Semnificatia nasterii lui Iisus Hristos
Nasterea supranaturala a lui Iisus Hristos nu este o simpla poveste fermecatoare petrecuta în ieslele din Bethleem si nici un mit printre altele pe care popoarele le-au inventat. Daca ar fi fost doar o legenda sau un mit, în acceptiunea unei inventii fabuloase, firea actuala a omului nu ar putea fi schimbata din radacina, nu ar putea fi mântuita. Aparitia în lume a fiului lui Dumnezeu este o realitate fara de care Revelatia deplina a lui Dumnezeu ar fi ramas în transcendenta si omul nu ar fi avut posibilitatea înaintarii în cunoasterea misterului divin si nici a perfectionarii virtutilor sale. Oricât de mare ar fi fost credinta oamenilor din Vechiul Testament, daca aceasta nu si-ar fi gasit temeiul în prezenta reala în lume a lui Hristos, ca având fire divina si umana în acelasi timp, Dumnezeu nu ar fi initiat nici revelatia sa si nici mântuirea oamenilor dupa modelul perfectiunii sale concrete. Prin natura sa dubla, Iisus Hristos poate sa faca ceea ce noi oamenii nu putem face oricât de mult ne-am iubi unii pe altii, fiindca nu detinem calitatea umanitatii îndumnezeite.
Totodata, nasterea Mântuitorului din Fecioara Maria ridica demnitatea pierduta a femeii la rangul de sfintenie în care Cuvântul Însusi a salasluit si prin care Maria însasi este îndumnezeita. Chiar daca initiativa este cea a Cuvântului, faptul ca Maria este numita Nascatoare si în acelasi timp Maica a lui Dumnezeu, îi confera rolul de fiinta coparticipativa, a carei demnitate umana este ireprosabila. Rolul pe care îl primeste astfel Maria este covârsitor, Dumnezeu recunoscându-i afectiunea iubitoare pe care numai puritatea sa o putea primi. Prin Maria, conditia originara a Evei este restaurata, Fecioara fiind matca initiativei dumnezeiesti de a mântui lumea.
Însa nasterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria este rezultatul insuflarii Duhului Sfânt, într-o masura cu totul inefabila fata de felul in care ne nastem noi, oamenii. Rolul primordial îl are aici spiritualul prin care se face realizarea suprema a identitatii cristice, ca apartinând divinului si restabilind pe deplin natura umana în starea sa originara, ce contine în ea deplinatea harica.
Natura hristica a Fiului lui Dumnezeu îi permite sa devina subiect de dialog cu divinul într-o masura inaccesibila oamenilor. De aceea, Hristos ramâne unicul mijlocitor perfect si model pe care îl putem urma daca vrem sa avem un dialog autentic cu Dumnezeu si daca vrem sa primim într-o masura exemplara lucrarea Duhului Sfânt. Însasi conceperea lui Hristos ca nefiind exclusiv umana îi confera acestuia o superioritate spirituala pe care oamenii nu o detin din nastere în aceeasi masura. Avantajul incomensurabil pe care îl are fata de noi Iisus Hristos este faptul ca el nu actioneaza asa cum o facem noi din conditia noastra umana, ci tot ceea ce face El este însotit în permanenta de coordonata divina. Prezenta lucratoare a Duhului Sfânt este o constanta a activitatii sale printre oameni. Dar desigur, Hristos ramâne în acelasi timp într-o legatura permanenta si cu oamenii în mijlocul carora se misca, nimic din ceea ce este omenesc nefiindu-i strain. Hristos îsi asuma chiar firea umana, facându-se astfel partas la curatarea umanitatii de tot ce aceasta avea impur în ea. Hristos este rezerva nesecata de mijocire a celor care vor sa se îmbunatatesca si sa primesca izvorul inepuizabil al vesniciei.
Hristos se naste ca si noi cu o natura umana la care se adauga componenta divina, în consecinta, în lipsa totala de orice pacat. De altfel, asa cum se naste Hristos prin conditia sa ontologica, el nici nu putea pacatui, fiindca conceperea sa nu apare pe cale naturala, ci tine de initiativa Duhului Sfânt.
Vom intelege asa cum se cuvine faptul ca Iisus este, prin nasterea Sa din Duh, Fiu al lui Dumnezeu si în acelasi timp fiind nascut din Fecioara Maria, este Fiu al Omului, dar nu al unui singur om, ci al omului ca umanitate, al tuturor oamenilor fata de care iubirea sa se distribuie fara sa se împarta.
Nasterea Mântuitorului nostru a fost urmata de exemplaritatea vietii sale, de moartea si învierea Sa, cât si de înaltarea la ceruri. În fond, tot ceea ce se petrece în continuare are ca scop biruinta în chip absolut asupra naturii omenesti si asupra pacatului pe care aceasta natura o poarta, spre a ne arata în chip concret ca aceasta stare cazuta poate fi depasita si mistuita în chip biruitor.
Nu a existat si nu va exista niciodata o alta persoana care sa-si asume într-o modalitate atât de totala conditia salvarii omenirii. Prin cuvintele, faptele, jertfa si binefacerile sale, el ramâne cu noi pâna la sfârsitul veacurilor, conducându-ne pe calea luptatoare, purificatoare si mantuitoare a vietii. Daca manifestarile noastre omenesti sunt asociate permanent cu manifestarile dumnezeiesti ale lui Iisus, atunci izbutim sa transgresam limitele pur umane. Coborârea la noi a lui Iisus a avut ca scop înaltarea noastra la Dumnezeu. Pentru ca noi sa putem din nou urca acolo unde am fost plasati de la origini, din dragoste, a fost nevoie de coborârea Sa la noi, care sa ne ajute sa redevenim, prin efort si însotire cu El, chip si asemanare cu Dumnezeu, de aceasta data constienti de rolul existentei noastre în lume.
Fie ca Sfintele sarbatori ale nasterii Domnului sa ne calauzesca în continuare pe drumul adevarului divin, ridicându-ne la nivelul de fiinte iubitoare de Dumnezeu si de semeni, calauziti prin vesnica iubire de catre modelul cristic.
Dorin Stoica
Montréal, 20-12-2023
|
Dorin Stoica 12/20/2023 |
Contact: |
|
|
