Gânduri mărturisite - De ce trag clopotele, Mitică?
”De ce trag clopotele, Mitică?” a fost titlul capodoperei cinematografice regizate de Lucian Pintilie în 1981, după un scenariu propriu inspirat din opera lui Ion Luca Caragiale, în special din piesa „D’ale carnavalului”.
Filmul trebuia să vadă lumina ecranului în 1982, dar a fost interzis în iunie 1981, din ordinul personal al „conducătorului luminat”, fiind proiectat public numai după revoluție, în 1990.
Filmul "De ce trag clopotele, Mitică?" a primit din partea Asociației Cineaștilor din Romania (astăzi Uniunea Cineaștilor din Romania), în 1990, Marele Premiu, Premiul pentru imagine (Florin Mihăilescu), Premiul pentru interpretare feminină (Mariana Mihuț) și Premiul pentru interpretare masculină, rol secundar (Mircea Diaconu).
Mircea Cărtărescu scria, în revista "Contrapunct": "Nu sunt multe opere în cinematografia, și chiar în literatura noastră, unde specificul nostru așa cum este el, nu așa cum am vrea să fie, să apară atât de limpede, într-o formă atât de perfectă", iar Ecaterina Oproiu mărturisea în revista "Timpul" – „Temeritatea lui Pintilie ne apare azi incredibilă și ea nu-i depășită decât de talentul lui uriaș.
Acest film s-a născut și ființează în zodia capodoperei și, fără nici un fel de reticențe, afirm că sunt în el largi porțiuni peste care se simte fâlfâind aripa geniului".
Filmul „explorează universul micii burghezii meschine, o lume a concreteței și-a culorii, măcinată de nimicuri și aventuri sentimentale, o lume de o morală dubioasă care-și asumă sincer și zgomotos pasiunile. O lume rea, cu un limbaj urât și o minte îngustă.” – scrie https://www.icr.ro/pagini/de-ce-trag-clopotele-mitica.
La prima vedere această descriere ar fi trebuit să fi fost pe placul propagandei oficiale, care se baza pe superioritatea orânduirii socialiste față de cea burgheză-moșierească, numai că în esență societatea rămăsese neschimbată, ba chiar anumite trăsături negative se adânciseră. Unde mai pui că pe fundalul sonor al filmului se mai auzea și „Deșteaptă-te române” pe vremea când nu era imn național, și nici deșteptarea românilor nu era de dorit.
Pentru fiecare dintre noi, ca indivizi și ca națiune, vine o vreme când ne întrebăm „De ce trag clopotele, Mitică? (că tot Mitică îl cheamă și pe tata). Pentru mine și familia mea astăzi clopotele trag și la propriu, pentru că mama a plecat la cele veșnice. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace! A făcut din mine om, m-a îndrumat a citi înainte de a merge la școală, m-a dus la biserică și m-a învățat Simbolul Credinței.
Nu știu dacă am reușit să-i mulțumesc îndeajuns.
Clopotele trag astăzi și pentru milioanele de oameni morți în pandemie, datorită virusului, datorită tratamentelor uneori nepotrivite, datorită dorinței nestăvilite de îmbogățire a unora, datorită politicilor de înspăimântare și izolare și datorită lipsei de interes în a afla adevărul și a promova soluții adecvate.
Pandemia a scos din noi ceea ce era mai rău, invidia, gelozia, dorința de ajuta la demiterea colegilor pentru a le ocupa pozițiile, dorința de jefuire și îmbogățire pe spatele altora, la nivel individual sau chiar statal, lipsa de empatie cu situația disperată a celor bolnavi și lipsa de înțelegere față de opțiunile personale.
De ce mai trag clopotele, Mitică? Pentru că suntem pe marginea prăpastiei, pe marginea unei prăpastii a incompetenței ajunse să conducă destinele omenirii, aceeași incompetentă care răspândește medicamente netestate, aceeași incompetență care produce arme de distrugere în masă, spunând că acestea nu vor fi niciodată folosite.
Când, în istoria omenirii, a avut cineva o armă și nu a folosit-o măcar demonstrativ, pentru a-i înspăimânta pe ceilalți și pentru a-și asigura dominația?
„Pentru cine bat clopotele” (For Whom the Bell Tolls) este și titlul romanului publicat de Ernest Hemingway în 1940.
Acesta a contribuit, pe lângă capodopera „Bătrânul și marea”, la acordarea Premiului Pulitzer în 1953, și la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, scriitorului american.
Romanul a fost inspirat din experiența autorului ca reporter pentru North American Newspaper Alliance în timpul Războiului Civil Spaniol. Lucrarea descrie brutalitatea războiului civil, și distrugerea vieții oamenilor la nivel individual și social în numele unor idealuri politice republicane. Uniunea Sovietică i-a ajutat și sfătuit pe republicani în timpul războiul civil.
Istoria are prostul obicei de a se repeta, războiul fratricid actual fiind asemănător războiului civil.
Republicanii de astăzi se confruntă cu „socialiștii” deghizați în globaliști.
Am putea spune că acum clopotele trag pentru sfârșitul „globalismului”, așa cum trăgeau în filmul lui Pintilie pentru sfârșitul „epocii de aur” și în romanul lui Hemingway pentru sfârșitul fascismului.
„Mitică” este omul de rând pus în fața acestor situații excepționale: pandemie, război, revoluție, moarte.
El nu mai ajunge a-și pune întrebarea „ce înseamnă a fi liber?”.
Astăzi suntem mult mai liberi decât pe vremea comuniștilor sau a fasciștilor, cel puțin până la sfârșitul „filmului” când intervenția „regizorului” - „lasă-i să moară proști” ne dezvăluie de ce trag de fapt clopotele, prevestind trezirea din „somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani”.
Ioan Cojocariu
Noiembrie 2022, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 11/11/2022 |
Contact: |
|
|
