De la Euclid la Iisus
Numai o linie dreaptă poate aspira la infinit. Dacă linia cotește puțin în sus, sau în jos, sau nițel la dreapta, sau la stânga ea își va pierde calitatea ‘’dreptății’’ ei. De aceea, în domeniul juridic vorbim despre o disciplină numită ‘’drept’’, care cuprinde totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. Dicționarul se oprește aici, la această definiție în spirit euclidian. Etic și teologic, am adăuga noi, ‘’dreptatea’’ normelor care ne definesc ca oameni ‘că suntem '’normali’,’ este setea noastră ca ființă umană - setea de infinit. Suntem însetați pentru ce nu știm. Există două lucruri pe care omul ca entitate spațio-temporală nu le poate concepe, să le înțeleagă în sensul adânc al etimologicul: infinitul și veșnicia.
De când eram mic m-a neliniștit această problemă: cum poate fi infinitul ‘’infinit’’? Ca să nu mor prost, aflu că atât limbajul euclidian cât și cel teologic vorbesc de o ‘’dreptate’’ a liniei și a ființei umane care justifică setea înnăscută în om pentru infinit și realitățile metafizice. La fel de dificilă de prins în cuvinte este și veșnicia pe care nu putem să o înțelegem, dar pentru care, de asemenea, suntem însetați. E cineva în această viață care vrea să sară de pe corabia ei și să-și dorească tot timpul să moară? Nu cred. Ca să te luminezi, cât de cât, de aceste noțiuni care ne depășesc, vrem nu vrem, trebuie să acceptăm că omul este ‘’chipul și asemănarea’’ Cuiva care este proprietarul/creatorul infinitului și spațiului. Deci suntem asemănarea cui? Acel Cineva ne spune că El este Iubirea. Ca să înțelegi ce este Iubirea și ce ne cere ca să-I purtăm ‘’chipul și asemănarea ei este să fim drepți. Astfel geometricul liniei drepte al lui Euclid devine metaforă, simbol și ‘’îndreptar’’ ontologic al vieții. Cuvântul românesc ‘’îndreptar’’, în vechea limbă română, era pe lângă o colecție de norme și reguli, și un vade mecum, un ghid de dreaptă viețuire, care prin iubire îți dă supraeuclidianul de ‘’îndreptare’’, însănătoșirea din ‘’nedreptatea’’ de a nu mai comite ‘’nedreptățire’’.
Cea mai frumoasă definiție a bumerangului o dădea Galileeanul zicând. ‘’Nu judecați ca să nu fiți judecați’’. Și tot El de la tribuna unor pescari săraci a vorbit de Judecata de Apoi care se va face nu după un scenariu de filme horror, ci după înțelepciunea simplă a liniei drepte care prin ‘’dreptatea’’ ei se va bucura de infinit și veșnicie.
Regulile de judecată ale oamenilor vor fi simple și precise precum cele ale lui Euclid. Spune Scriptura că Dumnezeu a dat toată judecata să o facă Fiul Omului. De ce nu ne-ar judeca Dumnezeu Tatăl, sau Dumnezeu Sfântul Duh? Pentru că Fiul Omului a cunoscut toate ținuturile existențiale ale ființei umane, s-a identificat cu cei flămânzi, cu cei însetați, cu cei străini, cu cei bolnavi și cu toți ‘’nedreptățiții’’ de istorie și de soartă. Toată teologia cuvintelor multe se poate reduce la orizontul unei singure sintagme Logosul-Iubire ca lumina a lumii, aproapele nostru: ‘’Că flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit: gol am fost și M-ați îmbrăcat: bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.’’ Matei 25, 35-36
După ‘’dreptatea’’noastră a teologilor și a mass-mediei am putea accepta pe acest aproape prin toate stările omului sărac, umilit, obidit, furat, păcălit ca nativii din America, împilat, nenorocit, etc. dar să mergem până acolo să admitem un asemenea revoluționar care a răsturnat imperiile prin iubire este cel mai mare argument că acest Om a fost cu adevărat Dumnezeu. El nu se identifică prin vinovăția celor din închisori, cu păcatul sau fărădelegea lor, ci cu suferința lor. Iubirea este suferință, iar suferința este iubire. Precum virtuțile și acestea sunt trei: infinitul, veșnicia și iubirea, dar mai presus decât toate este dragostea, de a iubi chiar pe vrăjmașul tău.
Face sens? Pare că nu pentru că judecăm ca roboții, că ne suim pe tronul Judecătorului uitând că oamenii sunt creația Lui și nu a noastră. Am fost învățați că oamenii puși în pușcărie, sau și mai clar, cei ostracizați de normele croite după măsura noastră, sunt mai rău decât leproșii. Faptul că un om a fost, sau este în pușcărie, oare îl face, după standardul mândriei noastre, a fi mai puțin om, un fel de second class? Aceasta este felul de a gândi al gloatei, un mod de manipulare al oamenilor fără suflet al mulțimilor de turmă. Omul s-a născut om și va rămâne om pentru toată viața lui pe care nu noi i-am dat-o. Atunci, de ce un pușcăriaș să fie, pentru aroganța noastră, condamnat a doua oară de noi cărora ne place la nebunie meseria de a ne judeca semenul. Nu-i este de ajuns prima condamnare care îl însingurează de semenii lui?
Bună sau rea, condamnarea e făcută de judecător, și nu de noi, noi cei care din copilărie suntem învățați să ucidem, jucăria preferată fiind pistolul sau altfel de arme. De unde știm și suntem atât de siguri că pușcăriașul a fost judecat și condamnat după legile dreptului, sau nu după cele ale modului nostru de a aplica patul lui Procust celor care gândesc diferit decât noi? Apostolii au fost întemnițați pentru că gândeau diferit decât închinătorii la idoli. Oare Iisus a fost mai puțin Dumnezeu dacă oamenii l-au legat și întemnițat conform credințelor lor? El nu pune accentul pe cauza ta de a te afla în pușcărie, ci merge la rădăcina problemei, pe faptul suferinței umane a celui ostracizat și dezumanizat de semenii lui. Ce vrea să ne spună mesajul hristic este că noi nu avem dreptul să trecem nepăsători pe lângă lacrimă, necaz și suferință. Nu ne este iertat să spurcăm ceea ce Dumnezeu a îmbrăcat cu demnitatea împărătească a omului ca ''chip și asemănare'' . Tâlharii de pe cruce nu erau o specie inferioară a omului, ci erau oameni în primul rând. Dovadă că unul dintre ei fiind pe cruce a reușit să fure prin pocăință hainele de înger pregătite omului mântuit. Concluzia - puntea omului pentru Împărăția cerurilor nu este Scriptura, chiar dacă Luther striga cât putea ''Sola Scriptura'' , ci aproapele tău, indiferent de suferința lui. Cineva m-a întrebat dacă Iisus a fost un revoluționar și drept răspuns i-am dat citatul de mai sus din Matei lăsându-i libertatea să tragă concluzia. M-am întrebat atunci de ce noi trebuie să punem etichete pe frunțile semenilor noștri când omul a fost creat liber atât de liber că nimeni nu a putut să descopere, nici chiar Satan și hoardele lui, cum să-i poată încătușa suferința și tragismul condiției umane de a fi purtătorul celor 32 de aripi nevăzute și vatră nestinsă a spiritul sfânt.
Preot Dumitru Ichim
|
Preot Dumitru Ichim 6/21/2023 |
Contact: |
|
|
