Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


„Ai aruncat bumerangul din nou.”

Si totusi, l-am mai văzut o dată, înainte de lăsarea serii, acea seară de februarie în care ziua nu existase, o cană cu lapte si cafea în care zahărul nu pătrunsese încă. Ceva, totusi lipsea, încă... „Grabnic”, spuse călătorul, tremurând usor din bărbie. „Să nu pierdem avionul.”

Ne astepta o călătorie lungă, la capătul căreia nu stiam cum vom supravietui. O busolă fabricată la temperatură Curie, magică în minutele de taină ale noptii, vom descoperii în ochii copilului: „Eu merg cu mama!” Ce experientă extraodinară atunci când călătoresti cu propriul copil, întrebîndu-te cum de ai meritat zâmbetul acesta, cunoasterea lumii fără rationament, maniere sau devotament. Arderea are loc întotdeauna în prezenta oxigenului, iar oxigenul nostru, acela din avionul cu care călătoream, putea fi îndoit de piloti si stewardese, de atâtea secole de nelinste, revelatie divină si cunoastere interioară. Să respiram cu multă grijă, molecula de lângă noi e vitală în golurile de aer prin care trecem.

Nimic deosebit în jurul nostru, doar reuseam să ascult zgomotul motorului si să zăresc respiratia usoară si regulată a piticului meu. De zece mii de ani vânătorii traiesc prin vânatul lor, îsi construiesc armele si pornesc dis- de-dimineată, folosindu-si puterea si înteligenta nativă, să re-creeze mitul cosmogonic al apei primordiale din care s-au născut toate.
„La început, Dumnezeu a facut cerurile si pământul. Pămîntul era pustiu si gol; peste fata adâncului era întunerec, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.” Cu sigurantă, vecinul meu se delecta nespus privind micul ecran încastrat în scaunul din fata lui. Sau asta începusem să cred, fiindca râdea neascunzându-se, în noaptea dinlăuntru, ca si în cea de afară. Apa deasupra căreia planam nu constituia nici un motiv metafizic, nici unul de îngrijorare. Ea nu exista, în favoarea tehnologiei complicate si relaxante. Începuturile contează atât cat mai putem întelege, bumerangul a devenit un obiect ieftin vândut în aglomeratia urbană...

S-a trezit si m-a chestionat cât mai avem pâna aterizăm. M-am întrebat de multe ori dacă lingvistica este pregătită să înteleagă discursul bilingv al copiiilor. Probabil că parametrizarea sintactică a avut un rol important în deslusirea întelesurilor ascunse ale conversatiilor, doar că, mai departe, pragmatica a lăsat discursul la îndemâna profesionistilor, o adevărată magie a interpretărilor. „Da, am răspuns, mai avem încă o mare de traversat.” S-a ridicat încet si a început să construiască Lego cu un aer foarte preocupat, făcând si desfacând modelul din proiect, la lumina usoară si conică a lămpii superioare.
Da, îmi zic, nu va citi niciodata pe Ionel Teodoreanu, viata lui a început cu o anti-poveste, aceea a lui Shrek, si o parodie, aceea a lui Megamind. Ulita copilăriei s-a transformat în asteptările din aeroporturi, între doua avioane. „E o umilă si nestiută ulită de margine de târg. Nu răsfată ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeată si nici nu ispiteste pasul cu caldarâm sonor. E firavă si goală.” Cât de exacte sunt acum preturile din duty-free? Probabil nu voi putea întelege niciodată cât de mic a devenit Pământul, ”o sfera al carei centru e pretutindeni, a carui circumferinta nu e nicaieri”, cum spunea Pascal, cât de strâmt este spatiul în care ne mai miscăm încă, cum normalitatea recunoscută ca lege deplină ne distruge lectura cărtilor, ne apără împotriva propriilor sentimente si ne răsfată controlându-ne biletele de călătorie.

Adaptabilitatea, principiul hotărâtor al inteligentei, îndeamnă, probabil, o doamnă tânără si frumoasă să ne înfioare cu tipetele sale ascutite conduse prin lipsa de aer exterior în adâncul cel mai deplin al inimilor noastre dimensionate minim. Fiul meu, imperturbabil, încearcă din ochi mâncarea elvetiană si o găseste insuficient de gustoasă. Doar sucul de mere aduce o oază de lumină în competitia gastronomică. Budinca bunicii a rămas în cealaltă emisferă, vom mânca si carne de cangur, capsicum si vegemite, într-o liniste deplină sau cu prietenii de barbeque.

In fine, în aeroport nu ne asteapta nimeni, dar eram acasă, oricăt de cald ar fi fost. Ne întorceam în problematica pe care o uitasem si careia îi simtisem lipsa, transfigurată si împodobită. Durerea, însă, nu ne părăsise nici o clipă. „Old love will not be forgotten.” Si ne întorceam la rădăcinile unui popor ascuns, într-o tară în care intuitia este încă recunoscută, cântărită si ascultată.

Am deschis usa cu grijă, pentru a nu deranja spiritele domestice, am tras geamantanele pline de noutăti istoric diferite si ticsite cu amintiri. Fiul meu a adormit pe dată. In fine, am rămas singură în living si am căutat telecomanda. Canapeaua primită cadou povestea despre vremea în care Sydney îsi începea trăirea: comoditatea si tihna căminului, oricăt de complicata ar fi fost călătoria si despartirea.
L-am văzut asezându-se lângă mine, pe călătorul fără de răgaz, zâmbind cu întelepciune: „Ai aruncat bumerangul din nou.”, mi-a spus si a zâmbit cu întelegere. Doar dacă mi-ar fi reusit aruncarea...!

--------------------------------------------


Mihaela Cristescu
Sydney




Mihaela Cristescu    2/25/2024


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian