Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Poveste - Insemnări de lectură

„Eminescu, a scris N. Iorga într-o definiție-aporie, este sinteza sufletului românesc, sinteza sfintei cugetări, simțirii și instinctului acestui neam”.Orice încercare de a submina această afirmație nu exprimă doar o atitudine antiromânească, ci lovește violent în literatura universală. Din sinteza eminesciană a ieșit și poetul Iosif Băcilă din Valea Almăjului. Fiecare poet român, în limitele personalității sale, trăiește un moment în păstrarea și dezvoltarea spiritualității naționale.
Versurile: „Fântânarul a venit / În obor la noi cândva, / Eram plini de sărbătoare - / Câtă apă vom avea! // Și-au lucrat ortaci cu el / Niște zile, - o săptămână, / Au zidit în piatră groapa / Cerului zvonit fântână! // Și vecinii-au dat ocol, / S-au uitat cu-nminunare - / Apa gâlgâia-n adâncuri, / Gâlgâia și-n lăcrămare! // Doamne, totu-i o poveste / S-ai izvorul în obor - / Unde-s bunii, să m-audă / Că le-o spun, acum, și lor?!” , o alegorie lirică, devin o poezie a creației. Stelele lui Blaga din apa fântânii, mai mult sau mai puțin strălucitoare, intensifică lumina creației seminției noastre.
Imaginea semantică și estetică se deschide cu primul cuvânt, fântânarul, nume de agent, prin care poetul dezvoltă valori conotative printr-o narațiune concisă, devenită reflecție lirică. În mod indirect apare lexemul fântână, termen cu definiția lexicografic㠄construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat”acvifer (DEX, fântână < lat fontana < fons, -tis). Pentru cine nu cunoaște realitatea lingvisică din sudul Banatului precizez că aici se utilixează vocabula bunari (cu i, apendice palatal, la singular), care nu poate proveni direct din tc. lunar (MDA) sau prin intermediar sârbesc (Scriban). Se propune PIE *bhreur- sau *bhreum-t (DELR, cf Walde-I, 525, respectiv Kluge-155).
Intensitatea emoțiilor în structura stilistică sporește din amplificarea lor prin vocabularul poetic. Din acest lexic, cu valoare semnificativă, se manifestă, alături de fântânar, obor (regionalism), (a) zvoni, (a) gâlgâi și lăcrămare (variantă , învechit și regional).
Reconstruirea spațiului spiritual și natural din Valea Almăjului trece în forma unică a poeziei. Deși domină manifestarea materialistă a vietii, metaforele încă vorbesc prin conștiințe idealiste. A salva cuvintele de la uitare este a ridica o coloană în templul frumuseții cutremurat de vrăjmășia sufletelor negre. Memoria cuvântului, așa cum și-o închipuie poetul, se întruchipează în poezia creației. Puterea umană de a crea o rază de lumină în veșnicie menține lumea noastră spre împlinirea idealului din basmul românesc: binele învinge răul. Trebuie să se întâmple o schimbare radicală în ceea ce vedea poetul nostru național: „Toate s-au schimbat în lume, numai răul a rămas”. Altfel culoarea albastră a pământului nu va rămâne nici măcar o pată în eter.
Frumusețea din cuvinte, dintre cuvinte; durerea că nu se mai poate trăi asemenea naturii sau se trăiește si eu nu știu unde, se revarsă din simplitatea desăvârșită a poemului. De dincolo de simplitate se face auzită povestea lirică a creației: să descoperi lumea cuvintulor și, prin ele, propria existență, să întreții flacăra credinței în frumusețe chiar din momentul nașterii e ceva pur omenește. Nu pot accepta existenhța fără sens natural
Din sensurile înregistrate în dicționarele MDA și DER, reținem că în graiurile din Țara Almăjului și Craina termenul obor definește „loc îngrădit”. Se crede că termenul ar proveni din bg., sb. obor (< sl. obora, după Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 2221; Conev 81, cf. DER). Termenul se găsește și în neogreacă și albaneză. M.Vinireanu obsercă în dicționarul său: „Formele sud-slave sânt identice ca sens și formă cu formele din celelalte limbi balcanice „ și nu au, probabil, nimic în comun cu vsl. obora, oboriti obora”frânghie”.Sensul „a distruge” invocat de Cihac nu intră în relație cu înțelesul „a aduna”. Se neglijează o realitate: în contact cu o civilizație de prestigiu, slavii au învățat limba strămoșilor noștri.¹
Totul este semnificatie. Chiar perechea de adiacenț㠄zvonit( participiul verbului a zvoni, intranzitiv, cu sens rar „a susura”, folosit , surprinzător, ca epitet cu valoare esențială în exprimarea cerului coborât în apă) – gâlgâia” (derivat ditr-o formație onomatopeică) în succesiunea imaginilor pe direcție semantică. Verbul „a gâlgâi” unește planuri deosebite: adâncul pământului („în adâncuri” și profunzimea sufleteasă, „lăcrimarea” de bucuria în apologia unei sărbători). Cuvântul sărbătoare în sine face parte integral din tradiție și prin sugestie aduce o imagine puțin cunoscută astăzi: ritualul arhetipal al construirii fântânii.
În fenomenologia sensului, sugerând un caracter expansiv, poetul aduce în oglinda fascinăției faptul de a se minuna prin forma neașteptat㠄înminunare”.
Cuvintele semnificative, forme de sugestie, adevărate nostalgii din copilărie, fulgurații lirice, în povestea „facerii”fântânii, duc la eliberarea iminentă a sensului prin retorica simbolică din finalul poemului
Neliniștea interogației: „Unde-s bunii, să m-audă / Că le-o spun, acum, și lor?!” se transformă în tonalitate conceptuală. La ceremonialul arhetipal al bucuriei vin și vecinii. Semn că se păstrează sacralitatea ritualică a tradiției, credința în ideea naturală a vieții. Vocile lirice, personajele narațiunii, se aud în simfonia sărbătorii, venind dintr-un timp neprecizat („cândva”), timpul tradiției, mitic (illo tempore, la Mircea Eliade), în planul creației lirice, cu recuperarea memoriei, a valorilor etnice perene. Gloria celor rămași în viață și-ar pierde din strălucire dacă uităm de cei care ne-au adus și purtat în lume.
Poetul nu poate renunța la identitatea eului, expresia viziunii tradiționale este instrument și trăire artistică, etnic și ontologic, pe dimensiune istorică. Vede dincolo de orizont. Avantajul orizontului: văd departe ce-aș vrea să admir, să contemplu; dincolo de zare proiecția sufletului se dizolvă în lumină A ieși din existența limitată, imediată prin poezie e o rară dispoziție sufletească.
Structura imaginarului poetic prin țesătura amintirii rămâne o constantă definitorie pentru poetul din Valea Almăjului. Amintirea este element statornic ca răsăritul soarelui în existența pământului.
Dacă poetul George Suru credea că este un pământ „în care izvorul poate să se veșniceasc㔠², poetul Iosif Băcilă știe că izvorul curge în veșnicia creației.

SIGLE: DELR – Dicționarul etimologic al limbii romàne pe baza cercetărilor de indo-europenistică (M. Vinireanu); DER – Dictionarul etimologic al limbii romàne. DEX - Dicționarul explicativ al limbii romàne; MDA – Micul dicționar academic.

1. Vezi Alexandru Rosetti, Schiță de istorie socială a limbii româ, Ed. Eminescu, București, 1982, p. 18-19:”Slavii, nou veniți, au învățat limba populației romanizate , dotate cu o civilizație de un înalt prestigiu.”Reputatul lingvist vorbește de „bilingvismul slavo-român. Normal ar trebui vorbit de bilingvismul româno-slav, având în vedere limba țintă din relație, apoi de protoroâni, nu de populație romanizată. Se spune c㠄slavii au introdus în limba protoromână particularități proprii graiului lor”. Se spune ca limba noastră era deja formată înaintea contactului cu slavii, deci protoromâna era limba unui popor, nu a unei populații romanizate.
2. George Suru, Când dragostea e pasăre cântătoare, Facla, Timișoara, 1976, p.65

Constantin Teodorescu. Kotchener ON





Constantin Teodorescu    12/29/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian