Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Notițe brumate - Elegii

Când lucrurile întârzie să se întâmple așa cum le e rânduiala, nu de puține ori îmi trece prin minte că poate nu se mai întâmplă deloc, deși deznodământul (pre)destinat e fără echivoc și acceptat ca în firea lucrurilor. Cum e acest început de noiembrie cald, limpede, însorit în care mă gândesc că poate toamna nu mai devine iarnă, că frunzele vor rămâne multicolore în copaci sau vor încremeni ca în tablouri la jumătatea drumului înspre pământ și voi trece printre frunze foșninde în loc de ceață.
***
Sigur că simt toamna cu fiecare fibră a mea, doar am ajuns și eu toamnă (timpurie) pe dinăuntru și mi-aș dori să fiu atât de profundă ca ea, rămânând și veșnică primăvară. Cumva nu e nici o contradicție în termeni.
***
Toamna îmi pare cel mai ”uman” și mai ”filosofic” anotimp. E dragoste, e invitație la înțelepciune, la reflecție în ea, așa cum sunt și marile întrebări despre frumusețe, rostul vieții, schimbare, timp, memorie și uitare, suferință, moarte. Doar că ea le trăiește firesc, în timp ce noi căutăm alte drumuri, ne revoltăm, interpretăm până la extreme, dezvoltăm frici și obsesii și de cele mai multe ori murim fără să știm ce am trăit și fără să pricepem eternitatea. Aleg deliberat neliniștita cale «omenească», inventată, culturală, psihică, admirând însă irevocabil ”naturalețea” anotimpului.
***
Splendoare și durere, exuberanță și mohoreală în însăși esența ei, îngemănate, Dionysos și Hades (doar grecii au descifrat toate nuanțele conflictelor noastre și mai ales tragismul lor). Până în modernitate timpul ceremonial al toamnei se împarte mai mult sau mai puțin conștient între sărbători ale abundenței, ale generozității și comemorări ale marii treceri. Ziua Recunoștinței, a Recoltei, a Sfântului Martin, de o parte, Halloween-ul și mascarada lui la mijloc, Ziua Morților (Luminația), Moșii de toamnă, Ziua Eroilor de cealaltă. Experiența toamnei dezvoltă inevitabil o cultură a ei, un ritual măcar, un animism alegoric, doar exprimă atât de evident condiția umană.
***
Pe măsură ce îmbătrânesc trăiesc tot mai intens prezentul recunoștinței poate și pentru că numărul lumânărilor celor ce sunt memorie e tot mai mare, în dezechilibru copleșitor. Mă simt tot mai mult în rândul întâi și tot mai bucuroasă de fiecare zi în care mai sunt (chiar și) acolo. Nu mai plâng după, pentru cei plecați, oricât mi-ar fi de dor, am învățat între timp să nu îi mai privesc ca absențe, abia atunci se adună liber, senin, eteric în jurul gândurilor și sentimentelor mele și mă mângâie și mă încurajează să devin cât mai mult eu însămi, mai devreme decât mai târziu.
***
Rod și sânge din, în același pământ. Imposibil de împăcat în orice epocă, în orice context, cel puțin pentru mine. Nici un război nu-mi pare drept sau justificabil și nu cred că a ieșit ceva bun din niciunul. Nu cred în răul lui necesar orice ar spune istoricii sau analiștii ori alți specialiști. Mă doare cu sinceritate această rană necicatrizată în ființa colectivă a umanității: eroii de război, generațiile de tineri spulberați ca frunzele în vânt, ca petalele florilor de mac sub grindină. Nu a rămas nici o familie neîndoliată. Faptul că până azi n-am învățat această dureroasă lecție face din Remembrance Day, în mijloc de noiembrie, nu o filă de istorie împotriva uitării ci o perpetuă actualitate a unei maladii incurabile.
***
Un anotimp teluric, în cele din urmă, catabatic, elegiac și misterios, poate al căderii în sine mai întâi de toate, cu transcendentul obturat de nori cenușii, de ceață, de întuneric devreme. Efectele lui poetice: tristețea, nostalgia, melancolia, oricum nu le poți simți și nu poți vorbi despre ele decât în șoaptă și cu lumina scăzută. [O șoaptă prelungă în jurul lumânărilor de pe mormintele celor dragi în noaptea sărbătorii Tuturor Sfinților, cântece și poeme în lumina felinarelor copiilor colindători de Sfântul Martin.]
***
Sunt obsesiv îndrăgostită de toamnă, cu spectrul ei întreg, inepuizabil. O aștept cu înfiorare, cu nerăbdare, mă îmbracă în daruri când vine, regret că trece, că mă petrec și eu câte puțin cu ea. De fiecare dată cu un pas mai adânc în pădurea desfrunzită. Iubesc până și bruma ei ce-mi (de)colorează părul, ca să nu mai vorbesc de lirismul ei îmbătător ce-mi anihilează cu totul (oricum) precarul simț al realității. Mă comport în toată această aventură ca o adolescentă sedusă pentru prima dată de promisiunea marii iubiri și chiar dacă știu finalul acestei dramatizări mă gândesc de fiecare dată că dacă Shakespeare scria încă o replică pentru Romeo, Julieta s-ar fi trezit la timp.


Lăcrămioara Varga Oprea





Lăcrămioara Varga Oprea    11/18/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian