Scrisoare pastorală
Scrisoare către Eminescu(XIX).
Bădie Mihai!
Citeam poezia matale, Trecut-au anii
. și-ți înțelegeam dorul de copilărie, de satul și locurile natale, de cuibul de demult al familiei tale, de căldura căminului părintesc, de prietenii cu care-ți petreceai vremea. ,,Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or să vie iar. Fiecare dintre noi am avut un Ipotești, un Humulești al nostru, un loc sfânt de aducere aminte, un loc unde ne-am zămislit, am văzut lumina zilei, am ascultat poveștile și istorisirile celor vârstnici, am învățat abecedarul cunoașterii binelui și răului, frumosului și urâtului. Toate au vremea și gustul lor. Nu le-ai trăit la vârsta care trebuia, după aceea sunt ca mâncarea învechită. Vorba matale: ,,Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară/Povești și doine, ghicitori, eresuri, /Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,/Abia-nțelese, pline de-nțelesuri Toate își păstrează farmecul în sine, dar sufletul nostru nu le mai receptează ca atunci, la vremea copilăriei noastre. Vin gânduri de maturitate, griji, necazuri și poveri, care ne chircesc duhul, ne istovesc sufletul și rămânem reci la fiorul pe care ni-l dădeau atâtea minunății din vremea copilăriei noastre: ,,Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,/O, ceas al tainei, asfințit de sară. E greu să fii bătrân și să rămâi totuși tânăr, bătrân și copil totodată.
Au fost vremuri frumoase, bădie, vremuri în care trăiai cu adevărat copilăria. Satele aveau sute de copii, serile erau momente de vis, când ei ieșeau în uliță, în drumul mare și începeau jocurile specifice vârstei, care mai de care mai ingenios. Strigau, râdeau, alergau, își trăiau viața cu intensitate maximă și de neuitat. În vremea asta vârstnicii se adunau pe la porți în grupuri mai mici sau mai mari, depănau amintiri, știri, proiecte de viitor, puneau țara la cale. Alții se adunau la câte unul din ei și făceau clacă la curățatul porumbilor, la scărmănatul lânii, la curățatul fasolei, la tors, ori la alte munci. Acolo cântau lăutari anume tocmiți, se spuneau povești și istorii vechi, cântau, jucau, cinsteau vinul ori țuica din bardace de lut. Pe la porțile fetelor de măritat își făceau cale flăcăii cântând și fluierând, chemând codanele afară, la taifas și giugiuleală. Toți erau ca unul, fiecare simțea că face parte din comunitatea satului, parte dintr-un tot. Nimeni nu se simțea singur, uitat de lume și de Dumnezeu. Târziu, cu mult după miezul nopții, liniștea se lăsa pe-ncetul peste sat și fiecare își căuta odihna pentru a doua zi.
Când cocoșii începeau să cânte pe-ntrecute, satul se trezea la viață. Începeai să vezi locuitorii ieșind pe porți unul câte unul, fie la muncă, fie cu vitele la păscut, fie la târg, fie la crâng sau pe unde era nevoie. Câmpul se umplea repede de lume și de vite. Unii prășeau, alții secerau, alții coseau ori cărau la fân, copiii mai ales mergeau cu vitele la pășune. Cei maturi lucrau în grupuri mari, ,,pe-ajutate, și reușeau să termine muncile cu spor, când la unul, când la altul. Munca nu era trudă pentru ei, ci plăcere și bucurie, erau un fel de joacă de adulți în grădina lui Dumnezeu, era cântecul și triumful vieții. Până se săturau vitele, copiii se jucau, alergau și chiuiau și toată lumea era a lor
.! Simțul comunitar era la el acasă la toți, indiferent de vârstă, de stare socială. Ce să mai vorbesc de vremea Sărbătorilor Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei, Dragobetelui, Paștelui, Sânzienelor, de nunți, botezuri și nedei, de hore și de alte multe prilejuri și bucurii de a fi împreună.
Ce mai vremi ai trăit, bădie, în copilăria ta, în lumea satului natal și de ele îți vei aminti toată viața cu nostalgie. Cât ai fi vrut să le retrăiești la anii maturității! Doar tu spuneai: ,,Să smulg un sunet din trecutul vieții,/Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri/Cu mâna mea în van pe liră lunec;//Pierdut e totu-n zarea tinereții/Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,/Iar timpul crește-n urma mea
mă-ntunec!
Ai dreptate, bădie! Te înțelegem bine cei ce am mai avut bucuria unei copilării bucolice, înainte ca tăvălugul tehnicii să ne sclerozeze sufletul. Te înțelegem și trăim și noi nostalgia acelor ani ai vieții noastre în lumea satului nostru natal.
Astăzi sunt alte vremuri, bădie! Satele au amuțit, copiii aproape au dispărut. Casele pustii sunt tot mai multe, cu fiecare înmormântare rămâne și câte o casă pustie. Oamenii nu se mai adună pe la porți. Fiecare își îngroapă în propria lui casă bucuriile și necazurile, amintirile și speranțele. Nu mai au încredere unii în alții, nu mai au simțul comunitar de altădată. Fiecare e pentru sine și nu-i pasă de necazul sau de bucuria celuilalt. Și ce-i mai trist, bădie, să n-ai cu cine împărtăși o bucurie sau o durere! Să te simți singur, dureros de singur în fața vieții și încercărilor ei. Câmpurile sunt pustii, căci, dacă mai sunt muncite, sunt muncite mecanizat, copiii cei care mai sunt - nu mai merg cu vitele, nu se mai joacă în mahala, ci fiecare își urmărește telefonul, tableta, calculatorul sau televizorul. E o altă copilărie acum, bădie: seacă, fără vlagă, fără amintiri, fără copilărie. Copiii știu mai multe ca atunci, dar sunt îmbătrâniți artificial, înainte de vreme și nu au timp să mai guste din bucuriile copilăriei adevărate. Sunt copii fără copilărie!
Nu știu ce va fi în viitor, bădie, dar ceva nu e în regulă. În mod sistematic omul se robotizează, se înstrăinează de el însuși, devine un număr statistic, un consumator de alimente fabricate, de medicamente și de lucruri fără noimă. Poate este mai bogat sub aspect material, dar este mult mai sărac spiritual; poate are casă mai mare, dotată cu multe utilități, dar are familie tot mai mică, tot mai îmbătrânită, tot mai stearpă. Poate are mașină, internet, telefon, apă curentă, aparate de tot felul, lumină electrică, dar nu mai vibrează la vederea cerului înstelat, la gingășia puilor de om, nu mai simte mirosul pământului arat, al fânului proaspăt cosit, al dormitului afară vara, al florilor de primăvară, nu mai simte mirosul și gustul fructelor pârguite. Ușor-ușor devenim oameni artificiali, roboți teleghidați de forțe ascunse-n culise.
Voi reveni, Bădie! Până atunci, cu bine!
*
Cuvinte părintești. Redăm mai jos câteva meditații și sfaturi ale Sfinților Părinți privitoare la Feciorie, o floare morală atât de rară în zilele noastre: ,,Fecioarele să umble cu conștiința curată și nepriŹhănită(SF. IGNATIE); ,,Fecioria este superioară căsătoriei... Pe cât este suŹperior îngerul omului, pe atât mai cinstită este fecioria decât căsătoria... Mai bună este fecioria, deoarece cultivă nașterea de copii ai sufletului și aduce lui Dumnezeu rugăciunea, ca un fruct copt(SF. IOAN DAMASCHIN); ,,O fecioară trebuie să fie neprefăcută, adică sinceră, iar nu cum s-ar întâmpla și nici să se găsească în mănăstire cum s-ar întâmpla, fiindcă lumea din afară nu lasă pe cel dinăuntru de a fi bun(
). Pentru adevărata feciorie nu este de ajuns să fie scuŹtită de jugul căsătoriei, trebuie în plus castitatea spiritului. Această castitate constă nu numai în a nu zămisli nici o poftă rușinoasă și ticăloasă, a renunța la podoabe și la deșertăciuni, ci a fi curat de orice grijă lumească. Dacă nu este așa, la ce ar servi curăția trupească?... Ceea ce face fecioria atât de fruŹmoasă, este că ea taie toate prilejurile de preocupare fără folos și-și permite de a se consacra în totul serviciului lui Dumnezeu. Când ea nu îndeplinește aceste condiții, devine mult inferioară căsătoriei, pentru că ea își acoperă sufletul cu spini și înăbușă în el curata și cereasca sămânță(
). O fecioară, care, după ce și-a luat angajaŹmentul de a păstra fecioria, cade în rău, săvârșește o crimă mai gravă încă decât adulterul; tot așa o văduvă, care a făgăduit de a trăi în această stare și care violează apoi pactul făcut cu Dumnezeu, se face vinovată de aceeași crimă, se expune la aceeași pedeapsă, și, dacă îmi este permis să spun întreaga mea cugetare, oricât de ciudată ar părea, acest din urmă caz prezintă încă mai multă gravitate(
.) În toate vremurile, fecioria comparată cu căsătoria s-a înălțat mai sus în stima oamenilor, a căpătat totdeauna pri-mele onoruri(
.) O fecioară, care, prin mersul ei, prin sunetul glasului ei, prin mișcarea ochilor ei, ca și prin veșmintele ei, prezintă o otravă care strică sănătatea, provocând patimile și care sapă în felul acesta prăpăstii sub picioarele trecătorilor și nu încetează de a le întinde curse, poți tu, după toate acestea, să-i dai numele de fecioară și nu ai fi mai degrabă ispitită s-o așezi în numărul curtezanelor?(SF. IOAN GURĂ DE AUR).
*
Pr. Gheorghe Cunescu. La 3 august 1914 se năștea în Sculenii Orheiului, din părinți răzeși moldoveni, Părintele Gheorghe Cunescu.
De la mama sa Iulia Săndulencu a învățat nu numai limba străbună, ci și dragostea de neam, de Biserică, de suflet românesc. A urmat școala primară și cea medie în Balotina.
Descoperindu-și chemarea spre cele ale preoției încă de timpuriu, n-a rezistat imboldului lăuntric și și-a îndreptat pașii spre Seminarul Teologic din Chișinău. S-a remarcat repede prin comportare și inteligență. A continuat studiile la Facultatea de Teologie din aceeași localitate, fiind ucenic apropiat al multor profesori, personalități de renume ale culturii teologice interbelice. Licența și-a luat-o la catedra Prof. Pr. Valeriu Iordăchescu cu teza Raportul dintre artă și morală.
Precipitându-se evenimentele, a fost nevoit să-și întrerupă cursurile de doctorat în teologie. S-a căsătorit în iulie 1941 cu învățătoarea Ana Cegoreanu, a fost hirotonit preot în 1942 pe seama parohiei Șoldănești(Orhei). A fost nevoit să se refugieze cu familia dincoace de Prut.
De-a lungul activității sale pastorale, până la pensionarea din 1975, a funcționat ca preot paroh la parohiile Panaghia(Dj), Luieru(MS) și București.
Ca preot, Părintele Gheorghe Cunescu nu a precupețit nici un efort de a sluji cu devotament Altarul și enoriașii, de a-și face în mod conștiincios datoria față de Biserica străbună.
Activitatea Părintelui Gheorghe Cunescu nu s-a limitat numai la cea pur preoțească, de liturghisitor, predicator și conducător spiritual de obște. În sufletul său a găsit mult mai mulți talanți, pe care s-a străduit din răsputeri să-i valorifice. Printre aceștia, cel de cărturar a fost pe primul loc. S-a remarcat de timpuriu în publicistică, ,,Tribuna Tinerimii din Chișinău deschizându-i larg porțile încă din 1938. Nu putem enumera aici titlurile tuturor articolelor, studiilor, eseurilor și recenziilor publicate de către Părintele Cunescu timp de o jumătate de veac. Enumerăm doar câteva din publicațiile la care a colaborat, pentru a ne da seama, cât de cât, de capacitatea sa și spiritul de dăruire: ,,Raza, ,,Luminătorul, ,,Oltenia Muncitoare, ,,Telegraful Român, ,,Vatra, ,,Steaua, ,,Tribuna, ,,Mitropolia Ardealului, ,,Mitropolia Banatului, ,,Convorbiri literare, ,,Cronica, ,,Luceafărul, ,,România literară, ,,Biserica Ortodoxă Română, ,,Mitropolia Olteniei, ,,Glasul Bisericii, ,,Studii Teologice, ,,Ortodoxia, ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei, ,,Revista Cultului Mozaic, ,,Ramuri, ,,Orizont, ,,Albina, ,,Credința, numeroase ,,Îndrumătoare eparhiale etc.
Observând prestigiul de care se bucurau publicațiile respective în țară și străinătate, înțelegem și valoarea colaboratorului lor Gheorghe Cunescu. Facem precizarea că materialele publicate de către dumnealui erau contribuții de prima mână pentru istorie, istorie literară, teologie etc. Observând, de asemenea, denumirile revistelor la care a colaborat și locul lor de apariție(Chișinău, Craiova, Sibiu, Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, București etc.), înțelegem activitatea publicistică a Părintelui Gheorghe Cunescu ca pe o caldă și scumpă îmbrățișare făcută pământului românesc.
Despre ce a scris Părintele Cunescu de-a lungul unei jumătăți de veac? Despre toți și despre toate. Și nu orice! Dar nici oricum! Câteva subiecte dacă vom enumera, considerăm că cititorul nostru va fi, cât de cât, edificat asupra evantaiului atât de bogat de teme și probleme, pe care și-a propus să le pună în discuție și, de cele mai multe ori, să spună lucruri de referință: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Avram Iancu, Tudor Arghezi, George Enescu, Mihail Sadoveanu, Ciprian Porumbescu, Constantin Brâncuși, Alexe Mateevici, Ion Jalea, Gala Galaction, I. G. Ștefănescu, Iuliu Scriban, Octavian Goga, M. Berezovschi, Antonie Plămădeală, Antim Nica etc.
Uneori a publicat chiar interviuri cu Ion Țuculescu, Perpessicius, Tudor Arghezi, Ion Petrovici, Șerban Cioculescu, Valeriu Anania și alții.
Activitatea publicistică nu s-a oprit nici ea la periodice. Studiile Părintelui Gheorghe Cunescu s-au extins de multe ori, căpătând dimensiunile unor cărți. Nici atunci cercetările nu s-au oprit, fiindcă unele teme atât de mult l-au obsedat, încât au generat chiar câte un serial de volume. Dintre cărțile publicate amintim: Pe urmele lui Gala Galaction(București, 1982), Pe urmele lui Ion Agârbiceanu(București, 1990) ș. a. A colaborat la numeroase volume colective, precum L-am cunoscut pe Tudor Arghezi(1981), Ceasuri de seară(1982). A îngrijit ediții din și despre clasici: Gala Galaction, O lume nouă(1970), Gala Galaction, Opinii literare. Despre scriitori și cărți(1979), Mihai Eminescu(1987).
Impresionați de munca, uneori benedictină, a Părintelui Gheorghe Cunescu, pentru a scoate la lumină noi valori ale culturii române, mulți oameni de cultură s-au referit, în scris, la activitatea și opera sa: Șerban Cioculescu, Ion Pas, Demostene Botez, Ioan Alexandru, Ion Apostol-Popescu, Paul Dugneanu, Gabriel Cocora, Alexandru Bardieru, A. Radu, Gh. Papuc, Florentin Popescu etc.
Personal am fost un privilegiat, fiindcă mai mulți ani am corespondat cu Părintele Gheorghe Cunescu.
Până în ultimele zile de viață(28 decembrie 1995), Părintele Gheorghe Cunescu era prezent la biserică, la bibliotecă, la arhive, la simpozioane, conferințe, congrese, la edituri, la redacții, dar pe unde nu era! Robust sufletește, sănătos, plin de proiecte care de care mai îndrăznețe, lucra cu frenezie, sperând că le va termina pe toate!
Nu știm și nu vom ști niciodată dacă a spus tot ceea ce a avut de spus prin graiul și condeiul său, dar știm că a lăsat o brazdă adâncă în ogorul culturii românești.
*
File de jurnal 29 ian. 1984. Am făcut slujbă la Malovăț. A venit și Părintele Gheorghe Sfetcu. A plâns aflând de moartea Părintelui Ionică.
Azi-noapte a murit și Luță Albici. După slujbă m-am dus la Părintele Ionică cu unchiu-meu Sandrică, cântărețul bisericesc de la Malovăț. Acolo mă aștepta părintele Dumitru Iliescu de la Bobaița. Multă lume se adunase. Am transportat catafalcul la biserică. Acolo i-am făcut din nou slujba înmormântării cu stâlpi, după cum i-o făcusem și sâmbătă. Domnul Virgil Sfetcu mi s-a plâns că e foarte scârbit de lipsa mare în alimentația publică a Severinului. Nu găsești nimic în magazine, dacă intri pe ușa din față. Dacă te duci prin spate și umpli buzunarele tuturor, poți găsi tot ce vrei. Dumnealor au organizat să aducă de la Combinatul Chimic de la Halânga, unde Domnul Emil Sfetcu este șef cu organizarea muncii, toate mesele, vesela și tacâmurile. Au comandat 500 colaci. Au aranjat să cumpere 250 pâini. Au obținut prin partid aprobare să ia de la abator doi porci. Au cumpărat 200 litri de vin de la Mucioniu Gheorghe(Giuru) din Bârda și 100 litri țuică de la Sfetcu Aurel din Bârda.
File de jurnal 30 Ian. 1984. ,,Sfinții Trei Ierarhi. Am avut servicii la Bârda și Malovăț. Din lipsă de cântăreț, nu am putut face slujbă. Am luat veșmintele preoțești de la Malovăț și toate pânzeturile negre cu care să împodobesc biserica de la Bârda în timpul înmormântării părintelui Ionică. Am luat, de asemenea, vazele de cristal sculptat și pe toate le-am adus la Bârda. M-am dus apoi la Severin. Am trecut pe la judecătorie. De la arhivă mi s-a spus că s-a admis acțiunea Parohiei Malovăț împotriva pictorului Vasile Ivănescu cu cheltuieli de judecată(Dosar civil 7.836/1983). Asta înseamnă mult. Nu a fost batjocorit un sat!
M-am dus la protoierie. Eram cu protopopul Pufan Crăciun, când a venit Botoșan Stelian (Stalică Goroi) cu nevastă-sa din Bârda, ca să mă reclame că nu vreau să fac înmormântarea lui Albici Luță marți. Am explicat că înmormântarea Părintelui Ionică durează mult mai mult decât o înmormântare obișnuită și nu mă pot angaja să fac și a doua înmormântare în aceeași zi, fiindcă s-ar putea să nu mă încadrez în program. De lipsit de la înmormântarea Părintelui Ionică nu pot lipsi, așa că le recomandasem să-l cheme pe Părintele Stelică Buzatu de la Țigăreni sau pe Părintele Dumitru Iliescu de la Bobaița. N-au vrut și veniseră la protoierie ,,să ceară un preot!
Am mers la stația de benzină și am stat mai bine de o oră, dar n-am reușit să iau un strop de benzină măcar.
La biserică la Bârda am făcut cele cuvenite pentru a îndolia totul. Am adus o masă de vreo patru metri și am pus-o în fața altarului. Am așternut pe ea o față de masă neagră, iar deasupra șervete cusute în alb-roșu cu vaze de cristal cu flori. Iconostasul, stranele, scaunul arhieresc, catapeteasma și Sfânta Masă le-am îndoliat. Catafalcul l-am încadrat între patru sfeșnice de aramă.
În fiecare din cele trei zile, sâmbătă, duminică și luni, am făcut slujba înmormântării cu stâlpi, iar cântărețul Motorga Ilie a citit Psaltirea. La priveghiu a venit multă lume.
Domnul Virgil Sfetcu s-a interesat de cumpărături. L-am rugat să comande cea mai mare și mai frumoasă coroană ce se poate face la nivelul Severinului și o voi plăti eu din partea parohiei. A intervenit pe la Comitetul de Partid și au fost aduse flori de la Ișalnița. Coroana a costat 720 lei, dar nu a fost așa cum dorisem eu.
Tăticu a fost la gară la Șimian și a descărcat îngrășăminte pentru fermă. La Ferma II Bârda a venit o contabilă din Banat.
*
Zâmbete. ☺O ministresă a culturii, după o gândire profundă, grăit-a: ,,Există posibilitatea, Doamne ferește, să te culci seara sănătos și să te scoli dimineața mort! Nu-i de râs! ☺Nu mă sperie ministrul culturii, mă sperie cultura ministrului(C. V. Tudor); ☺Un zgârcit, încercând să monteze antena TV pe acoperișul casei, alunecă și se prăbușește în dreptul bucătăriei. În cădere, vede pe geam cum nevastă-sa numără boabele de fasole pentru ciorbă și strigă: ,, Oprește-te!! Jumătate ajung, căci eu mănânc astăzi la spital!☺ Zgârciții adună ca și când ar trăi veșnic, risipitorii risipesc ca și când ar trebui să moară imediat(Aristotel); ☺La tribunal, judecătorul către învinuit: ,, În cele 365 de zile, ai 364 de infracțiuni. Ai vreo justificare? ,,Da, o zi am fost bolnav! ☺ ,,- Elev, de ce otrăvea Ștefan cel Mare fântânile? ,,- Avea încredere în moldoveni că nu beau apă!
*
Amărăciuni. Am constatat în ultima vreme că tot mai mulți enoriași ai noștri își comandă cruci de marmură. Foarte bine. Am observat însă că nu toate plăcile de marmură conțin și semnul Sfintei Cruci. Chiar dacă bucata respectivă nu are formă de cruce, pe ea trebuie să existe, incizat, semnul Sfintei Cruci. Este ,,buletinul nostru de creștini. Musulmanii pun semiluna, evreii steaua, alții au alte semne, creștinii au Sfânta Cruce. Dumneavoastră plătiți aceste monumente. Și le plătiți cu bani grei. Nu luați orice și oricum. Este dreptul Dumneavoastră să pretindeți constructorului să pună semnul Sfintei Cruci pe monumentul ce-l comandați. Nu toți cei care construiesc monumente funerare sunt creștini ortodocși. Unii sunt de alte credințe și în mod intenționat evită Sfânta Cruce. Tot așa, pe o invitație de botez, scria: ,,la această bălăcăreală sunt invitați să asiste
. E posibil așa ceva pentru un creștin? Vă rog, fiți mai atenți când comandați câte ceva. Aveți demnitate și nu vă lăsați batjocoriți de un neicanimeni!
*
Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 7/27/2023 |
Contact: |
|
|
