Carti in lucru - Filozofeala lui Marcu
Cu toată fanfaronada ălora de dau din gură și peniță cu ‘filozofeala’, tot casa, masa și femeia ne sunt elementele primordiale pentru care ne luptăm cu cine o fi, între noi și cu natura. Restul derivă. Arta și religia au fost colaterale. Unii au scrijelit pe pereți de peșteri vânătoarea de mamuți, poate tot de alde ăia să-și fi încrustat artistic plăselele cuțitelor cioplite din piatră, iar unii au incantat cu evlavie în jurul unui băț rugăciuni înălțate spre tot felul de divinități închipuite. Degeaba și-au spart capetele anticii din Grecia, Tibet și India să enunțe cele cinci elementele primordiale vieții: pământul, apa, focul, aerul și eterul. De n-am fi, cui le-ar păsa de ele? Lui Marcu sigur nu. Prietena tocmai îi făcuse vânt. Ducă-se, alta la rând! Da’ e greu. Până s-o găsești și s-o convingi pierzi timp. Să-i faci curte, asta-l scotea de minți. Risipă de resurse. Da’ alternativa cu curvele era mai scumpă. Mergea la o adică, până să se înnoade. Așa a dat de Kitty. I-o fi zicând așa de-adevăratelea sau nu, îl durea strict undeva. În ora petrecută cu ea aflase tot ce se putea. Fugise de acasă cu iubitul care odată ajuns în umbra metropolei a împrumutat-o pentru distracție traficanților de droguri. Eh, o poveste! Toate aveau una, cerând compasiune. Poate sperau să dea și ele de vreun Armand Duval. Da’ ăștia nici gând n-aveau să le aducă damelor camelii. Plăteau, își făceau treaba, și se ușcheau. Așa a făcut și Marcu. Adio, Kitty, hello Sisi! Da’ aia de la recepție arăta altfel.
”Aveți dever serios, văd,” i-a zis Marcu tipei.
”Avem. Vrei să-ți alegi o fată?”
”Da’ tu ești liberă?”
”Nu sunt, dar uită-te pe tabletă și-ți spun care din fete este.”
”Nu, nu asta, ai ieși cu mine în oraș?”
”Poți să reții una pentru o oră sau trei, cum vrei. Poți să reții și două odată, cu reducere.”
”Eu vreau să te scot la cină. Ce zici?”
”Nu ies cu clienții la cină. Nu insista că-ți pierzi vremea.”
”Păi n-am comandat nimic. Nu-s client.”
”N-ai comandat acum. Da’ ai făcut-o înainte. Ești client.”
”Cum de m-ai remarcat, între atâția alții?”
”....”
”Ce-ți e dacă zici ‘da’? O cină pe gratis. Nu pierzi nimic.”
”Te rog, fie iei o fată, fie te duci la ce ai de făcut, da’ pe mine mă lași în pace.”
”Atunci mă duc la ale mele.”
”Prea bine.”
”Ai vreun prieten?”
”Nu te privește.”
”Bine, bine, mă duc.”
Fata a dat din cap, în semn de ‘du-te cu Dumnezeu’, dacă nu cumva implica și ceva cu ‘sprâncenatul’. Își băgase nasul în computer fără să-i mai arunce vreo privire. Voise o fată, da’ acum nu se mai putea întoarce. Motorul a pornit cu un duduit. Cinci sute de cai îl duceau încotro îndrepta volanul. Da’ erau toți armăsari. Cum dădea însă de o iapă, drumul lui Marcu începea să șerpuiască. Cine dracu’ le dăduse ăstora nas? Păi cine altul, decât creatorul, tată și soț, domnul Adam, cu domiciliul stabil în Rai? Sieși nu-și ajungea? S-a încurcat cu fiică-sa, tâmpitul. Nimeni nu și-a pus problema? Drept e că pe pezevenchi nu-l costase un sfanț. Își scosese consoarta de sub coaste. Adică, și-o modelase după plac. Da’ și aia, i-a copt-o. Lui și tuturor celorlalți! D-aia-s călugării poponari: să repare ce se mai poate. Zădărnicie curată! Ne înghit astea cu fulgi cu tot. Le-a luat ceva timp, dar au răzbit. Acum trebuie să le ceri mâna. Să faci frumos la ele pentru ceva prinos de miere. Soarta ne-a fost pecetluită, de la Adam încoace. Nefericiții de bărbați nu mai sunt buni de nimic: nu vânătoare, la războaie rachete, și în office-uri, șefe. Șefa lui Marcu era o grăsană cu minte de găină proptită politic de conducerea la vârf a companiei. N-aveai încotro, trebuia să lucrezi cu ea, da’ la cinci se ridicau toți și ieșeau din office cu toate urgențele lăsate să facă flash-uri pe ecrane. Ce, zile mai erau, și săptămâni, sau cândva, când s-or putea soluționa. Da, la calandrele grecești! Numai că idioata l-a chitit: era recalcitrant, așa că l-a dat afară. Eh, un timp a fost pe liber, da’ până la urmă a nimerit la una tânără și drăguțică de la o firmă concurentă. Aici s-a potolit. Facturile pentru casă, masă și femeie trebuiau plătite, nu? Doar nu era s-o facă din aruncatul cu sulița. Eh, vremuri duse!
La petrecerea de crăciun, un coleg abțiguit bine i-a zis că șefa l-a luat pe post de experiment.
”Ți s-a dus buhul că ai fi vreun misogin. Vrea să vadă ce poate scoate din tine.”
”Misogin? Ba ador femeile. Cu condiția să stea întinse pe spate cu picioarele răscrăcărate,” i-a strigat Marcu ca să poată acoperi bătăile de tobe, tot atât de bine abțiguit cât și ălălalt.
”Serios, Marcu?” l-a întrebat șefa din spate, ”mai ai și alte perle ca astea? Nu de alta, dar ca să le întind pe ață.”
”Vorbește scotch-ul din mine,” a dat-o Marcu cotită, ”șefa, asta nu se pune.”
”Da’ ce se pune?”
”Un cocktail. Îți comand unul după rețeta mea. N-o să regreți.”
”Aștept. M-ai făcut curioasă să văd cu ce apari.”
S-a dus, da’ la bar era coadă. Când i-a ajuns rândul a cerut întâi scotch-ul pentru sine. După, s-a ocupat de cocktail, numai că ăla n-avea ce-i trebuia. În cele din urmă a încropit ceva. Șefa deja ținea un pahar în mână, cu umbreluță. Al lui n-avea. Da’ nici soare nu era.
”Ai fost după el în Caraibe?” l-a luat șefa de sus.
”Cum altfel să fi fost autentic?” i-a întors-o, deja simțind alcool aburindu-i scăfârlia.
”Da’ de dansat poți să mă dansezi?”
”Pot. Hai să-ți arăt.”
Șefa a pasat cele două pahare uneia și s-au amestecat în mulțimea din ring. Unduia mlădios. Lui Marcu îi plăcea ce vedea, da’ ce mama mă-sii, doar îi era șefă. L-a înlocuit un altul și s-a așezat la mantinelă între colegi. Ăștia chirăiau de beți, fete și băieți. I-a lăsat acolo și a ieșit în parcare. A găsit-o cu cheia de la distanță. Cum a ieșit în drum, s-a luat după el poliția cu girofarurile aprinse. Ofițerul i-a cerut actele.
”Ai băut?”
”Un pic. Vin de la petrecerea de crăciun dată de firmă.”
”Sufli în fiolă sau preferi să-ți ia sânge la spital?”
”Care-i mai acurată?”
”Scrie pe internet. E informație publică. Deci, care-i?”
”Ăă ... suflu.”
I-a arătat în lumina lanternei.
”Contești?”
”Nu știu. Mai dă-mi una.”
Arăta la fel.
”Voi la poliție n-aveți petrecere?”
Ăla nu i-a răspuns. S-a urcat cu actele lui în mașina cu girofarurile aprinse. După cinci minute i-a bătut în geam.
”Trei puncte penalizare. Amenda e aici. Până într-o săptămână plătești cinci sute. După, o mie. Noapte bună.”
Automat, de la anul îi creștea și rata la asigurare. Da’ putea zice mersi că nu-i suspendase permisul de tot. Ar fi putut să-i confiște și mașina. Așa că scăpase ... oarecum ieftin. S-a dus acasă. Petrecere îi trebuise, și-acum îi ieșise pe nas.
Până pe trei ianuarie compania era închisă. N-avea nimic de făcut alta decât să taie frunză la câini. Nu, n-avea, câini ori pisici, iepuri, vulpi, ratoni sau alte animale păroase. De ar fi avut turmă de oi, câini i-or fi trebuit, de pază, da’ altfel, la ce să-i fie buni? Da-i lipsea femeia în casă. Putea culege una de la vreun bar, da’ de acolo se mai alesese cu un herpes odată. La striptis club, fetele erau periodic controlate. S-a dus acolo.
”Bună, Amanda, te-ai mai gândit? Ieși cu mine la cină?”
”Te-ai zgâit mult la ecusonul meu? Nu ies cu tine la cină. Vrei o fată? Am câteva libere.”
”De ce mă refuzi cu atâta consecvență? Ce nu-ți place la mine?”
”Nu ies cu clienții la cină.”
”Mi-ai mai spus asta. Da’ lunch? Ieși cu mine la lunch.”
”Nu ies cu clienții nicăieri. Am aici o fată nouă. O vrei?”
”Chiar nu poți sta un pic de vorbă cu mine?”
”Desigur, despre fete. Alege-ți care-ți place și pentru cât timp o vrei.”
”Ascultă, n-am venit pentru fete, am venit pentru tine să te conving să ieși cu mine. Vreau să te cunosc mai bine. Sunt singur, n-am pe nimeni. Am fi un băiat și o fată la o masă. Ce vezi rău în asta?”
”Am un prieten.”
”N-ai. Dacă ai fi avut mi-ai fi spus de prima oară. Acum o spui ca să scapi. Da’ eu nu te forțez la nimic. E doar o invitație.”
”Ești sigur că nu vrei fata? N-are nici o săptămână de când e la noi.”
”Ți-am spus ce vreau.”
”Cu ce te ocupi?”
”Programare. Sunt ‘software developer’ la o companie de telecomunicații.”
”Aha.”
”Aha, ce?”
”D-aia-ți permiți s-arunci banii pe fete.”
”Adevărul e că nu-mi permit. Adică, e cam scump.”
”Păi atunci treci mai rar p-aici.”
”Serios? Tu ar trebui să-mi spui să vin mai des. Nu asta mi-ai zis, că-ți sunt client?”
”Așa e. Ai dreptate. Greșeala mea. Îți place de fata asta?”
”Îmi place. Da’ vreau să ieși cu mine. Adică, să mâncăm și să vorbim. Atât. Îți promit.”
”O vrei?”
”Ăă ... nu.”
”Nu ești sigur? Îți fac un discount de zece la sută. Fata-i nouă, și tu client fidel.”
”Amanda, lasă șarada. Când termini aici?”
Fata a stat pe gânduri. L-a sfredelit cu ochii verzi ca ai tsavoritului și și-a dat deoparte de pe tâmplă o buclă de păr galben ca spicul copt. Da’ nu numai ea gândea. Și el. Anume, la ce culoare de chiloți purta. Cum avea să i scoată? Deodată, sau cu încetul, cu săruturi calde? Încă dezbătea, când Amanda i-a zis ‘da’.
”Mâine ies la șase. Spune-mi unde.”
”Nu vrei să te iau de aici?”
”Nu, vin cu mașina mea.”
”Uite, aici îți convine? Pot să schimb.”
”E ok. Văd că-mi ia cam douăzeci de minute.”
”Aha, e bun și Google-ul ăsta la ceva. Te aștept acolo.”
”Fata tot liberă e. Ia-o.”
”Ți-am zis deja. Ne vedem mâine.”
Păcat, dar nu se făcea să fi luat fata. Trebuise s-o impresioneze pe Amanda cu ceva. Așa măcar aducea a gentleman. Câteodată chiar se credea unul.
A așteptat-o la bar. Când a văzut-o pe fereastră apropiindu-se de intrare s-a așezat lângă plasatoare.
”Suntem împreună,” i-a spus ăleia și a luat-o pe Amanda de un cot s-o dirijeze înspre masa rezervată.
”E bine aici?” a întrebat-o.
”E bine.”
”Poți să-mi dai parka, o pun lângă a mea.”
”Mulțumesc.”
I-a ținut scaunul. A luat loc. Arăta speriată. Oare ce era așa de neobișnuit să stea cu un băiat la o masă?
S-a așezat și el, cu paharul de scotch în față.
”Un cocktail? De care să fie?”
”Mulțumesc dar nu, conduc. Tu nu?”
”Interesantă întrebare. Hai să-ți povestesc.”
I-a zis de ce pățise el după petrecere.
”Păi, cu atât mai mult.”
”Proiectilele nu lovesc de două ori în același loc.”
”Poștașul sună întotdeauna de două ori.”
”Poștaș? Ce poștaș? Nu înțeleg.”
”James M. Caine, o mie nouă sute treizeci și patru. O carte polițistă faimoasă. A fost și o ecranizare de pe vremea când Hollywood-ul încă făcea filme serioase.”
”Serios? Și mă rog, de ce sună de două ori?”
”Dacă-ți spun subiectul nu mai citești cartea.”
”Da, da, așa e, ai dreptate.”
Da’ el n-avea de gând să citească nicio carte, altfel decât de specialitate. Nici nu pricepea cum de o recepționistă la bordel citea cărți polițiste din secolul trecut. Era o anomalie ce se cerea investigată.
”Tu ce citești?” l-a întrebat, de ăsta începuse să se foiască în scaun.
”Ăă ... Deitel & Associates,” fusese singura să-i vină în minte pe moment.
”N-am auzit de el. Despre ce e vorba?”
”Programare, C, C++, Java. E guru în astea.”
”Nu prea citești, așa e?”
”’Nu prea e un eufemism’. Mai pe scurt e ‘nu’. Nici n-aș avea timp. Dacă nu lucrez, studiez ca să fiu mai bun la office.”
”’Oi fii din ăia cu jocurile?”
”Nu-s, nu mă atrag. Îmi par puerile.”
”Chiar sunt. Frate-meu cu asta se îndeletnicește. Da’ ceva face, că scoate bani din asta.”
”A făcut computere?”
”N-a făcut nimic. Are zece clase și zace acasă cu nasul în ecrane. Fetele nu-l interesează, băieții nici atât, e ca o moluscă care stă cu mâna pe trăgaci să omoare pe cât mai mulți.”
”Păi cât are?”
”Nouăsprezece.”
”Și tu?”
”Douăzeci și doi. Tu?”
”Douăzeci și șapte.”
”Lucrezi de cinci ani, nu?”
”Nu, de doi. Am făcut și masteratul.”
”Wow, e ceva ce aș vrea să fac și eu.”
”Adică?”
”La vară termin Științele Sociale la University of Toronto. Abia am aplicat la doctorat. Pentru răspuns mai am de așteptat.”
Pe Marcu l-a lăsat cu gura căscată. Încă procesa.
”Adică, de ce ești recepționistă la un bordel?”
”Pentru bani. Sunt plătită bine.”
”Și când studiezi?”
”Nu iau decât tura de seară. Iar pe ecran am cursurile. Cât nu-s clienți, învăț.”
”Cum reușești? E ca și cum ai ține cartea pe genunchi și citești în timp ce conduci.”
”Analogia e apropiată. Sunt unii ca tine care mă țin de vorbă.”
”Și? Ai mai fost invitată în oraș? Ai acceptat?”
”Nu Marcu, tu ești singurul băiat rămas pe lumea asta. Pe toți ceilalți i-au devorat haitele de Tyrannosaurus.”
”Nu-mi spui?”
”Nu.”
”Da’ mi-ai zis că nu ieși cu clienți. Acum implici altceva.”
”Ei bine, nu ies. Ești singurul să fi fost client. Dar am avut un prieten, coleg de facultate. S-a culcat cu prietena mea cea mai bună. Am suspicionat-o, am confruntat-o și a mărturisit. Amândurora le-am făcut vânt, numai că el în amfiteatru se așază mereu pe rândul următor chiar în spatele meu, iar la seminare, la masa paralelă cu a mea. Vrea să-l văd, îl văd, și-mi face greață. Da’ n-am cum să i-o bag în cap. Și asta-i cu mine.”
Fata asta vorbea de sentimente. La ce erau bune? Nu fusese pregătit pentru asta. El fusese pregătit pentru acțiune. Acum parcă-i tăiase din avânt. Ce aștepta de la el, să-i plângă pe umăr?
”Amanda, da’ cum ți-ai găsit poziția asta? Ai intrat pe ușa bordelului să întrebi de o slujbă?”
”Mama e matroană. A fost una din ‘fete’ da’ a avut minte mai multă ca ele.”
Marcu căzuse pe spate. Nici să respire nu putea. Amanda era cu totul altceva decât anticipase. Nu-i intra în niciun tipar.
”Bine, dar înseamnă că sunteți foarte bogați.”
”Depinde din ce perspectivă privești. N-om fi săraci, dar nu facem lux. Valoarea banului o știm. Iar de fete avem grijă. După ce tragi linie, deasupra rămâne puțin.”
”Bine dar aveți barul, fetele dansează și sala e plină, clienții în spate vin gârlă.”
”Nu m-am văitat, da’ sunt cheltuieli pe care nu le vezi. Dar destul de mine, zi-mi ceva de tine.”
”N-am nimic interesant. Muncă, studiu și ceva distracție. Adică, la voi, că acasă n-am pe nimeni. Ai mei sunt diplomați de carieră și bat Africa în sus și-n jos, cu bunicii mă văd odată pe lună, și cam asta-i tot.”
”Cum de n-ai o prietenă? Îți place mai mult la fete?”
”Prietenele mele nu s-au ridicat nici la piciorul broaștei pe lângă fetele voastre. Astea-s fără complicații sentimentale, și maestre în arta de a satisface. Ce-i să nu placă? Singurul impediment este că-s cam scumpe. Ți-am zis asta și mi-ai dat discount zece la sută. Eu caut undeva o fată cu discount de sută la sută. Da’ unde s-o găsesc?”
”Adică o vrei pe gratis? Tu să nu dai nimic? Mai caută, poate găsești. Mai știi? Miracolele se țin lanț. Uite numai câte sfinte și sfinți avem trecuți în calendarul atârnat pe perete.
”Ha, îmi place cum pui problema. Nu-mi ajută, dar apreciez raționamentul.”
”Îți mulțumesc de invitație, dar acuma-i cazul să mă duc acasă. Am mult de învățat.”
”Aș vrea să-mi spui că o să mai ieși cu mine.”
”Poate. Nu știu să-ți spun. Studiu și slujbă nu-s chiar ușor de jonglat.”
”Ai un număr privat unde să te pot suna?”
”Ce-ți trebuie? Mă găsești la recepție serile după șase. Și fata ți-o dau cu discount.”
”Te însoțesc la mașină.”
Afară se pusese pe ninsoare deasă. Deja mașinile erau acoperite cu un strat subțire de zăpadă pufoasă. I-a ținut portiera. S-a uitat lung după ea cum manevra spre ieșirea din parcare.
Abia după ce plecase realizase că universitățile erau închise până după anul nou. Amanda-l fraierise. Care studiu? N-avea decât slujba.
Jinduia după o fată, dar acum nu mai putea să ceară. Trebuia să se arate interesat numai în Amanda. Da’ chiar era. Nu era o cacialma. Așa că după trei zile s-a dus la ea.
”Ai venit după o fată?”
”Nu, am venit pentru tine.”
”Puteai să suni, sau să-mi trimiți un mesaj.”
”Aici la recepție? Nu-mi place. Vreau să știu că mă adresez ție, nu unei colege.”
”Sunt aici de la șase la miezul nopții.”
”În fiecare zi?”
”Îmi mai iau când și când liber.”
”Vezi? Eu de unde să știu când?”
”Uf!”
”Dacă-mi dai numărul, confuzia ar putea fi evitată.”
”Ești tare insistent.”
”Dacă-mi dai numărul, n-am să mai fiu.”
”O să mă bombardezi cu telefoane.”
”Uite, îți dau numărul meu. Sună-mă tu când vrei.”
”De ce aș face-o? Și dacă te-aș suna, ai obține numărul meu.”
”Ai face-o pentru că-s un băiat cu care ai putea ieși în oraș. Și dacă te-ai hotărî să ieși cu mine, nu văd de ce nu mi-ai da și numărul. Așa că vezi.”
”Ce vrei de la mine?”
”Să te cunosc, să mă cunoști, și d-acolo încolo, să vedem ce o mai urma, de o fi ceva.”
”Ești foarte sigur pe tine, nu? Dar eu nu știu dacă-s interesată. Poate că nu-s.”
”Dacă n-ai explora, cum ai putea știi?”
”Ce găsești așa atractiv de să tragi atâta de mine?”
”Câți ți-or fi spus că ești frumoasă? Pe afară-i evident. Da’ pe dinăuntru? Acolo vreau să scociorăsc pe îndelete.”
”O să mă gândesc. Sigur nu vrei o fată?”
”Sunt sigur că orice fată mi-ai oferi, nu mi-ar mai fi pe plac. Nu ți-o spun să-ți îndulcesc urechea. E cum e.”
”Am de studiat.”
”Nu ești în vacanță?”
”Ba da, dar după anul nou începem din nou. Îmi iau un avans.”
”Aa ... bine, te las. Aștept să mă suni tu.”
”N-am zis c-o s-o fac.”
”Am înțeles.”
Nu l-a căutat. Nici el pe ea. Pentru un timp. Nu chiar îndelungat: trei zile. Pentru ajunul de anul nou a reținut o masă de doi la același local. A sunat-o la recepție.
”Amanda, am reținută o masă pentru mâine seară. Accepți să ieși cu mine?”
”Nu rămăsese că te-aș fi sunat eu?”
”Ai făcut-o? Nu văd nicăieri pe telefon numele tău.”
”Marcu, nu-s o mironosiță. Te-am luat în serios. Numai, nu-s sigură că vreau să am un flirt la inflexiunea de acum a vieții mele.”
”Nu-s un flirt. Caut. De găsesc ce-mi doresc, ți-o spun direct. Aștept la fel de la tine.”
”Mâine seară la șase.”
Timpul trecuse greu. Prea era frumoasă să-i scape, da’ fata căuta sentimente. N-avea de cât. I-o fi fost lui inima fadă, da’ suplinea cu vocabularul. Jocul ăsta-l jucase de atâtea ori. Doar n-avea să dea greș tocmai acum.
Salonul era plin ochi. Îi dăduseră o masă pentru că era client vechi. Altfel n-ar fi pupat una în ajun de an nou.
”Arăți strașnic,” i-a zis, și chiar așa era.
”Mulțumesc.”
”Cum te simți când te sorb toți din priviri?”
”Înregistrez.”
”Și?”
”Și nimic. Știu ce vor. Le pot oferi o fată. Ale noastre sunt foarte talentate.”
”Așa-i. Da’ nu-i suficient. N-acoperă totul. Sufletul lipsește.”
”Asta-i ce avem. Mai mult nu putem.”
”Ba eu cred că tu poți. Cum să ajung la el?”
”Ești sigur că asta vrei? Sau te-ai mulțumi doar cu aperitivul?”
”Îți pot spune multe. De ce te-ai încrede în mine?”
”În asta constă dificultatea de a alege.”
”Și cum ai rezolva-o? M-ai pune să iau un test de detector de minciuni?”
”Cred că am propriu algoritm. Mă folosesc de el. Ce s-a întâmplat de ți-a făcut vânt ultima prietenă?”
”Mi-a zis că-s insensibil, self adulator, și pervers.”
”Din profilul tău nu reiese c-ai fi pervers. Fetele nu s-au plâns.”
”Faceți câte un profil tuturor clienților voștri?”
”Fetele au libertatea să-i respingă pe cei care le-ar cere ce n-ar accepta.”
”Și cum ar suna profilul meu?”
”Te porți frumos cu ele. Chipurile ai fi un gentleman.”
”Da’ care-i profilul meu în mintea ta?”
”Lucrez la el.”
”Te-ai culca cu mine?”
”Cât de important e pentru tine?”
”Este. E fundația relației dintre un bărbat și o femeie. Pe asta se construiește restul.”
”Și ce vrei tu să construiești?”
”Încredere, suport, și împărtășirea a ce ne-ar fi dat, bune sau rele.”
”Sună frumos. Cât e minciună, și cât adevăr?”
”Nu-i nici una și nici alta. E un ideal.”
”Și crezi că eu ți-aș fi aleasa cu care să-ți realizezi idealul enunțat? De ce? Că-s frumoasă?”
”Ești frumoasă, inteligentă și cultivată, și ești directă. Mai mult nu știu. Da’ vreau să aflu.”
”Nu vreau să sufăr.”
”De ce ai suferi? Cât timp n-ai sentimente pentru mine, n-ai avea de ce. Ca să le ai, ar trebui să mă accepți lângă tine. Nu-ți place ce găsești, te îndepărtezi. Îți place, te apropii și mai mult, până la a fi unul. E un proces pe care să-l parcurgem împreună cu ochii deschiși. Nu văd altfel cum, decât dacă m-ai respinge apriori.”
”Asta-i ceva ce pot considera.”
”Iar eu, mai mult decât ți-am spus, n-am a-ți spune.”
”Ar fi că am începe anul nou cu ceva cu totul nou.”
”La mine?”
”Și cu mașina ce fac?”
”O lași aici. Te aduc mâine s-o ridici.”
Satisfacția i-a fost cu totul împlinită. Nu se așteptase. Nu se folosise numai el de ea, ci și ea de el, în egală măsură. Artificiile le-au inundat dormitorul cu scânteieri de lumină taman când erau împreunați. Spasmele i-au cuprins pe amândoi odată.
”Ești fantastică,” i-a susurat Marcu în ureche.
”O să vrei să te mai duci la fete?”
”De ce-aș face-o? Tu le bagi în buzunar pe toate.”
”Hmm, să-l iau drept compliment, sau ce?”
”Ia-l ca ce vrei. Mi-a fost tare bine cu tine. Dar ție?”
”Uf, mai taci. Ne întâlnim mâine.”
”Pleci?”
”Da, la somn. Ca și tine. Pune capul aici și dormi.”
De a doua zi s-au organizat. S-a mutat la el, deși casa ei era o hardughie. Da’acolo erau maică-sa cu frate-său. La Marcu nu erau decât ei doi. Se puteau fâțâii goi.
Pe dosul ușii de la baie erau agățate două halate.
”Ăsta a fost al prietenei?” a arătat către cel ciclame.
”Se mai folosea de el.”
”Miroase frumos. Cu ce se dădea?”
”Nu știu.”
”Nu vrei să vorbești de ea?”
”N-am ce. A fost, și nu mai e.”
”Asta-i tot ce ți-a rămas după ea? Nimic?”
”De ce, tu cu ce ai rămas?”
”Eu i-am făcut curte. Era foarte deștept și i-am cerut să mă ajute să mă pregătesc pentru parțiale. L-am iubit. Nu-s sigură că nu-l mai iubesc încă. Dar m-a înșelat cu prietena mea cea mai bună. Așa că ce mai am pentru el, mai degrabă o fi ură. Nu-i pot ierta pe niciunul.”
”A fost primul?”
”A fost singurul.”
”Dacă-l mai iubești, cum o să faci cu mine?”
”Caut același ideal ca și tine. D-aia și sunt aici. Cu timpul, ne-om dumiri amândoi de am făcut bine sau nu.”
”Cum poți să arăți așa? Ai o proporționalitate perfectă. Parca-i fi o zeitate grecă.”
”Nu-i meritul meu. Notele la examene, ăla-i meritul meu.”
”Dacă ți-aș fi profesor ți-aș da sută la sută doar să intri pe ușă.”
”Pe care, aia de la dormitor?”
”Nu fii sarcastică, am spus-o cu admirație.”
”Știu, dar unii glumesc cu alte intenții. Nu uita că-s recepționistă la bordel. Am o porție incomensurabilă de glume servite zilnic de după perdea.”
”Cum de ți-ai aplecat urechea la unul ca mine?”
”Ai fost validat de algoritmul din mine. Și mi-e bine cu tine. Ești un iubăreț înfocat. Știam deja, de la fete. Dar gata cu ele, da?”
”Ți-am spus, nu mai am nevoie de ele.”
”Vreau să-mi promiți.”
”Îți promit. Încrede-te în mine.”
”O fac. Îți stau în poală, goală.”
Luna de miere a ținut trei nopți. De pe patru s-a prezentat la office.
”Marcu, tu și cu Alvin vă faceți bagajele. Mergem la Melbourne pentru cinci zile,” i-a zis șefa la prima oră.
”Când e plecarea?”
”Azi la patru, dar trebuie să fii la aeroport la unu. Ne întâlnim la ghișeul lui Air Canada.”
I-a trimis text Amandei. Probabil că deja era la cursuri.”
I-a venit răspunsul:
”N-am cheia de la apartament.”
I-a lăsat cheia la recepția de la bloc.
Cum s-au întâlnit, șefa s-a pus cu joarda pe ei.
”Să nu-mi dormiți. Vă uitați peste materiale. Să-mi spuneți dacă ceva-i greșit.”
Au mormăit. Cum erau să reziste atâta timp?
Înainte de decolare Amanda i-a urat succes. A închis telefonul. Și-a culcat spătarul și a închis ochii cu gândul la trupul fetei. L-a înghiontit șefa.
”Ce faci? Dormi? Apucă-te de lucru. De ce crezi că te-am luat cu mine? Să vizitezi orașul?”
Alvin avusese noroc. Locul lui era în spate. Putea să tragă pe dreapta liniștit. Și în secțiunea de business se dormea bine.
Trei zile de lucru l-au stors. În a patra i-au plimbat cu busul prin oraș. La recepția dată în cinstea invitaților șefa i-a pus pe rând s-o danseze. Da’ muzica era din aia de țineai fata în brațe, și Marcu o ținea pe șefă la un kilometru distanță.
”Nu știi să dansezi o fată fără s-o calci pe pantofi? Apropie-te de mine.”
”Prietena mi-ar scoate ochii, șefa, prea arăți bine,” a bâiguit Marcu, neștiind ce să spună.
”Unde-i prietena?”
”Ăă ... acasă.”
”Eu sunt aici. Lipește-te de mine și valsează-mă frumos.”
Așa a făcut, că n-avea încotro. Da’ cu Alvin, șefa nu făcea așa. Numai cu el. Și după câteva pahare, așa s-a întâmplat c-a greșit ușa. Cartela lui nu se potrivea. Da’ s-a potrivit a șefei.
În zbor la întoarcere au dormit pe deșelate. Nu și-au spus decât câteva banalități. S-au despărțit străini, ca-n gară.
Se simțea cu musca pe căciulă. Își înșelase prietena după ce petrecuseră doar trei nopți împreună. Da’ și șefa, era o ahtiată ce-l devorase cu bucățica. Și nu-i fusese rău de loc. Avea o dilemă: să-i spună Amandei, și s-o piardă, sau s-o mintă, și să-și vadă înainte de treabă. Și unde scrie că fericirea poate veni doar dintr-o parte? Mulți afluenți se varsă în mare. Și ocaziile nu trebuie ratate. Odată duse, suspini după ele o viață. Oare pe când o nouă deplasare la Melbourne? Avea să afle.
Amanda a fost acceptată la doctorat. Bucurie mare. Cu prilejul ăsta a cunoscut-o pe maică-sa. Încă era frumoasă. Și sigur nu era o proastă. Doar că era needucată. Dar fiică-sa întregise golul. Era și una, și alta. Frate-său? Un tăntălău. Nici ăla nu era prost, doar că era o putoare, un leneș lipit cu fundul de scaun. Din doar câteva vorbe, pe Marcu l-a lămurit. N-avea de ce-și pierde vremea cu el.
”Din cauza Amandei te-am pierdut de client,” i-a zis maică-sa surâzând, ”cum de ai lămurit-o, îmi spune și tot nu înțeleg.”
”Păi, cu vorba dulce.”
Acasă Amanda l-a luat în tărbacă.
”Deci m-ai dus cu vorba!”
”Vorba-i purtătoare a sufletului.”
”De unde le scoți?”
”Din suflet.”
”Știi Marcu, s-ar putea să mă îndrăgostesc de tine. Tu ce simți?”
”Simt cum pe încetul te îndrăgostești de mine.”
”Și ce mai simți?”
”Că și eu la fel.”
”Și? Asta-i satisfăcător?”
”Sigur că este. Adică, de ce n-ar fi?”
”Că m-ar durea de ar fi să te pierd.”
”Suntem împreună, ne e bine, de ce ne-am pierde?”
”Să nu calci strâmb.”
”Ești tot ce-mi trebuie.”
”Atunci iubește-mă frumos.”
Din când în când orele la office se prelungeau târziu în noapte. Amanda studia de rupea, așa că nu înregistra. Numai că ăsta venea drenat. Începuse cu Viagra să facă față.
La o petrecere dată de firmă, cele două s-au întâlnit. Șefa a studiat-o cu ochi critic, da’ a doua zi i-a spus lui Marcu că nu i-a putut găsi Amandei cusur.
”Ești un bastard norocos să ne ai pe amândouă,” i-a zis altoindu-i o palmă peste fund.
Așa o fi fost. Da’ invers de ce nu? Ce, ele nu erau norocoase să-l aibă pe el? Era vorba numai despre ele? Da’ aveau gură și dădeau necontenit din ele. De parcă ei ar fi fost săpători de șanțuri. Trebuiau însă să fie atenți să nu sape în grădina altuia. Ori șefa avea un soț, ceva la armată. Câteodată mai dădea și pe acasă. Și atunci i-a găsit pe amândoi goi, și lui i-a pocit figura că nu știa cum să și-o mai ascundă.
”Ce-i asta, ce ai pățit?” a sărit Amanda.
”M-a atacat un drogat pe stradă.”
”Hai la spital.”
”Nu merg, o să-mi treacă.”
”Ai chemat poliția?”
”Ăla a dispărut înainte să-mi revin. Voia bani, nu i-am dat și s-a enervat.”
”Stai să-ți spun un prosop ud cu gheață.”
I-a pus și i-a mângâiat mâinile zdrelite.
”Da’ unde s-a întâmplat?”
”La benzinărie.”
”Păi ăia au camere de luat vederi. Sună la poliție, poate-l identifică.”
”Ca să facă ce? Un neisprăvit, n-aș avea nimic ce lua de la el.”
”Să nu facă și altora la fel. Trebuie ridicat de pe stradă.”
”O să mă ocup mai încolo. Las-o deocamdată.”
”Te doare?”
”Nu, e ca o mângâiere de briză vara.”
”Uf! Altceva te mai doare?”
”Cred că mi-a rupt și o coastă. Da’ la spital tot n-ar avea ce-mi face. O să iau niște Advil.”
”În orașul ăsta nu mai ești în siguranță. Oriunde te duci, ganguri și drogați. Nu ți-am spus, dar pentru fete, noi plătim protecție. Altfel am ieși din business.”
”La cine?”
”Ce importanță are? La unii.”
”Nu-mi spui?”
”Marcu, astea-s afacerile mamei.”
”Ok, bine.”
L-a sunat de la recepție.
”Cineva vrea să urce la tine.”
”Cine?”
”Ah, s-a dus deja. Urcă la tine. Să chem poliția?”
”Cheam-o.”
După puțin au auzit bubuituri în ușă.
”Nu deschide. Stai aici. O să vină poliția imediat.”
Bubuiturile nu se opreau. Da’ ușa era solidă. Rezista.
”Marcu, ce se întâmplă?” i-a strigat din picioare Amanda panicată toată.
”Nu știu, din moment în moment o să apară poliția.”
Bubuiturile au încetat. L-a sunat de jos de la recepție.
”Individul a ieșit din clădire. Am anunțat poliția, trebuie să vină. Avem înregistrarea.”
A apărut și poliția.
”Știi cumva ce voia de la tine?”
”Nu, nici nu știu cine a fost, n-am deschis ușa.”
”Îl recunoști?” i-a pus unul din polițiști filmulețul pe telefon.
”Nu l-am văzut în viața mea.”
”Totuși a întrebat de tine și a urcat aici. O conexie trebuie că există.”
”Nu-l cunosc.”
”Da’ cu fața ta ce-i?”
”Un drogat pe stradă, mi-a cerut bani, nu i-am dat, și m-a aranjat.”
”Unde a fost asta?”
”La o benzinărie.”
”La care?”
”Nu mai știu.”
”Cu ce ai plătit?”
”Cash.”
”Da’ bonul îl mai ai?”
”L-am aruncat.”
”Știi că o declarație mincinoasă dată poliției te poate costa.”
”V-am spus cum a fost. Și încă sunt în șoc.”
”Semnează.”
Jos polițiștii au pufnit în râs.
”Încă un amărât prins de concubin. Nu se mai satură, proștii. Așa că o încasează.”
”Cazul ăsta-i rezolvat. Ce mai avem?”
Da’ Amanda nu închisese cazul. Abia de-l deschidea.
”Marcu, ăsta a venit la ușa noastră. Avea ceva cu tine. Și cred că tot ăsta te-a și bumbăcit în halul în care ești. Spune-mi adevărul.”
”După ce am ieșit de la office m-am oprit la un magazin alimentar al unui chinez care ține deschis până târziu, și unul a parcat atât de aproape de mine că n-am putut deschide portiera. A trebuit să ies prin dreapta. Da’ parcarea era aproape goală. Ăla dădea să intre în magazin și din urmă m-am luat de el și mi-a răspuns obraznic, l-am înjurat, și el pe mine, și am ajuns la bătaie. Da’ se vede treaba, a fost mai bun ca mine. Și asta-i tot. Eu am provocat, eu am încasat.”
”Da’ de unde a știut unde să vină?”
”M-o fi urmărit până aici.”
”Și cu drogatul?”
”Suna mai bine, eram doar victimă. Așa sunt și inițiator.”
”Da’ dacă erai în mașină, de ce n-ai mutat-o, din moment ce erau atâtea locuri libere.”
”Din orgoliu. De ce să mă fi blocat pe mine?”
”Și la poliție de ce ai mințit?”
”Pentru că apucasem să te mint pe tine.”
”Marcu, în noaptea asta dorm acasă.”
”Nu te pot împiedica. Regret însă, doar ca să știi.”
A doua zi și-a luat zi liberă. Nici șefa nu era la office. Nu îndrăznise s-o sune, dar l-a sunat ea pe el.
”Am scăpat de el. Sunt liberă. Probabil c-o să dea divorț. Cum ești?”
”Nu prea. Da’ tu, s-a atins de tine?”
”Nu, doar a dat din gură și a lăsat o gaură într-un perete. Prietena e cu tine?”
”Nu, e la facultate, și după, de jurnă la club.”
”Vin la tine.”
”Ok.”
Când l-a văzut a izbucnit în râs.
”Te-a lucrat bine. Da’ e pe merit, n-ai ce disputa.”
”Nu disput. Hai să-ți povestesc.”
I-a povestit. N-a înflorit nimic.
”Săracul de tine, ai nevoie de o femeie. Vino la mama să te alinte.”
L-a alintat de l-a terminat de tot.
”Și dacă Amanda nu mai vine?” l-a întrebat șefa.
”Te țin pe tine.”
”Marcu, cânți frumos, da’ eu am treizeci și cinci și tu douăzeci și șapte. Orice aș face, știu că o să fiu pe margine.”
”De când te-ai apucat să-ți numeri anii?”
”De când se strâng pe mine. Da’ nu-ți face griji, împart.”
”Ce, anii?”
”Nu prostule, pe tine, cu ce consoartă ‘oi avea. Da’ nici eu n-am să rămân singură. Va trebui să împarți și tu.”
”Păi te-am împărțit și până acum.”
”Eh, ăsta mai mult nu era. Să văd cu următorul.”
”Ce să fac cu Amanda?”
”Ce să faci? Temenele. O ții cu ‘iartă-mă și nu mai fac’, și poate scapi.”
”Da’ ăla cum de a știut să vină la mine?”
”De pe telefonul meu. Ți-a găsit ultimul mesaj, și în contacte, adresa.”
Seara s-a dus la club.
”Vrei o fată?” l-a întrebat Amanda.
”Vreau fata mea. N-am o mutră prea convingătoare, dar regret și-mi cer iertare și te vreau îndărăt acasă.”
”Tot nu înțeleg de ce m-ai mințit, cu atâta convingere. Ce încredere să mai am în tine?”
”Ți-am spus cum a fost. Prima dată m-am apărat pe mine. Dar am greșit, și-o recunosc. Amanda, te iubesc. Vreau cu tine.”
”Prostule, și eu te iubesc. Du-te, o să vin acasă.”
S-au uitat în jur să nu fie nimeni și s-au pupat lung și apăsat. S-a dus acasă. Dar era sleit. A adormit.
Dimineața Amanda încă dormea. S-a uitat în oglindă. Fața-i era toată vânătă și cu tente gălbui pe margini. Era oribil. Avea să se mai învoiască o zi.
”N-o să-ți treacă nici într-o săptămână. O să stai tot timpul ăsta acasă?” l-a întrebat Amanda când l-a auzit vorbind la resursele umane. Da’ te poți duce la doctor să-ți dea o scutire de lucru. N-ar mai trebui să-ți iei din zile personale.”
”Așa o să fac. Aștept să-și deschidă doctorul office-ul. De ce nu m-ai trezit azi noapte?”
”Ca să te las să dormi. Somnul vindecă. Cea mai bună panacee, inclusiv pentru minciună.”
”Cât o să-mi mai scoți pe nas?”
”De ‘om fi o viață împreună, să mă gândesc, poate din lună în lună.”
”Chiar te văd în stare.”
”Mă duc. Să fii cuminte.”
A fost. Până l-a sunat șefa.
”Nici tu nu te duci? Nici eu. Vii tu la mine, sau eu la tine?”
”Tu. Nu vreau să fiu văzut cu mutra asta.”
L-a călărit bine.
”Mai poți?”
”Cred că vezi și singură.”
”Văd o piftie.”
”E produsul tău.”
”Ba nu, e al tău, și se răcește pe mine.”
”Eh.”
”Spune-mi ceva, ai vreun sentiment pentru mine?”
”N-am.”
”Nici eu pentru tine. Suntem descătușați de orice fanfaronadă. Mă bag în duș.”
Totuși, poate că nu fusese chiar cel mai deștept răspuns. Ar fi putu să-l fi îndulcit un pic. Ce dracu-i venise? Mai putea repara ceva?
Șefa a ieșit din baie și s-a îmbrăcat de parcă el nu era acolo.
”Te las Amandei. Eu îmi caut un consort.”
”Sper să-l găsești după cum ți-l dorești.”
”Mă duc.”
Călcase din nou în străchini. Dar o avea pe Amanda. Și trebuia s-o țină. Alta mai bună nu găsea. Și cum era s-o facă? Cu inelul de logodnă.
Inelul l-a cumpărat, dar aștepta să-i treacă fața. În vacanța de vară a Amandei i-a cerut să-și ia câteva zile libere de la club.
”E simplu, vorbesc cu mama. Da’ ce vrei să facem?”
”Să închiriem o cabană la Parry Sound în vreo insulă și să ne zgâim la cer și apă ziua întreagă.”
”Sună bine. Sunt gata.”
Pe un bolovan acoperit cu jnepeni i-a pus inelul pe deget.
”Te măriți cu mine?”
”Mă mărit cu tine.”
Și s-au giugiulit în cabana răcoroasă construită din bârne.
Tensiunea cu șefa nu era vizibilă, dar o simțea. I-a cerut o întrevedere scurtă tete-a-tete într-o sală de ședințe.
”Vreau să mă mut. O să-mi dai referințe?”
”Din cauza mea? Chiar n-ai de ce. Sigur că-ți dau, dar nu-i nevoie. Îți faci treaba foarte bine.”
”Cred că așa-i mai bine.”
”O să ai referințe stelare. Și pot să-ți pun și o vorbă bună, dacă mă lași.”
”Unde?”
”La Telus.”
”Îți mulțumesc. Ăă ... pentru tot.”
”Ești un scump. Du-te că mă faci să plâng.”
”Tu ai găsit ce căutai?”
”Eh.”
În noaptea nunții a lăsat-o dormind pe Amanda și a ieșit pe balcon cu o sticlă de burbon. Privea la păienjenișul de stele și trăgea la măsea. Avea casă, masă și femeie. Înseamnă că făcuse ce trebuia. Ai lui îi trimiseseră o felicitare și cinci mii de dolari. Încă se frământa cu ce să le răspundă. Mama Amandei a dat-o pe fiică-sa afară din slujbă. Doamnă măritată recepționistă la bordel nu se cădea. Ca arvună le dădea banii pentru avansul la o casă. Iar el își băgase capul în laț. Ce dracu-l mai aștepta? Copii? Până la urmă, ele aleg, nu noi. Nu suntem decât surcele între degetele lor. Cu sticla pe jumătate golită s-a dus să se culce. Cu resemnare avea să-și înceapă viața șerpuită de bărbat handicapat, ăă, ... adică, însurat.
Michael V. Magharian
Toronto
|
Michael V. Magharian 7/7/2023 |
Contact: |
|
|
