Debut teatral la Toronto - Spectacolul “Meandre” al autoarei și regizoarei Luisa Apostol (noiembrie 16 şi 23, Fairview Theatre, Toronto)
În luna iulie a anului trecut, când omenirea încă se dezmeticea după anii petrecuți în pandemie, comunității românești din Toronto și GTA i s-a oferit extraordinarul privilegiu de a avea o prima reîntâlnire dupa dificila periodă de izolare, în cadrul deosebit constituit de JCCC (Japanese Canadian Cultural Centre), cu ocazia lansării volumului “Meandre” al Luisei Apostol, absolventă a Facultății de limbi romanice, clasice și orientale, din București, profesoară de limba engleză la Toronto și co-manager al agenției de impresariat artistic “Alma Creations”.
Publicat în condiții grafice excepționale la Editura Siono din București, volumul de proză scurtă și teatru “Meandre”, cu a sa perfecțiune de perlă șlefuită, enigmatic și, în același timp, dezarmant de onest, și-a urmat propria sa traiectorie, metamorfozându-se anul acesta într-o nouă creație literară - piesa de teatru cu același nume, având ca regizor pe însăși autoarea sa.
În așteptarea vizionării acestui spectacol care, în chip firesc, va atinge același nivel al perfecțiunii ca și volumul care l-a născut, am realizat, cu trupa teatrală care va pune în scenă spectacolul “Meandre”, interviul care urmează.
(Observator) Doamna Luisa Apostol, prima întrebare vă revine, în tripla dumneavoastră calitate de autoare a volumului originar, precum și de autoare și regizoare a spectacolului de teatru născut din această creație literară. Nu am să vă întreb neapărat cum v-a venit ideea punerii în scenă a cărții, deși m-ar bucura sa dezvoltați această temă, ci, mai degrabă, ca unul dintre cititorii “Meandrelor”, aș dori să știu cum ați realizat această transformare demiurgică a unui volum stilizat asemenea unei stampe japoneze în ceea ce îmi imaginez că va fi o piesă de teatru plină de vervă și dinamism? Cum ați extras din adâncurile filosofice, delicate și nostalgice ale volumului dumneavoastra originar, seva necesară creării unei piese de teatru, în care personajele se vor întrupa, în carne și oase, pe scenă?
(Luisa Apostol) Spectacolul realizat sub titlul “Meandre” este pătruns de spiritul întregului volum, dar se folosește mai cu seamă de două texte din cuprinsul lui, și anume piesa de teatru “Supozitorul” si eseul narativ “Am scris o piesă”. Fuziunea celor două a devenit posibilă pe măsură ce interesul și abilitățile actorilor deveneau din ce în ce mai vizibile. Fragmentele alese se completează și se îmbogățesc reciproc, spectacolul rezultant fiind cu mult mai complex și mai viu decât fiecare dintre ele. De asemenea, el permite valorificarea mai multor tipuri de talent. Actorii nostri știu să cânte, să danseze și să declame, să tăifăsuiască cu pianul și să șușotească în versuri, fapt care permite firului tematic al piesei sa atingă toate inimile prezente.
(Observator) Doamna Marina Rîmniceanu, sunteți interpreta personajului principal, Adia, în piesa “Meandre” a Luisei Apostol. Ce ne puteți dezvălui în prezent în legătură cu acest personaj? De asemenea, ce așteptați să învățați din această experiență artistică, poate chiar de la personajul pe care îl interpretați? Din câte știu, nu sunteți la prima experiență teatrală și, în acest sens, v-aș ruga să furnizați câteva detalii suplimentare legate de activitatea dumneavoastră artistică anterioară.
(Marina Rîmniceanu) Adia este un personaj complex și uneori neînțeles, cu care, din fericire, ma asemăn în mare parte. Cu toate acestea, trebuie să admit că am avut nevoie de ceva timp să o intuiesc... iar acest proces nu este încă finalizat! Desigur, nu numai Adia, ci întreaga piesă a crescut, a evoluat în interiorul ființei mele, și aceasta este un lucru extraordinar. Legat de ce anume am învățat de la acest personaj, este greu de precizat, întrucât fiecare rol ia ceva din personalitatea celui ce-i dă viață, și, în același timp, lasă altceva – pentru totdeauna – în actor. Ce anume va lua și ce anume va lăsa Adia în Marina Rîmniceanu, vom vedea! Cât despre activitatea mea artistică din trecut, pot să vă spun că, de când îmi pot aminti – și aceasta înseamnă cam de pe vârsta de 4 ani – “m-am dat in spectacol”! M-am numărat printre acei oameni, nu mulți, care au știut, încă din copilărie, ce vor să devină ca adulți; în cazul meu, alegerea a fost – actriță! N-a ieșit chiar așa, dar asta e altă poveste... iar pasiunea a rămas. Am avut, prin urmare, numeroase apariții scenice: în București, din clasa I-a până în clasa a XII-a, în diverse spectacole școlare, apoi la Școala Populară de Artă, la Teatrul Țăndărică, în cadrul unor brigăzi artistice, în câteva ocazii și la televiziune, iar apoi la Toronto, ca membru al Teatrului româno-canadian “Ars Nova”, condus de Amato Checiulescu, și acum... “Meandre”! Ceea ce aș dori să adaug este că nici un rol nu seamăna cu altul, iar emoția – sa sperăm creatoare –, rămâne aceeași, fie că joci Caragiale, Lucia Demetrius, Virgil Stoenescu, Victor Ion Popa, ori Luisa Apostol!
(Observator) Domnule Vladimir Radian, sunteți interpretul lui Camil, soțul Adiei – am putea spune, al doilea personaj ca importanță în piesa “Meandre”. Ce apariții scenice anterioare v-au pregătit pentru interpretarea acestui personaj? De asemenea, ce anume vă interesează cel mai mult la personajul interpretat și ce urmări credeți că va avea experiența acestui rol?
(Vladimir Radian) Într-adevăr, în piesa “Meandre”, îl înfățișez pe Camil, un profesionist competent, cu o evoluție calmă, în mediul liniștit al colectivului său, în cadrul căruia, în general, munca se desfășoară în fața unui ecran sau în spatele unei catedre. Legat de experiențele mele artistice anterioare care să mă fi pregătit pentru rolul lui Camil, paradoxal, personajul interpretat în trecut de la care primesc cel mai mult ajutor trăiește absurd de departe, la polul opus al existenței, atât psihologic cât și moral și social. Este vorba de Mac-the-Knife din „Opera de trei parale” a lui Brecht. Un personaj violent, întunecat, a cărui lipsă de orice venituri legitime este egalată numai de lipsa completă de scrupule, și a cărui traiectorie este o serie de victorii sordide și căderi dezastruoase. Munca mea este însă aceeași. Lumea interioară a actorului îi conține pe amândoi. Misiunea este și ea aceeași: și anume, găsirea ingredientelor, explicite sau ascunse, care creează și deopotrivă condimentează, pe scenă, persoana imaginată de autor. La iritare, Mackie deschide fulgerător cuțitul, în timp ce Camil, vag amuzat, își rearanjează pe nas ochelarii. Ambele reacții îmi sunt la fel de străine – și la fel de apropiate. O muncă pregătitoare suficientă, care să șlefuiască contururile personajului, înlăturând în același timp aspectele “care nu țin” de personaj, oferă spectatorului posibilitatea de a-și îndeplini rolul său: acela de a absorbi și de a crede. Ba chiar apoi, mișcat sau zguduit sau indignat, acesta din urmă să realizeze, ieșind din sală, că a suferit o transformare, că vede lumea altfel decât mai înainte. Ce anume mă interesează cel mai mult la personajul interpretat? Mocnirea tăciunilor sub o aparență calmă și egală, precum și secvența de atitudini necesare pentru a transmite publicului acest vag sentiment, inconfortabil dar atragător, că nu știi la ce te poți aștepta să țâșnească de sub suprafața placidă a personajului. Cât despre ce urmări va avea experiența acestui rol pentru mine… în afară de oboseală?? Desigur, glumesc, dar numai într-o anumită măsură. Și asta peste că este istovitor să petreci atâta timp în sufletul unui străin. Este ca și cum, pe întuneric, pe pipăite, ai parcurge un coridor necunoscut. Îți formezi până la urmă o hartă mentală, dar o plătești cu oarecare julituri și vânătăi, din care o parte provin din confruntările cu regizorul, care, ocazional, rătăcește în același întuneric.... Serios vorbind, amprenta lăsată de acest personaj va fi de durată și pozitivă. Rolurile acționează asupra actorului așa cum, în laborator, stimulii aplicați de cercetători influențează și definesc evoluția genetică a organismelor studiate. Lecție din trecut: am avut șansa să interpretez rolul lui Tevie din „Scripcarul pe acoperiș”, pentru o periodă îndelungată (câteva zeci de reprezentații); la câteva luni după terminarea contractului, mama m-a surprins cu întrebarea dacă nu ar fi posibil să reiau rolul... pentru că, spunea ea, „niciodată n-ai fost atât de apropiat, cald și îngăduitor” – cuvinte care, ca să spun drept, n-au fost niciodată asociate cu mine. Pe cât pot să-mi dau seama, Camil va locui în mine mult timp, și mă aștept ca prezența lui să calmeze într-o măsură agitația zilelor și demonii nopților.
(Observator) Doamna Angela Stoiță, de peste douăzeci de ani sunteți o prezență artistică constantă în sânul comunității românești din Toronto, și puțini sunt aceia care să nu fie fermecați de extraordinara dumneavoastră voce de soprană. Personal, am avut bucuria de a vă putea asculta în mai multe rânduri, în cadrul a numeroase concerte de Crăciun, la cenaclul “Mihai Eminescu” al publicației româno-canadiene “Observatorul” din Toronto, la festivalurile românești locale etc. Vorbiți-ne, la rândul dumneavoastră, despre cariera anterioară rolului Manuelei – colega și prietena Adiei –, rol pe care îl interpretați în piesa “Meandre”, precum și despre acest personaj și despre ceea ce așteptați să câștigați, sufletește, interepretându-l.
(Angela Stoiță) În România, am cântat pe scena Operei din Timișoara. Mi-am continuat evoluția artistică în Canada, devenind membră a mai multor corale, și facând de asemenea parte din ansamblul Operei BelCanto of York. Cât despre personajul Manuela, aștept ca, interpretându-l, să mă redescopăr pe mine însămi, deși, paradoxal, ea este foarte diferită de cine sunt eu. Acest aspect m-a atras atunci când am acceptat să joc în această piesă, precum și faptul de a avea încă o oportunitate de a mă implica, activ, în viața comunității noastre din Toronto.
(Observator) Domnule Iulian Appel, care este personajul pe care îl veți interpreta în piesa “Meandre” și ce anume v-a făcut sa acceptați acest rol? De asemenea, aceeași întrebare ca și pentru colegii dumneavoastră: ce așteptați să învățați din această experiență artistică, poate chiar de la personajul pe care îl interpretați?
(Iulian Appel) Rolul pe care îl voi interpreta este cel al avocatului și notarului Paul Dronea, un rol care m-a atras de la bun început. Nu am nici o experiență anterioară în domeniul teatral sau legată de apariții publice, astfel că, pentru mine, totul este nou când este vorba de spectacolul “Meandre”. Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care am vrut să fiu parte din această reprezentație, pentru ca, măcar o dată în viață, să trăiesc o astfel de experiență. Deși piesa “Meandre” este interpretată, în exclusivitate, de amatori, faptul de a face parte din ea este un proces interesant, complex și, ca multe alte lucruri ale existenței noastre, dificil, mai ales cand totul este atât de inedit. Sper deci ca, în final, să capăt o perspectivă cât mai amplă legată de acest proiect creativ, și, de asemenea, să nu uităm de bucuria și plăcerea de a fi lucrat împreuna cu prieteni vechi și noi.
(Observator) În încheierea acestui interviu, revin la dumneavoastră, doamna Luisa Apostol, rugându-vă să adresați, direct, câteva cuvinte cititorilor, viitorii dumneavoastră spectatori.
(Luisa Apostol) În toamna aurie și îmbelșugată care stă să ne treacă pragul, ne-ar face o mare bucurie să vă avem ca oaspeți la acest eveniment artistic, pregătit anume pentru iubitorii fideli ai teatrului. O precizare suplimentară: spectacolul “Meandre” beneficiază de subtitrare în limba engleză, ceea ce îl face accesibil și unui public nevorbitor al dulcelui grai românesc. Vă așteptăm pe toți cu drag.
|
a consemnat pentru Observatorul , Eliza Ghinea 10/1/2023 |
Contact: |
|
|
