Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Lest We Forget* - Cei care nu învață din trecut riscă să-i repete greșelile

În cel de-al 11-lea ceas, al celei de-a 11-a zi, din cea de-a 11-a luna a anului 1918, se semna armistițiul dintre Antanta și Germania, care marca sfârșitul Marelui Război (1914-1918) și re-configura harta nouă a Europei și a lumii cu prețul a peste 20 de milioane de morți și 21 de milioane de răniți. Pentru a înțelege mai bine oroarea demografică a acestei conflagrații, este ca și cum o țară de mărimea Poloniei actuale ar pierde jumătate din populatie si ar avea cealalata jumatate în spitale, schilodita de război.

Ca o lecție memorabilă a primului război, comemorarea eroilor căzuți pe front avea să fie imortalizata in epitaf de razboi cu expresia “Lest We Forget” - care într-o traducere oarecum liberă ar însemna ceva de genul: “aveți grija sa nu uitați”. Din nefericire, istoria continua sa se repete și uitarea a ocupat locul intelepciunii căci la peste un secol după 1918, lista victimelor de război este copleșitoare. Ziua Veteranilor, numită inițial Ziua Armistitiului, comemorată anual la 11 noiembrie, sarbatoreste eroii celor doua războaie mondiale, dar și pe cei care și-au dat viața în conflictele care i-au urmat, fiind sărbătorită pentru prima data oficial de britanici în 1931.

Prin extensie istorica si culturala, țările din Commonwealth și Canada adopta aceeași zi de comemorare, traditie care continua în diverse forme încă din 1919. În acest context, merită analizată si expresia “Lest We Forget” care devine de notorietate globală. Potrivit unor surse*, expresia este inspirată de un pasaj biblic din Deuteronom 4:7-9, în care “poporul ales” primeste porunca de la Dumnezeu sa ia aminte și “să nu uite lecțiile vieții și legile “cele văzute cu ochii” și “cu inima” și să le dea mostenire copiilor. Lectia biblica este fondata pe ideea ca o națiune își pastreaza vigoarea și măreția atata vreme cat nu își uita lecțiile trecutului. Acest pasaj este sursa de inspirație pentru poetul britanic Kipling cel care a introdus poemul conceptul de “lest we forget” în cultura imperiului încă din 1987 în poemul “Recessional” dedicat reginei Victoria și gloriei imperiale. Ideea poemului este una de avertizare: dacă o națiune uita gloria militară și nu onorează proprii eroi, atunci risca propria distrugere. Trecutul este glorificat ca o mare lecție de neuitare căci dacă națiunile își ignora trecutul se afla în pericolul de a-i repeta greșelile. După primul război mondial, aceasta sintagmă a fost adoptată în toate colțurile imperiului britanic, fiind imortalizată în discursuri comemorative și epitafuri.

Originea acestui mesaj nu mai stârnește interes iar adesea morala neuitarii este ignorata, sau trivilaizata. Ziua de 11 noiembrie ar trebui sa fie în exclusivitate una comemorativă și de respect fata de eroi. În mare parte, sărbătorirea acestei zile păstrează o anume solemnitate dar, fie din ignoranță fie din exces purificator al ideologiilor noi de stanga, se trivializeaza eroismul. Un material de omagiu prezentat de o televiziunea publica** pe 11 noiembrie atrage atenția printr-un paradox. Deși se vrea un material comemorativ pentru eroii Canadei, evocand grupuri de eroi din comunități marginalizate istoric - indigeni, populația de culoare, imigranti (indieni sikh, chinezi) - materialul în sine devine o anulare a ideii de eroism prin simpla schimbare de orientare, devenind o critică a colonialismului și post-colonialismului britanic.

Este surprinzător cum incercand o lecție de includere în numele echitatii - căci ideea era sa comemoreze eroii mai puțin cunoscuți care nu sunt menționați intodeauna in lecțiile de istorie - de fapt, celebrarea în sine a prezentat o juxtapozitie ciudată în care eroii sunt atat de laudati pentru eroism cat portretizati portretizati ca victime ale colonialismului, ca fiind un fel de masa de manevra. Iată cum, zelul propagandistic actioneaza reductionist și dauneaza chiar celor pe care progresiști autoproclamati ar dori sa îi pună în lumina unei istorii juste.

Sacrificiul ultim al eroilor este trivializat astfel ca și cum ar fi fost umbrit de injustitiile trecutului. Sacrificiul final este unic și merită prezentat cu aceeași masura. Eroii reprezinta moral si simbolic un grup care se identifica cu ideea de jertfa pentru o cauza supremă și nu o categorie stratificata pe clase sociale. Jertfa îi ridica deasupra mediocritatii sociale inerente. Fara indoiala, aceasta este o lectie pe care unii fie au uitat-o, fie nu au invatat-o niciodată.

Exista un forum public în care orice dezbatere de idei, conflictul ideologic, discordia chiar, își găsesc loc firesc.
Este un fel de agora ideilor care nu numai ca e necesara dar chiar e sanatoasa în societățile deschise.
In nici un caz, acest discurs nu poate fi transferat într-un moment comemorativ pentru ca, în esența, anulează chiar simbolul acestuia.
Eroii merită un tribut onest. Iată o lecție pe care avem datoria sa nu o uităm.


Luiza Mureseanu
Toronto





Luiza Mureseanu    11/14/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian