Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Alteța Sa Regală - Calul

Cal alb

„Dintre toate animalele patrupede create, calul este cea mai aristocrată ființă!” (Valahiel Monahul)

Doamne, cât de minunat este zborul în lupta pentru Neam al Calului nostru carpatin!

Calul pare să fi atins măreția Cavalerului Trac, vitejia Eroului valah, jertfa Martirului carpatin, suișul înaripat al zeului Mithra și urcușul serafic cu caleașca la Cer a Sfântului Ilie Tesviteanul!

În istoria omenirii soarta calului e intrinsec legată de destinul Omului, respectiv al Călărețului: fie țăran, ostaș, amazoană, rege, nobil, împărat, cavaler, general, haiduc ori sfânt. Calul a fost hărăzit de Dumnezeu, Omului creat, pentru diversitatea vieții, armonie, familie, carieră militară, eclesială, princiară, monarhică, martiriu, urcuș mistic, serafic, prin inteligență, fidelitate, curaj, rezistență, eleganță, apărare, ajutorul de toate zilele, basm, baladă, folclor etc. Calul a fost partenerul de muncă, camaradul de luptă, de retragere, de biruință, prietenul de ceremonial, de nuntă, de încoronare, de înmormântare, de reprezentare iconografică.

Prima mare, regală cucerire a Omului în istorie a fost îmblânzirea mândrului și nobilului armăsar, stabilindu-se o legătură de filiație Cal – călăreț, de care se va lega soarta și destinul lor în vâltoarea vieții, a luptelor și în gloria biruințelor. Calul și călărețul trebuie să aibe multe virtuți în comun: agerime, instinct, curaj, risc, intuiție, putere, însuflețire, stăpânire de sine, asumarea riscului, neîngenunchere în fața primejdiei, strălucire, măreție pe calea triumfală etc.

Deseori, în lupte, prigoane, Calul i-a salvat viață stăpânului, contribuind la birunța încercărilor. Alteța Sa regală - Calul e nobila făptură ce renunță la sine și se jertfește pentru stăpânul său! Calitățile cele mai dezvoltate ale Calului au fost instinctul și fidelitatea față de stăpân. În antichitate Calul alb a fost atributul profetului pelasg Apollo. Mitologia ni-l înfățișează pe zeul Mithra urcând la cer în carul soarelui, precum profetul Ilie, al aceleiași seminții pelasge care s-a înalțat la ceruri într-un car de foc tras de bidivii săi cu aripile ca văpaia (4 Regi, 23,11).

În curgerea istoriei ne întâlnim și cu Steaua INOROGULUI – Licorna albă, ca simbol al fastului, al purității și al puterii. În China antică, Inorogul era emblema regală, imperială, simbolizând virtuțiile monarhice. Prin cornul său din mijlocul frunții, simbolizează, „săgeată spirituală, rază solară, sabia lui Dumnezeu... În iconografia creștină, o reprezintă pe Fecioara Maria adumbrită de Duhul Sfânt... În evul mediu devenise simbolul încarnării Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Fecoarei Maria.” (Bertrand d’Astorg, Le Mythe de la dame a la licorne, Paris, 1963).

Alteța Sa-Calul alb, fiind imaginea frumuseții desăvârșite este simbolul măreției patrupede! Calul alb, în general, aparține Cavalerului, Eroului, Cuceritorului, precum și la alegerea de papă, care acorda privilegiu unui prinț sau unui monarh de a-i ține calul de frâu, în veșminte pontificale, plimbat prin Cetatea eternă, sub aclamațiile unei mulțimi pestrițe și derutate. Calul alb este un cal de ceremonie folosit de un prinț la încoronarea ca rege sau de un rege la încoronarea ca împărat ori de un Sfânt când primește Coroana veșniciei de la Împăratul Hristos, precum Marele Mucenic dac Gheorghe – purtătorul de biruință și alți Sfinți. Calul alb este în mod expres călărit de Cel numit Credincios și Adevărat, respectiv de Împăratul Hristos, însoțit de îngerii Săi, călări pe cai albi, în viziunea getului Apostol Ioan. „Și am văzut cerul deschis și iată un Cal alb, și Cel ce ședea pe el se numește Credincios și Adevărat și judecă și războiește întru dreptate. Iar ochii Lui sunt ca para focului și pe capul Lui sunt cununi multe și are nume scris pe care nimeni nu-l înțelege, decât numai EL. Și este îmbrăcat în veșmânt stropit cu sânge și numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu. Și oștile din cer veneau după EL, călare pe cai albi, purtând veșminte de vison alb, curat... Și pe haina Lui verde și pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor.” (Apocalipsa 19, 11-16)

La Întrarea triumfală în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos călărea un asin alb, neprihănit, în semn de smerenie. La a Doua Venire, Mântuitorul Hristos pogoară pe un cal alb, ca autoritate imperială, absolută. În Catedrala Auxerre, o frescă tăiată de o cruce ortodoxă Îl înfățișează, în mijloc, pe Hristos călare pe un cal alb. EL ține în mâna dreaptă un sceptru regal verde, semnificând puterea imperială asupra neamurilor. În cele patru colțuri, Îl însoțesc îngeri, cu aripile întinse și călări pe cai albi. Un cal alb purtând o aureolă cu cruce înlocuiește Mielul la altarul subteran al Bisericii Notre-Dame din Montmorillon.

Calul constituie unul din arhetipurile fundamentale pe care omenirea și le-a înscris în memoria ei universală. „Caii nu se războiesc cu alte animale, nu se luptă între ei pentru hrană, trăiesc în pace... Mare la trup, calul este dintre toate animalele cel mai bine făcut și cel mai elegant... Înălțându-și capul, calul pare că vrea să se ridice deasupra stării sale de patruped; din această nobilă atitudine, el îl privește pe om drept în față, ochii îi sunt vioi și bine deschiși, urechile bine făcute și de mărime potrivită. Coama i se potrivește de minune, îi împodobește gâtul și îi dă o înfățișare puternică și mândră; coada, atârnând stufoasă, îi acoperă și îi termină trupul într-un mod foarte plăcut privirii” (Buffon, Pagini din „Istoria Naturală”, Ed. Ion Creangă, p.15).

Instituția cavaleriei nu este o inițiere cavalerească a Occidentului medieval, cum greșit s-a înțeles ori încă se mai crede, ci a aparținut prin excelență Arhanghelului Mihail - Voievodul Oștirilor Cerești, care a predat-o Traciei Mari, sub ipostaza cavalerului trac, aristocratul cel mai nobil întru virtuțile cardinale, superior spiritual oricărui prinț ori monarh. Arhanghelul Mihail e prin excelență protectorul adevăraților cavaleri, dar și al luptătorilor. Idealul cavaleresc este nedespărțit de o anume fervoare religioasă, eroico-mistico-hristică. „Actul de bravură al arhanghelului Mihail, scrie Hulzinga, a fost cea dintâi ispravă și izbândă în lupta de cavaleri, făptuită vreodată; de acolo a purces taina cavaleriei” (HUID, 78).

Bătrânul rege Merdran, îl aseamăna prin neprihănire pe Cavaler cu măreția princiară a florilor de Crin, de Trandafir și de Duh Sfânt. „Ești crinul neprihănirii, trandafirul dreptății, floarea virtuții cea ca para focului, întrucât flacăra Sfântului Duh arde în tine cu mare tărie” (BEGG, 227).

Cavalerul trac a fost arhetipul ales de prințul trac Gheorghe, sfântul mare mucenic biruitor! Cavalerismul trac presupunea o eleganță aristocrată, o autoritate regală și o dăruire serafică față de Dumnezeu, de Patrie și de Străbuni. El aparținea unei vechi caste militaro-mistico-spirituale, a cărui deviză cobora din prima lege a firii hărăzită de Atotcreatorul, primului mare neam ales, al varainilor, ramaiașilor, militilor, hiperboreilor, pelasgilor, geto-dacilor, care grăia: „Varain, să nu ucizi! Să învingi prin forța spiritului tău!”

În curbura dintre Moldova de Sud și Muntenia de Nord, afirmă Pavel Coruț, „a fost Țara Varankilor sau Varainilor. Către nord-vest, în munți, se întidea Țara Luanei (Vrancea de azi), iar din Bucovina până la curbura Carpaților, se întindea Țara Ramaiașilor” (Pavel Coruț, Lumina Geto-Daciei, Ed. Miracol, București-1994, p. 14).

Varainii, ramaiașii, hiperboreii, pelasgii, traco-geto-dacii au fost aprigi și destoinici călăreți, dar Sciții s-au situat deasupra tuturor, ca cei mai iuți, cei mai temuți și cei mai iscusiți luptători din întreaga Cavalerie tracă, a lumii. Lor le-a urmat ramura babilonienilor, care foloseau calul în scopuri războinice, „întâi pentru tracțiune, apoi pentru călărie” (Sir W. Ridgeway,Origin and Influence of the Toughbred Horse, Cambridge,1905).

Cea mai înfloritoare apocă a Calului în istorie a început în Tracia Mare. Bidivii traci ating apogeul în Dinastia carpatină a geto-dacilor. Considerat a fi patrupedul favorit al Castelor și al zeilor/ profeți este recunoscut pentru inteligența și frumusețea lui. El are personalitate și asemeni omului geto-dac iubește libertatea. De aceea trebuie cucerit de fiecare dată. Calul aparține laturii eroice a vieții pământene, astfel că Omul și l-a făcut prieten, camarad, devenind la rândul său cavaler, în jurul cărora s-au țesut mulțime de legende. Mitologia greacă îi atribuie origine divină. „El s-a născut din unirea a două mari divinități: Poseidon și Demeter. Primul cal se cheamă Arion; un mare muzician îi va purta mai târziu numele... Confratele Pegas, născut din capul Meduzei, s-a aliat cu muzele pentru a-i duce pe poeți spre înălțimile imaginației, iar în teogonia lui Hesiod, el este cel ce îi aduce lui Zeus fulgerul și trăznetul” (P. Decharme, Mythologie de la Grece antique, Paris, 1884, p. 327).

Ulterior pentru clasele privilegiate, Calul de rasă, semn al bogăției a devenit apanajul nobleței. Caii carpatini - bidivii iuți ca fulgerul făceau parte din marea familie a războiniilor și eroilor geto-daci, care deseori i-au purtat spre biruință, continuitate, neatârnare și dăinuire. Richard Lewinsohn, afirma fără exagerare: „Calul a fost cauza căderii Imperiului roman de Apus...În lunga listă a marilor conducători militari romani, se găsește un singur general de cavalerie veritabil: Marc Antoniu” (Richard Lewinsohn, O istorie a animalelor, Ed. Meridiane, p. 166).

Marele șef mongol Genghis Han a creat instituția Yam, un serviciu poștal călare, „pentru a menține suveranitatea în domeniile cucerite. Marco Polo, pretinde că acel serviciu era asigurat de trei sute de mii de cai...” (Harold Lamb, Genghis Han, Philadelphia, 1944, pp. 162-170).

Inițierea cavalerească a Apusului medieval prezintă și ea analogii cu întreaga simbolistică a Calului - Alteța Sa regală, care însoțește căutarea spirituală. Cavalerul dăinuie strălucitor în literatura evului mediu, dar și în cea modernă. Chiar în afara istoriei sale, ideea de Cavaler e un tip superior de umanitate, de spiritualitate, chiar un element al culturii universale. Inițierea cavalerească presupunea idealul cavaleresc, rezumat prin lealitatea totală față de o credință, de un monarh sau de femeia adorată. „Cezar este cel care a desemnat prin termenul de cavaleri - equltes, întreaga clasă a războinicilor celți, opunându-i clasei sacerdotale-druides” (Jean Chevalier/ Alain Gheerbrant, Dicționar de Simboluri, vol. 1, A-D, Artemis-1994).

„Cavaleria imprimă un stil războiului, la fel și dragostei și morții. Dragostea este trăită ca o luptă și războiul ca o dragoste. Cavalerul se sacrifică și pentru una și pentru alta, până la moarte. El luptă împotriva tuturor forțelor răului, inclusiv a instituțiilor societății atunci când ele violează exigențele sale interioare” (ibid., p. 263).

În vremea Cruciadelor creștine, în deșertul arid, caii mari ai europenilor apuseni au fost o adevărată povară pentru cruciați. Au pierit în masă și unii și alții, spre satisfacția arabilor. Pentru turniruri, adesea în onoarea doamnelor aristocrate, au fost folosiți de asemenea cai masivi. Deși întrecerile erau sângeroase, maniera luptei era cavalerească. Învingătorul, primea calul, armura și răscumpărarea adversarului. Geoffroi de Preuilly, un cavaler francez din Touraine, a instituit o Chartă a turnirurilor în veacul al XI-lea, pentru întreaga Europă feudală... Pentru un astfel de turnir Henric al II-lea, regele Franței a plătit cu viața în anul 1559. (A. Schultze, Das hofische Leben zur Zeit der Minnesanger, Leipzig, 1889, vol. II, pp. 106).

Legendele trace vorbesc despre faimoșii Cavaleri și Caii lor celebri, că aveau o frumusețe, o inteligență și o eleganță asemănător de fascinantă și de izbitoare! Între ramurile călăreților s-a numărat și hoarda hunilor, descrisă de celebrul trac din Antiohia, Ammianus Marcellinus: „hunii și caii lor erau de o urâțenie respingătoare. Aveau corpuri diforme; se hrăneau cu rădăcini sălbatice; erau țintuiți pe caii lor; puneau carnea crudă sub șa pentru a o încălzi puțin călărind, fiindcă nu o frigeau niciodată... Caii erau osoși, păroși, cu corpul lung și scund, cu trenul posterior jos, capul mic, picioarele scurte și puternice... Din laptele iepelor hunii produceau kumys, o băutură fermentată și hrănitoare” (Ammianus Marcellinus, Historia Romana, XXXI).

Notă - Eseul este închinat în mod expres tuturor Cavalerilor României Tainice, de pretutindeni, iubitori de frumusețe și eleganță privind natura Alteței Sale regale - Calul!

Alteța Sa regală – CALUL
(partea a II-a)

„Împăratul Cosmosului – HRISTOS
Este Cavalerul absolut al Veșniciei!”
(Valahiel Monahul)
CAII misterioși ai Marilor Eroi care au creat legendele celebre ale lumii.
BALIOS și XANTOS au fost armăsari regali dăruiți de regele Traciei, Peleus, fiului său Ahile, ca un dar din partea lui Poseidon – Zeul Mării. În Grecia tracică întâlnim sportul curselor de cai. În Cartea a douăzeci și treia a Iliadei, marele poet trac Homer, descrie „cursele pe care Ahile le-a organizat în valea Troiei, în onoarea prietenului său Patrocle, căzut în luptă. Au participat cinci dintre cei mai buni conducători de care, iar printre aceștia se găsea și regele Menelaos în persoană.Totuși nu el, ci Diomede, un membru al consiliului aheenilor, a fost cel care a obținut premiul întâi: o femeie frumoasă, pricepută la lucru și, pe deasupra, un mare trepied de aur.”
AMAZOANELE erau Fecioarele cele mai frumoase, cele mai nobile și cele mai aprige luptătoare ale milenarului Trunchi Traco-scitic, care au reușit să impună omenirii pe cea mai faimoasă Regină, TOMIRYS. Amazoanele pe armăsarii lor, negri, regali și repezi fulgerau dușmanilor o apariție fantastică care-i spulbera cu trăsnetul Cavaleriei lor nimicitoare.
CYRUS a fost armăsarul pur sânge al celei mai renumite Regine antice a traco-sciților - Tomirys, învingătoarea celui mai puternic împărat al lumii în vremea sa, Cirus cel Mare, căruia neînfricata luptătoare i-a tăiat capul cu spada ei, împlinindu-și astfel profeția-avertisment.
BUCEPHALUS
Alteța Sa imperială – Bucefal, simbolizează pe slujitorul fidel până la moarte, a singurului său mare Stăpân, care a pornit în fantastica sa cavalcadă a cuceririi teritoriale spre soare-răsare, străbătând marea Persie, până la marginea Indiei. Ca și împăratul, armăsarul imperial s-a lăsat ispitit doar înspre soare, întruchipând pe celestul bidiviu solar. Renumitul gravor de la Gros l-a imortalizat într-un faimos desen în anul 1798.
Alteța Sa imperială – Bucefal a fost calul favorit al împăratului geto-dac Alexandru cel Mare, „excela printr-o imaginație neobișnuită, considerându-se egal cu zeii și forțând destinul, fie cu mânie violentă, coborâtoare din eroii homerici, de unde și-a ales modelul pe Ahile, fie cu calcul rece, disciplinat de învățătura dascălului Aristotel din Stagyra”. (Iohanna Șarambei – Nicolae Șarambei, 99 Personalități ale Lumii Antice, Ed. Albatros-București, 1983)
Armăsarul pur sânge, de abanos, de nestrunit, ca un valah neînfricat, nu accepta pe nimeni altul să-l strunească. Copilul Alexandru l-a încălecat la 13 ani, iar la 15 ani regele Filip, tatăl i-a lăsat pe mână regatul, fiind angajat în războiul cu tracii lui Kersoleptos. Bucefal a murit în anul 326 î.Hr. Împăratul Alexandru cel Mare a fost atât de afectat, de moartea prietenului Bucefal, ca de pierderea unei întregi legiuni. În memoria lui a fondat Cetatea Alexandria – Bucefala.
„Își îndoia genunchii dinaintea lui Alexandru cel Mare și apoi neobosit, începea să alerge. A fost omorât în timpul unei sângeroase bătălii, și Alexandru cel Mare a pus să se ridice un oraș în jurul mormântului său, spre venerarea lui.” (Jean Chevalier/ Alain Gheerbrant, Dicționar de Simboluri, vol. I, Ed. Artemis, București, 1995)
DARDAN – în limba aramaico-pelasgă se tâlcuiește Darul celui Drept. Dardan a fost Calul providențial al Împăratului Darius cel Mare (521-486 î.Hr.), care l-a urcat pe tron. După moartea lui Cambyses al II-lea și îndepărtarea ticălosului mag Gaumata, care se autoproclamase rege, la tronul vacant erau șapte pretendenți, fiecare cu calul său. Zarul aruncat s-a validat prin hipomancie. „Procedeul prevedea că este ales de zei cel al cărui cal va necheza primul la ivirea zorilor.” (Iohanna Șarambei-Nicolae Șarambei, 99 Personalități al Lumii Antice, op. cit.)
CARPUS, a fost Armăsarul Împăratului Burebista cel Mare, al Geto-Daciei, al cărui nume se tâlcuiește prin „cel mai strălucit” dintre bărbați, monarhul care provocase o spaimă uluitoare tuturor adversarilor și mai cu seamă romanilor lui Cato, personajul lui Lucanus din epopeea Pharslia: „Feriți-ne, zei cerești, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr...”
Carpus era un bidiviu negru, strălucitor, înfocat, de talie mijlocie, neobosit, rapid, furios, sigur pe sine, neacceptând decât privirea pătrunzătoare, mâna dârză și mângâierea marelui stăpân.
DUCIPAL a fost pegasul marelui și neînfricatului Decebal, supranumit de vitejii vremurilor sale, Regele munților. Avea culoarea abanosului, de talie mijlocie, puternic ca un hercule, ca o fibră de oțel în toți mușchii proeminenți, ai picioarelor atlete. Era deosebit de iscusit la coborârile repezi, dar și flacără aprigă la cățărările abrupte.
INCITATUS – Impetuos a fost calul împăratului Caligula (12-41 d.Hr.), cel mai răsfățat cal din istoria omenirii. Purta un mare colier cu pietre prețioase. Avea un grajd din marmură albă și un jgheab din fildeș. Spre a-și înjosi politicienii săi, împăratul și-a făcut calul senator.
CEZAR, un pur sânge arab de culoare albă cu pete negre a fost calul favorit al marelui get, Împăratul Constantin cel Mare, cu care a obținut strălucitoarea victorie de la Podul Milvius – Podul Vulturului în ziua de 28 Octombrie, 312, care va provoca Edictul de la Milan din 313. Calul a purtat ca și stăpânul său, pe veșmântul imperial de brocart, Crucea, binecuvântată de Împăratul Cosmosului – Hristos, cea care avea să aducă omenirii biruința universală a Bisericii.
BORAK a fost un armăsar rapid ales de profetul Mahomed, întru nemurirea sa, care l-a urmat, „în Noaptea sfântă, însoțit de Arhanghelul Gabriel, de la Mecca până la Ierusalim, unde s-ar fi înălțat la cer.” (Encyclopedie de l-Islam (Leyde-Paris, 1913, vol. I, p. 813. Coran, Sura 67)
RODRIGO, armăsarul pur sânge arab al lui Rodrigo Diaz de Bivar – Cid Campeador (1040-1099), întruchiparea ideală a cavalerului spaniol, s-a făcut remarcat în vremea Reconquistei, rămânând în legendă, alături de bravul Cavaler, ca unul dintre cei mai venerați cai ai lumii.
ROSINANTE a fost calul celebrului hidalgo Don Quijote de la Mancha, eroul romancierului spaniol Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616), care a căutat alături de stăpânul său adevărul, dreptatea și himera libertății.
CATALAN – renumitul armăsar al lui Ștefan cel Mare, era de talie înaltă, alb ca spuma laptelui, cu ochii mari, scânteietori, cu o coamă bogată și o coadă lungă, stufoasă, sforăind mândru de marele său Voievod, cel mai impunător Atlet al lui Hristos, al veacului al XV-lea.
Catalan a fost fidelul Marelui Voievod, ambii încununându-se de Aureola marii Bătălii de la Vaslui-Podul Înalt, 1475. Alt favorit a fost armăsarul Voitiș, sprinten ca o capră neagră și iute ca o săgeată. Ștefan cel Mare avea o impunătoare cavalerie de 40.000 de călăreți iuți ca fulgerul.
SULTAN era armăsarul arab, înalt, alb cu pete albastre al lui Vlad Țepeș. Neînfricatul Voievod îl călărea adesea pe sultan în toate confruntările armate cu marele Sultan și vizirii săi. Nu putea fi strunit decât de regalul său stăpân. Sultan avea o privire aprinsă ce te străpungea. În luptă se repezea cu Domnul său ca un vifor în calul unui pașă, făcându-l una cu pământul. Cruciatul Wallerand de Wavrin aprecia iscusința și viteaza cavalerie a lui Vlad Țepeș.
PEYLOO era un frumos murg arab, îndrăgit de Voievodul Petru Rareș, care ocupa în inima sa locul imediat după familie. În vremea pribegiei 1538-1541, în scrisorile trimise din Caransebeș către fidelul său Toma Boldorffer din Bistrița, pentru doamna sa Elena, întreba de dânsa, de copii și de cai. „Să te străduiești d-ta pe lângă copiii și soția noastră, ce le va fi nevoia, ca să li se dea lor ceva bani... și de cai să ai dumneata grijă.” (Constantin Gane, Trecute Vieți de Doamne și Domnițe, Ed. Orizonturi, Buc., p. 56)
SVETLANA – nobila iapă pur sânge, ca spuma laptelui, de talie mare, focoasă ca o curtezană din Orient, mândră de regalul ei Stăpân, l-a onorat pe Marele Domn valah Mihai, la Intrarea lui Triumfală în Alba Iulia, în binecuvântata zi de 1 Noiembrie 1599.
FATIMA a fost o faimoasă iapă pur sânge a Întregitorului Daciei Mari, care l-a salvat în bătălia de la Mirăslău, când „s-a dat pe mâna lui Basta, scria Radu Theodoru, cu o ușurință vecină cu nebunia.” (Radu Theodoru, Vulturul, 4, Ed. Militară, București-1982, p. 29)
Retragerea lui Mihai nu putea fi salvatoare decât trecând învolburatul Mureș. S-a lăsat în grija Fatimei. „Malul rîpos. Jos, mult sub mal, dolia adîncă, apele verzi și lucii rotitoare. Pinten. Fatima se aruncă în gol. Plutire ca într-o desprindere. Plescăitul apei. Răcoarea apei, dulce și dezmierdătoare și odihnitoare ca moartea. În stânga. În dreapta. Peste tot plescăitul cailor împinși în Mureș...Fatima țăcăne prundul. Se îndreaptă în șa. Curge Mureșul din El. Scoate steagul de sub cuirasă. Iese la trap pe malul unde-l așteapta Baba Novac...”(ibid., p. 43-44)
Un alt cal al Viteazului, consemnat de același mare scriitor Radu Theodoru a fost Sultan. Cu el, neînfricatul Domn a primit delegația sârbilor prin trei tineri care purtau steaguri cu chipurile Sf. Sava, Iovancăi Rudnik de Zagubica și Baba Novac, călare, cu sabia ridicată deasupra capului. De pe semețul Sultan, Domnul Daciei Mari s-a jurat să răzbune profanarea haiducului Novac:
-„Pe cenușa lui mă jurui să-i răzbun moartea și mâna mea să nu lase sabia răzbunării...”,p.348.
Sfârșitul Marelui Viteaz, prin trădarea habsburgică pe Câmpia Turzii... „ În afara cortului se aflau aproximativ 17 slujitori ai Domnului care, dându-și seama ce se petrece, au sărit să-și apere stăpânul. S-a încins o luptă aprigă în care au pierit peste 30 de oameni ai lui Mihai. Calul Voievodului, care aștepta gata înșeuat la intrarea în cort, a fost împușcat și trupul lui Mihai a fost așezat pe trupul calului.” (Mihai Viteazul în conștiința europeană, ediție de documente, I, Ed. Academiei R.S.R., 1983, p. 416)
FLORA, iapă din rasa Friziană, din Olanda, aparține lui Aurelian Sima din Feldioara. La comemorarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Flora a îngenuncheat în fața statuii ecvestre a Regelui Daciei, Mihai Viteazul din orașul Sfântu Gheorghe.
MARENGO, botezat de Napoleon Bonaparte, după victoria bătăliei de la Marengo, din 1800. Armăsarul s-a născut în herghelia El Naseri în 1793. L-a slujit pe împărat în multe bătălii, inclusiv în cea de la Waterloo. Marengo a murit în 1831, iar scheletul său onorează Muzeul Armatei Naționale-Londra.
COPENHAGA, rasă anglo-arabă, deținut de mareșalul britanic Thomas Grosrenor, botezat după bătălia de la Copenhaga din 1807, apoi vândut marchizului de Londonderry, Charles Steward, iar de acesta vândut ducelui Arthur Wellesley Wellington (1769-1852), ambii prezenți în bătălia de la Waterloo. Calul a murit în 1836, fiind îngropat cu onoruri militare în parcul castelului Stratfield Saye House.
Prințul Barbu Știrbei a rămas în istorie prin noblețea caracterului său, care l-a făcut să fie în egală măsură iubit de suverană și apreciat de regele Ferdinand. Herghelia frumoșilor săi cai și faptul că el a fost preferatul pur sânge al Reginei Maria, i-au adus celebritatea.
MURGU, cal arab, pur sânge, negru de talie mijlocie, sprinten, puternic, inteligent, nărăvaș, autoritar, trufaș, strălucitor, neobosit, neîntrecut în galop, prevăzător în fața pericolului, asemeni stăpânului său, maiorul Ion Antonescu, șeful Secției Operații a Marelui Cartier General, cel care a întruchipat orgoliul ostașului și virtutea eroului, cel care a decis victoria de la Mărășești, poate chiar și soarta războiului.
Regele-figurant Ferdinand și suita sa de la Iași, convinși de Comandamentul rus, băteau în retragere. Antonescu s-a opus îndârjit. „Când mi s-a cerut să traduc în ordin această hotărâre, mărturisea maiorul Antonescu, am obiectat cu brutalitate. „Dacă ne ridicăm de la Mărășești nu ne mai oprim nici la Nistru. Trebuie să învingă sau să moară poporul român. Altfel, piere în dezonoare. Eu nu redactez și nici nu contrasemnez ordinul de retragere.”(General G. A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916-1918, vol. II)
Regina Maria a fost inițiată în eleganța cavaleriei române de prințul – general Gheorghe Cantacuzino – Grănicerul și a atins performanța suverană... sub prințul Barbu Știrbei.
Rudolpho Valentino, renumitul actor italian, o celebritate a hollywoodu-lui a avut un cal de o fidelitate care s-a transmis dincolo de moarte, dincolo de firesc. După plecarea timpurie a actorului, respectiv a stăpânului-prieten, Calul mergea săptămânal în ziua de Vineri, la mormântul starului stând în reculegere ore în șir.
Toți împărații, regii, marii Voievozi, marii Comandanți de Oaste geto-daco-români au fost neîntrecuți Cavaleri și Călăreți. În instrucția oricărui Vlăstar princiar la loc de cinste sta arta călăritului.
Admirație și venerare Marilor Cavaleri!

+ Sf. Prooroc Ioan Botezătorul – Înainte Mergătorul Domnului
Mulți ani fericiți purtătorilor sfântului nume IOAN

Gheorghe Constantin Nistoroiu – Cavaler de Clio





Gheorghe Constantin Nistoroiu     1/7/2024


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian