Bătrânul Mos Crăciun
As fi putut să cred cu zeci de ani nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Si nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că “Mosul” cel iubit e-un basm pentru copii,
Si nici chiar prin liceu, chiar si la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am asteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că “Mosul” nu există si nici n-a existat,
Dar n-am crezut atunci si n-am să cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri asteptat
De oameni întelepti si nu de maimutoi,
Asa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepotei
Că “Mosul” care-l stiu nicicum n-ar exista…
De-aceea, când pe brazi stelute se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepotii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul “Mos Crăciun”, cu daruri la copii…
Iar voi ce-ati mai nega, de răi si urâciosi
Ce-ntr-una clevetiti că “Mosu”-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiti oameni seriosi!
Pe Mos Crăciun îl stiti că este-adevărat…
E drept, bătrânul “Mos”, care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul ros’, cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,
E tuns, chiar mai mereu, si-i zilnic bărbierit,
De sac a si uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, mă mir cum n-ati ghicit!
E rosu câteodat’, de la un păhărel,
Si când o ia la mers, ca un arac de vită
E zvelt, nu-i cocosat, si-atâta-i de vioi…
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipită,
Dar asta…ce să mai!...rămâne între noi…
Valeriu Cercel
Hamilton ON
|
