Sclipirea ...
Sclipirea 898
Insiruirea evenimentelor petrecute cu adevarat ar fi o alta simpla descriere triviala ce se desfasoara, de fapt continuu, la diferite scari, in lumea noastra cotidiana. Importanta este esenta extrasa la care se ajunge, si anume: daca eu si tu si noi si toti am da dovada de intelegere si am capata o nuanta de sincronism in faptele noastre, am avea in primul rand Timpul de partea noastra. Daca am sti sa fim oricand drepti si cinstiti, conform intelepciunilor strabunilor nostri, am putea avea parte de o Lume in care cineva nu ar asteapta un gest frumos de la altcineva pentru a-l face si el insusi. Nu ar exista indiferenta sau ignoranta, lipsa de respect.
E bine sa incepem cu totii si a nu astepta ca cineva sa inceapa primul. Acesta este impulsul in crearea undei, deoarece in contratimp, asincronism, sau neintelegere, nu va fi creata nicicand constructia pentru care Oameni isi au rostul, aici, pe Pamant. Iar acolo unde lipseste si ignoranta si indiferenta si neincrederea si multe alte virtuti ale omului "inteligent", isi croieste singura drum inspre lumina, Dragostea.
Exista credinta ca aceste ganduri primare lipsite de complexitate matematica pot fi generate de fiecare Om in parte, in timpul activitatilor sau relaxarii, in asa numitele "momente de spiritualitate".
Traim continuu aceeasi zi de inceput de civilizatie umana, copii ai Terrei, fugind dupa o minge in directie opusa deplasarii ei.
Sclipirea 162
Pasajele abigue ale cartilor iti par in aparenta lor contradictorii....esoterism, valori superficiale, explicatii ascunse...cine te ajuta sa gasesti raspunsul? Cine te imbraca in armura care te apara de forta incredibila a tentatiilor lumii materiale? Cine iti arata cel mai bine defectele?
Natura egoismului nu te va face niciodata sa simti nevoia reviziei in caracter.
Dragostea, Munca, Meditatia, sunt caile de realizare in viata, iar raspunsurile la intrebarile puse mai sus pot fi unul singur...si anume TU.
Sclipirea 501
Nu ma lasa sa plec de langa Tine,
Chiar daca, uneori, asa iti pare.
Eu sunt doar Omul, care se tot schimba,
Datorita legilor Tale.
Sa caut alta casa,
Sa ma adapostesc in ea
Nu este ceea ce-am dorit,
Aceea nu e casa mea.
Iti vorbesc si iti cant
Si vad Soarele razand,
Iar eu stiu ca Tu esti acela care
Ma asteapta, dincolo de Zare
Sclipirea 972
Trenul alearga prin campul de grau, impartind, chiar daca numai pentru cateva secunde, Lumea in doua. La geam, o privire dusa-n eter poposeste frugal pe cel mai indepartat taram, incercand o ancorare in prezent, o provocare la duel. O asemanare puternica se defineste...salasuirea plina de putere, in jur totul stand sa cada la picioare in tremurul materiei invizibile, necunoscute si parca nebagate in seama. Se pot deslusi ridurile straturilor minerale, aidoma chipului lovindu-se brutal in imaginea din oglinda. Mai mult decat atat, lungi priviri reciproce se nasc in miscarea paralela, aidoma unor samurai, studiind cu mare delicatete punctele slabe si purtand un respect obligatoriu...
Strigate scurte imperative izbucnesc intr-o minte halucinata, o deplasare virtuala la intampinare cu sabii spintecand vantul cautand lovitura finala. La mici distante de nimcire se produce o revenire la real si se ramane in contemplarea exercitiului de maiestrie, despartirea producandu-se imaginabil, incet si irevesibil, fara a intoarce spatele...o Lupta pana in ultimul moment.
Soarele, spectator al atator coregrafii, urmareste pana acolo unde nori cu tunsori neobisnuite se pun in calea sa, lasand umbra sa imbrace intr-un vestmant straniu Natura.
Taramul si privirea raman puncte pe axa spatiotemporala, sortite la un moment dat unei sabii Atotputernice. Viitorul se apropie, punctele perpetuand graficul, in urma lor tot ce a fost, preschimbandu-se-n cenusa...praf...sau fum, o coada de cometa a Lumii gonind.
Sclipirea 988
Vestmintele Sufletului luneca incet...
Lumina se strecoara...suntem orbiti
de stralucirea puritatii.
Instinctele dispar in roua diminetii,
mareea ne cuprinde, ne duce in larg...
orizont, in veci de necuprins,
apoi ne lasa in seama Apei, Vantului si Imbratisarii...
E atat de multa Dragoste aici...
Sclipirea 312
veni-va ea ninsoarea
si te va umple de fulgi albi
frugali din fire, pe jos vor fi
calcati in laturi sau comprimati
cu suflet. Vor napusti asupra ta,
iti vor fura suflarea...
din mana mea.
Sclipirea 39
Neadormit inca, in proaspata dimineata,
Unda solara strabatandu-mi genele,
Crengi rasfirate-n parul ei,
Otel incandescent din buze
De-a lungul coapselor, pline de sudoare,
Un Sisif al gandului de Iubire
Ce-l port catre iubita mea.
Aici, Lumea a devenit
Lacasul Dragostei.
Sclipirea 105
Copilul din povesti adormi
Un print de vant canta dintre nori
Si nimeni nu-l putea intrece
In arta sa de a iubi.
Doar cantul stelelor era cu el.
Din padurea de vise,
Pasari se-ndreptau catre cer
Se preschimbau in sori,
Lumini zburatoare,
Aripi catre Soare.
Fericirea era asa aproape
Incat era de necrezut.
Intinse mana spre Zenit
Atunci cand Noaptea
Se-mpreuna cu Ziua...
Acolo afla mangaiere.
Sclipirea 15
Cuvinte,
Desertaciuni si dor...
Parole,
Pierderi de spatii...
Imbarbatari,
Caci suntem slabi...
Si culmea...
Suntem tristi
Cand florile mor!
Dar nu-ntelegeti ca
Ele vor reinvia?
Sclipirea 101
Dormind pe marginea prapastei,
Visam ca sunt
O Pasare de Foc
Cum zbor deasupra tuturor...
Trezindu-ma gonind,
Abisul hranindu-se din mine,
Trecuti erau cam toti
Si drumul era singur,
Un viitor al Mortii...
Am scos o jucarie fermecata,
Solutia extrema,
Am spus o vraja,
M-am preschimbat cu-adevarat
In Pasarea de Foc
Zburand deasupra norilor.
Dar ei...
Ei m-au vanat!
|
Lucian Matei 12/16/2002 |
Contact: |
|
|
