Poeme - La Eminescu
Rondelul zilei de 15 Iunie
A fost și este și va fi
Poetul nostru cel mai bun,
Cât cititorii vor citi
Sub crengi de plop și de alun.
Cât în înalturi s-or zări
O rândunică sau lăstun,
A fost și este și va fi
Poetul nostru cel mai bun.
Cât barca dragă va pluti,
Cât frunze vor doini în plopi,
Cât ploaia-i va-mbrăca în stropi
Și buciumul s-o auzi,
A fost și este și va fi.
Rondelul zilei de 15 Ianuarie
De ziua lui ninge frumos
Cu alb imaculat, din cer;
Copiii au clădit colos
Din puful moale, efemer.
Andrele nevăzute cos
Veșmânt pământului stingher,
De ziua lui ninge frumos,
Cu alb imaculat, din cer.
A serii pasăre, pe jos
Zburând, a poleit cu ger,
Cu strălucire și mister,
Topind lumina-n abanos...
De ziua lui ninge frumos.
Rondelul trecerii
Se duc în goană, precum clipe,
Zile și ani, veacuri, milenii,
Azi nou-născutul o să țipe,
Tot azi bătrân e-ntre vedenii.
Când ale vântului aripe
Prin ghețuri lucii mână renii,
Se duc în goană, precum clipe,
Zile și ani, veacuri, milenii.
Abia-ncep să se-nfiripe
Cetăți, oștiri, parascovenii,
C-au dispărut din golul scenii,
Vestigii, indivizi, echipe...
Se duc în goană, precum clipe.
Rondelul intrării în timp
Bolnav de litera rotundă,
Prin visuri stranii călător,
Prin lumi în care se afundă
Al peregrinului picior,
Vei căuta pe-aceeași undă
Vocabule care nu mor,
Bolnav de litera rotundă,
Prin visuri stranii călător.
Din lumea largă, ce abundă
În strigăt provocat de dor,
De picături culegător,
Te vei zidi într-o secundă,
Bolnav de litera rotundă.
Rondelul poeziei
Să te închini unei păreri
Ce se numește poezie,
Ce, începută de oieri,
A cui e azi nu se mai știe?
Născută-ntotdeauna ieri
Fata Morgana în pustie,
Să te închini unei păreri
Ce se numește poezie?
Venită-i dinspre nicăieri
Și pentru care timp se scrie
Când fuge tocul pe hârtie,
Să știi nu poți, numai să speri.
Să te închini unei păreri?
Pulbere de aur
Eminescu ne e steaua dăruind limbii române
Milenară strălucire,verbul forței și candorii,
Plinătatea din ogorul ce-a încărunțit de grâne
Și cu fiecare boabă a-nmulțit pe boltă sorii.
Dinspre Botoșani revarsă un Luceafăr curcubee,
Către Blaj ori către Giurgiu, spre Florești, spre marea verde,
Făcând noaptea să dispară, boarea vântului să steie.
Niciun sens nu ni-i departe, niciun sunet nu se pierde.
Totul se topește-n inimi românești precum o floare
Ce-i în zori violacee, catifea către amurg.
Murmurând cu gingășia nesecatelor izvoare
Lin în suflete dulceață, har și patimă ne curg.
Din Carpați spre toată zarea în prielnic univers
Eminescu tutelează în pădurea de argint,
Plopul fără soț spre care buciumele tot mai șters
Picură de aur pulberi peste apele sclipind.
Flori de câmp
De-a pururi ucenici măiestrei lire
Ce-a dat noblețe slovei românești,
Prin secoli mulți poeți au să se-nșire,
Dar nu vor fi nicicând doi Eminești.
La zvonul codrului, murmuitor,
La al legendelor urcând prin vreme
Atenți precum la cristalin izvor
Veți auzi cum glasu-i vrea să cheme
Atâtea umbre și lumini din cer,
Credință și durere, magi și sori,
Tot ceea ce-i pe lume efemer
Și aștri care sunt nemuritori.
Eternizând dulceața din cuvinte,
Ivind simboluri proaspete în veac,
El ne presară flori de câmp nainte
Și-n suflet ierburi tainice, de leac.
|
Corneliu Vasile 6/15/2023 |
Contact: |
|
|
