Alãturi de cei in suferintã - Natura s-a dezlãntuit in Turcia si Siria
Probabil ca pentru aceia dintre noi, care am prins cutremurul din ‘77, cele intamplate zilele acestea Turciei si Siriei au o semnificatie aparte si o adancime mai mare in simtirile interioare. Eu, personal, privesc ingrozitã toate acele imagini care mã afecteazã emotional, cu sau fara inscrisul de pe ecran si devin particica din tragedia fiecarei familii care si-a aflat oamenii dragi striviti de blocurile daramate si de frisonul cumplit ce-a traversat Pamantul, intr-un loc in care prea multe suflete nevinovate respirau nevinovat.
In anul1977 eram foarte tanara dar n-o sa pot uita niciodata nimic! Fiecare secunda din minutul ala blestemat mi s-a parut o vesnicie. Latratul lugubru al cainilor de pe strada, huruitul ala ingrozitor, cerul rosu cum n-am mai vazut niciodata de atunci si apoi linistea aia nefireasca, a moarte. Tin minte ochii dilatati ai fiicei mele care avea doar 7 anisori , pe atunci, si lacrimile ce-i siroiau, ajungand in gurita de copil care striga neincetat “Murim? o sa murim?”…Cine putea sti? Vibratiile ucigase venite din adancuri continuau sa ne contorsioneze blocul, iar imbratisarea noastra, a parintilor si a copilului, rugaciunea spusa in gand parea a-mi fi ramas singurul scut impotriva relelor lumii.
Chiar si acum, desi s-au asternut deasupra sa decenii, intamplari, evenimente, acel martie din ’77 m-a marcat atat de mult incat si astazi, mi se face sufletul ghem si amintirile ma ravasesc cand vad scris la televizor pe fond negru: CUTREMUR.
Au murit si atunci oameni. Mult mai putini decat acum, in Turcia, dar știm bine, orice om care moare reprezinta pentru cineva o tragedie.
Apoi, Turcia si Siria prin toata durerea lor sunt lectii pentru noi. Cand viata e mai tare ca moartea, simt ca deseori ne plangem de viata, fiind nemultumiti cerand mai mult si neglijand ceea ce avem.
Cand am vazut un tata tinandu-si de mana fiica moarta ma intrebam: de cand nu am mai tinut pe cineva de mana!? Cand am vazut un nou nascut scos dintre ruine din trupul mamei moarte am simtit cum viata biruie si dintre ruine. Am invatat despre cum, mereu ar trebui sa ocrotesti, sa aperi, sa speri, sa iubesti viata.
Cand am vazut doi fratiori sub ruine, baiat si fata si timp de saptesprezece ore baiatul a fost ingerul pazitor care a protejat capul fetei si a linistit-o, am simtit ca frate inseamna sa ai un suflet in douã trupuri.
Aceasta tragedie ne aduce aminte ca trebuie sa pretuim fiecare clipa sa ne imbratisam mai mult, sa zambim mai mult sa nu ne plangem pentru nimicuri!
Salvatorii infrunta in fiecare clipa moartea ca sa fie martorii unor intalniri emotionante. Faptele lor sunt lectii de solidaritate omeneasca demne de scris in istorie. Acest sentiment care inseamna unitate, empatie, compasiune, iubire ii determina pe acesti eroi sa acorde ajutor neconditionat. Asa se face ca prin eforturile disperate ale salvatorilor au fost si minuni si bucurii cand supravietuitorii au fost scosi dintre daramaturi dupa 5 ore, 15, 25… dupa ce au trait un cosmar ce este greu de imaginat.
Salvatorii au fost si vor ramane acolo, sperand si crezand ca ii vor auzi cineva. Striga intr-un cor si asteapta un raspuns in incercarea lor disperata sa auda un glas de sub daramaturi stiind ca este posibil ca cineva acolo asteapta sa fie Salvat. Emotionant! Nu gasesc cuvinte pentru aceste acte pline de tot ce au oamenii mai nobil si uman.
Au fost si atunci, in 1977, lacrimi multe, gesturi umanitare de peste tot, durere si sperante, dar mai presus de orice, a fost aceasta ramasita a groazei in sufletul tuturor celor ce au ramas sa poarte pe viata amprenta acelei experiente cumplite.
Poate si din acest motiv, in aceste zile, privind la televizor, mi-am revazut o particica din tinerete. Una, pe care as fi vrut-o uitata pe veci si care, iata, se incapataneaza sa se agate de amintirile mele.
Gand pios celor atat de multi, pe care frisonul diavolesc al Pamantului i-a trimis in vesnicie.
Fie ca Dumnezeu sa le odihneasca sufletele celor plecati dintre noi in Imparatia Cerului!
Dorina Cornelia Aldea- Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea- Vancouver 2/9/2023 |
Contact: |
|
|
