Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


In căutarea comorii din casa copilăriei

Sunt Ion, al lui Nicolae și Maria, din satul..., dintr-un sat uitat de lume. Am crescut învăluit de vorbe înțelepte, un loc unde fiecare obiect readuce în memorie zicale, proverbe despre valorile morale ale omului, încrustate cu doruri profunde.
A venit marea schimbare de după Revoluție și fiind copil sărman din punct de vedere material, dar bogat sufletește peste măsură, am plecat în lumea largă pentru un coltuc de pâine mai bun, mai pufos. Bineînțeles că părinții s-au opus cu îndârjire, dar nici eu nu m-am lăsat și am venit cu argumente solide: le-am dat exemple de tineri care lucrează în străinătate și unii chiar s-au îmbogățit. La plecare mi-au spus că oricât de bogat voi ajunge îmi vor lăsa o comoară de preț și eu să am grijă de ea pentru a o transmite mai departe. I-am privit uimit, cât de modești sunt și cum tot ei se gândesc să agonisească pentru mine. Nu am reflectat prea mult asupra celor spuse și în grabă mi-am și luat zborul spre zări necunoscute. Am stat mulți ani: familie, serviciu, fără a deveni atât de bogat cum visam.
Între timp, părinții au plecat dincolo și m-am întors de fiecare dată să le fac rânduielile necesare, dar cât mai în grabă și pe fugă, nu cumva să pierd timpul: „Timpul înseamnă bani” și numai la ei îmi era gândul.
Ultima dată am încuiat ușa casei, cu tot cu avuția părinților. Nu am avut timp să arunc măcar un ochi, să văd ce se mai găsește prin camere. Am slobozit câteva lacrimi, așa cum cerul sloboade ploi și cu gândul îmbogățirii am grăbit pașii.
Cum anii zboară, au zburat și copiii la casele lor, tot în străinătate și uite așa am uitat de comoara promisă de părinți. Totuși, deodată, mă cuprinde un dor, s-a strecurat tiptil-tiptil în suflet. Mi-am călcat tinerețea în picioare și atât de rar am dat pe-acasă... Cuprins de remușcări mă hotărăsc, pe dată, și pornesc spre satul natal. Totul e schimbat. Mai întâi mă îndrept spre cimitir, mormintele celor dragi sunt acoperite de buruieni înalte. O iau direct spre casă și trec prin poarta lăsată pe o parte. E poarta pe care au făcut-o ai mei, pentru a ajunge mai repede la biserică și la mormintele celor plecați. Și cărarea spre biserică, bătătorită altădată, acum e plină de tot felul de bălării prin care pătrund cu greu.
Casa pare rece și pustie. Un lacăt mare și ruginit atrage atenția și-mi fulgeră prin minte că „Iubirea este cheia care deschide orice lacăt!” (Ovidiu Kerekeș). Descui și cu greu dau în lături ușa înclinată pe o parte, de vremurile trecute peste ea. Pe hol mă întâmpină o măsuță rotundă, acoperită parțial de un prosop național. Pe ea se găsesc: o pâine uscată, câteva bucățele de anafură și fire de busuioc. Ce-or fi vrut să-mi spună părinții? După o clipă de reflecție, am înțeles: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara ta”. Și au avut dreptate, lacrimi se rostogolesc pe obrajii brăzdați de riduri și-mi spun acum: „În pământul negru se face pâinea albă”. Firele de busuioc, uscate de tot, le-o fi pus mama în credința sa că poate alungă răul, să nu se îndrepte spre băiatul plecat în depărtări.
Pășesc cu sfințenie, pânze de păianjen mă iau în primire, mă prind ca și cum nu ar trebui să mă mai depărtez de aceste locuri. Trec mai întâi să văd camera de curat, unde odinioară se primeau musafirii. Mă uit în toate colțurile în căutarea comorii promise. La prima vedere lucrurile sunt așezate ici-acolo și parcă au un anumit tâlc. De pe perete, dintr-un tablou agățat îmi zâmbesc mama și tata, văzând încurcătura mea. Caut să dezleg misterul și privesc obiectele pe rând. E clar, au o legătură între ele. Dar ce legătură? În stânga, un scaun mare. Acesta pe vremuri definea înțelepciunea, înseamnă că eu am fost înțelept?! Dar... mai e o semnificație cea de instrument pentru tortură... Traista de pe el, e clar, ar sugera umblarea mea cu „capul în traistă”. După tata, cred, am umblat de colo-colo! Câteva monezi răsfirate pe o masă roasă de carii și acoperită de o pânză cusută de mama, cu motive naționale. Tare îndemânatică mai era la cusut, croitorit, dar și la țesut. O fi comoara? Monedele, se observa clar, erau obișnuite, deci: „Banii nu aduc fericirea”. Ghicesc ușor mustrarea lor. Întru-un colț, un ulcior ciobit. Aici e comoara! Caut în el și nimic în afară de gândul: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Așa și este, mi-am construit o altă realitate. Dau să fac un pas și mă împiedic de un preș, cu un colț ridicat ce vrea să spună: „Nu ne duci cu preșul!”, vei pleca iar în străinătate. De ce simt asta? Gândurile mele sunt cele mai bune. Am venit cu intenția să rămân și să duc mai departe comoara. Așez preșul la loc și arunc, din nou, o privire spre tablou și realizez că nu o voi găsi cu una, cu două. Părinții se uită la mine într-un fel șugubăț.
Pe o etajeră câteva cărți, le răsfoiesc și nici aici nu găsesc nimic, dezleg enigma: „Cine are carte, are parte!” sau „Cartea-i o comoară neprețuită”. Să se fi gândit părinții mei la asta?
Mă îndrept spre un dulap vechi, ros pe la colțuri de carii, pare bine închis, fiind convins că aici e tezaurul. Întorc cu greu cheia ruginită, așa cum ai întoarce o filă a unei cărți, fiind sigur că toată agoniseala, de peste ani, a părinților este ascunsă aici, sub cheie. Ușa se dă în lături și-au început să cadă toate amintirile peste mine: carnetul de note, câteva caiete cu foile îngălbenite, călimara cu cerneala uscată, stiloul fără capac, creionul tocit la vârf și ros la celălalt capăt, uniforma uzată pe la mâneci și coate, costumul național confecționat de mama, cartea preferată cu filele îndoite la cele mai frumoase povești de-ale lui Ion Creangă. Mă prăbușesc și îngenunchez în fața lor. Amintirile cele mai frumoase s-au împrăștiat. Le-am adunat și îmbrățișat la piept și mi-am spus: „Fericirea trece, amintirea rămâne”. Doamne, mi-au cuprins mintea și corpul!
Ies, cu sufletul greu, fără a fi găsit ceva de preț. Voi descoperi, oare, moștenirea?!

Silvia Hodaș





Silvia Hodaș    2/17/2024


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian