 18 martie a.c figureaza si personalitatea lui Reiner Maria Rilke ).
Aveam 17 ani când am citit-o prima oara si de atunci am recitit-o de multe ori. Profit de faptul ca anul acesta se împlinesc 80 de ani de la moartea marelui poet austriac pentru ca sa scriu despre cartea pe care fiecare dintre noi ar trebui sa o pastreze pe noptiera, cred eu. Este vorba despre zece scrisori scrise de Reiner Maria Rilke între 1903-1908 adresate tânarului de 20 de ani Franz Xaver Kappus, care, dupa lectura uneia din cartile lui Rilke, i s-a adresat acestuia pentru a-i cere pareri literare. Între cei doi a avut loc o corespondentza ce a durat mai multi ani, iar Franz Xaver Kappus a publicat în 1929, adica la trei ani dupa moartea lui Rilke, primele zece scrisori ale corespondentzei, care, dupa 1908 s-a rarit considerabil.
Când am citit cartea în anii adolescentei, m-a bulversat total si înca de atunci am retinut câteva din sfaturile cuprinse în scrisori, sfaturi pe care le-am urmat apoi de-alungul vietii. Dar când am recitit scrisorile acuma, la vârsta maturitatii avansate, dupa ce am scris eu însami câteva “încercari” de poezie, profunzimea si harul acestor scrisori m-au bulversat înca si mai mult, caci mi s-a parut ca îndemnurile lui Rilke erau aplicabile nu numai la creatia poetica, ci la orice fel de creatie, fie ea scrisa sau de alta natura. Iata primul lui sfat, esential cred pentru toti cei ce scriu:“Patrunde în tine însuti si întreaba-te ce te împinge la scris: cerceteaza radacinile scrisului în strafundul inimii. Confeseaza-te tie însuti: ai muri daca ti-ar fi interzis sa scrii? Si mai ales întreaba-te la ora cea mai linistita a noptii tale: “Sunt într-adevar fortat sa scriu?””
Trebuie sa marturisesc ca aceasta fraza a lui Rilke e prezenta tot timpul în mine si, când sunt la rândul meu solicitata cu pareri în ale scrisului, fac întotdeauna referire la îndemnul lui Rilke. Mai departe, Rilke pledeaza pentru studierea naturii si revenirea la anii copilariei. Este foarte emotionant pasajul uneia dintre scrisori în care Rilke sustine ca nici macar în celula unei închisori omul nu trebuie sa creada ca nu are ce contempla, caci nimic nu-l împiedica sa-si aminteasca anii copilariei. Dar, sustine Rilke, omul trebuie sa studieze si sa imite natura, copacii, florile si animalele care trec senine prin viata, nemanifestând nici un semn de nerabdare. Rilke predica rabdarea si asteptarea, spunând ca omul nu trebuie sa forteze viitorul. “Viitorul e fix, noi suntem cei în continua miscare în spatiul infinit” afirma poetul. Consideratiile lui filozofice legate de profunda lui credinta în divinitate sunt exprimate în scrisori cu o cutremuratoare caldura si dovedesc pe deplin caracterul generos nu doar al artistului, dar si al omului Rilke.
M-am gândit, recitind scrisorile, ca ele au fost scrise cu o cerneala care semana probabil cu cea a copilariei mele. Astazi culoarea cernelii a disparut, dar nu si sufletul ei.
Nu am epuizat nici pe departe subiectul, caci as fi vrut sa mai scriu si despre movul “creioanelor chimice”, vernilul “hârtiei creponate”, sau despre toate celelalte culori al caror suflet pluteste alaturi de noi îmbogatindu-ne fiecare clipa a vietii.
Dar cine ar putea vreodata epuiza acest nesfârsit subiect al contopirii trairilor noastre cu cele ce ne înconjoara?
|
Veronica Pavel Lerner 3/14/2006 |
Contact: |
|
|
