Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Gânduri mărturisite - Ion cel fără de mormânt

Ion cel fără de mormânt
Titlul acestui articol este inspirat din poezia „Bocetul lui Ion cel fără de mormânt” scrisă de marele poet român Adrian Păunescu și din melodia cu același nume de pe albumul „Trăiască România” al cunoscutei interprete Veta Biriș. Poemul face referire la destinul tragic al singurului mareșal al României, cel care, potrivit testamentului politic prezentat parțial și în filmul „Începutul adevărului/Oglinda” din 1993 al lui Sergiu Nicolaescu, și-ar fi încheiat mărturia în fața tribunalului poporului, cu replica generalului roman Scipio Africanul, la plecarea în exil: „Ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici cenușa mea”.

„Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul. O nație fără istorie este un popor încă barbar, și vai de acel popor care și-a pierdut religia suvenirelor. Într-o asemenea stare ne aflăm noi românii din cele trei provincii ale Daciei.”, spunea Nicolae Bălcescu. Uitându-ne cum încă ne mai omorâm conducătorii, fără o judecată adevărată, corectă, legitimă, în frica păcatului față de Dumnezeu și față de poporul român, ci din obediență față de ocupanții sau conducătorii vremelnici, nu cred că am depășit complet stadiul de popor barbar.
Când pedeapsa cu moartea era decisă de un tribunal al poporului, fără a exista în codul penal al vremii, și când autoritățile sovietice au amenințat regele că vor interveni brutal cu tancurile în cazul unei grațieri, nu poate fi vorba de justiție. În acest tip de exagerare stă lipsa de coloană vertebrală a unui popor, a unei nații care a uitat pentru moment că se trage din daci și din romani, și care a mai dat o jertfă pe altarul neatârnării.

Și ca într-un film de proastă calitate, nu numai că învingătorii nu au tratat cu respect pe cei învinși, dar au anulat și dreptul familiilor de a-și îngropa morții după legile străbune. Jertfa lui Decebal a rămas cel puțin inscripționată pe Columna lui Traian, pentru că romanii, ca adevărați războinici, aveau onoare, și i-au recunoscut pe cei care stăteau ca un munte în curbura arcului Carpați, în timp ce călăreții de stepă erau doar prădători vremelnici, poate de aceea vorbim încă limba română și nu vreun dialect slavon.

Ca mulți români, nu l-am înțeles pe Adrian Păunescu după revoluție, dar pot mărturisi astăzi, cu inima deschisă, că această poezie împreună cu alte câteva, printre care și poeziile „Niciodată” și „Analfabeților”, scrise sau/și rostite public pe timpul lui Ceaușescu, i-au spălat toate păcatele, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Nu credeam să ajungem iarăși, așa repede, la condiția de a îngâna aceste versuri pe la colțuri, veghind la cei care ne pot denunța.

Dacă am rămas cu ceva de pe vremea Cenaclului Flacăra, care nu a fost doar o acțiune de propagandă comunistă cum a fost etichetat de multe ori, este și ideea că „e obligatoriu ca nimic să nu fie obligatoriu”, așa că nu e obligatoriu să renunțăm la suveranitatea națională și la libertatea individuală de dragul incluziunii și a corectitudinii politice, nu „trebuie” să ne demolăm statuile înaintașilor sau să schimbăm numele străzilor pentru a face pe placul noilor „guvernatori”.

Corectitudinea politică actuală nu pune nici ea mai multă căldură în case, mai mulți bani la pensii sau la salarii, sau mai multă hrană în ghiozdanul copiilor săraci. Doar că astăzi nu mai există nici Revista Flacăra, nici Cenaclu Flacăra, nici vreun alt Adrian Păunescu, și nici măcar dorința cuiva de a spune public aceste lucruri, pentru că nu ar fi politic corect.

Noi, cei plecați de voie sau de nevoie din țară, suntem tot un fel de „Ion cel fără de mormânt” atât timp cât, cel mai probabil, oasele ne por putrezi pe meleaguri străine, iar strădaniile și rezultatele muncii noastre nu vor contribui în mod esențial la creșterea țării, la viitorul imaginat de Mihai Eminescu în „Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie”.

Cu ușurință putem fi acuzați noi, cei pribegiți, pentru această situație, și fără îndoială o parte din vină ne aparține, poate pentru că am renunțat prea curând la luptă, poate pentru că am ales drumul care ni se părea mai ușor, poate pentru că nu ne-am jertfit până la capăt, cum mărturisea Adrian Păunescu prin 2008: „Până la capăt cu poporul meu/ Așa să mă ajute Dumnezeu”.
Dar, cu siguranță, o parte din vină aparține și guvernanților, de oricare culoare sau orientare politică or fi fost ei, împingându-ne către acest act disperat, și punând mai întotdeauna interesele lor personale înaintea interesului național.
Avea dreptate Sergiu Nicolaescu să-și numească filmul „Începutul adevărului”, întreg adevărul nefiind căutat sau rostit până la capăt. Adevărurile noilor guvernanți nu erau prea departe de cele ale celor înlăturați cu câțiva ani înainte. Iarăși i-am „uitat pe cei mai triști ca noi” și nici azi „nu ni-i fapta cât ni-i zisa”, așa că ne merităm soarta și unii și alții.

Și Ioan Botezătorul, cel de la care ne tragem toți cu acest nume, a murit pentru rostirea adevărului, doar că sabia lui Damocles atunci se numea Irodiada, la „Ion cel fără de mormânt” au fost tribunalele poporului, iar astăzi e corectitudinea politică, tot o „gașcă aristocrată” care dictează în numele poporului.

Ioan Cojocariu
Toronto




Ioan Cojocariu    1/18/2024


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian