Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Vitrina cu semnalări editoriale o carte de Corneliu Vasile

Apărută le Editura din Buzău, Editgraph, la începutul verii lui 2022, cartea Vitrina cu semnalări editoriale, purtând semnătura lui Corneliu Vasile, aduce în fața cititorului cronicile literare, scrise de-a lungul timpului, despre cărțile unor autori mai mult sau mai puțin cunoscuți în lumea literară românească.
Profesorul de limba română și de limba engleză, cu gradul didactic I, inspector școlar într-o anumită perioadă de activitate, doctor în filologie, este dublat de poetul, prozatorul, criticul literar, eseistul și epigramistul Corneliu Vasile, care, ca recunoaștere a meritelor domniei sale pe tărâm literar, a dobândit statutul de membru al Uniunii Scriitorilor din România, încă din 2003, Filiala București- Poezie.
În Prefața cărții, Corneliu Vasile pledează pentru încurajarea scrisului, punctând că rolul criticului este acela de a aduce în fața publicului aparițiile editoriale, ce contribuie, fără îndoială, “la educarea estetică a cititorilor”, atitudinea criticului literar fiind una de înțelegere și acceptare, iar nu de negare, stopare, cum se întâmplă de multe ori în viața noastră literară.
Așezate în ordine cronologică, recenziile acoperă o bună perioadă de timp, mai bine de trei decenii (1990-2021). Cartea este structurată în trei capitole: “Cronici literare”, “Cărți de epigrame”, “Alte cronici”, însumând aproape cincizeci de lucrări, cu o tematică extrem de variată: poezie, proză, poeme haiku, dicționare biografice, jurnale de călătorie, portrete literare, memorialistică, cronică literară, scrieri epistolare, istorie literară, monografii, eseistică, lucrări enciclopedice, publicistică… La final, vom găsi o Fișă de autor și câteva referințe critice. O carte bogată, diversă, din care se desprinde clar ideea că autorul ei este un cititor neobosit și posedă o cultură generală vastă, fiind pasionat de evenimente literare, la care participă cu însuflețire.
La începutul anilor 2000, la o lansare de carte a prozatorului bucovinean prin naștere, dar roșiorean de o viață, Constantin T. Ciubotaru, am avut prilejul să-l întâlnesc pe autorul lucrării despre care vorbim și să rămân plăcut impresionată de puternica sa personalitate culturală, de viziunea originală asupra operei confratelui Ciubotaru, ale cărui romane le-am parcurs și eu și am scris despre ele, la vremea apariției, în presa teleormăneană.
Cartea Vitrina cu semnalări editoriale adună între paginile sale, ca la o masă festivă, autori de toate vârstele, de profesii diferite, mulți dintre aceștia fiind profesori de limba și literatura română, conducători de cenacluri și reviste literare, trăitori, în majoritate, în zona sudică a țării. Găsim aici scriitori olteni, teleormăneni, buzoieni, vâlceni, bucureșteni, bănățeni, constănțeni…, fiecare cu particularitățile sale artistice, oameni pe care îi unesc dragostea pentru cuvântul scris, pentru limba română, precum și dorința de a-și exprima în graiul strămoșesc gândurile și sentimentele cele mai elevate.
Este demnă de remarcat bogăția de informații privind viața și activitatea literară a fiecărui autor recenzat, elemente de detaliu care trezesc interesul cititorului și îl determină pe acesta, de ce nu, să caute în librării cărțile semnalate.
Deși se vehiculează tot mai des ideea că astăzi nu se mai citește, am convingerea că lucrurile nu stau așa, dovadă fiind cartea Vitrina cu semnalări editoriale și autorul ei, care citește și scrie despre lucrărilor confraților cu dăruire și cu convingerea fermă că actul de creație merită cunoscut, că lectura în sine ne înnobilează spiritul, făcându-ne mai buni, mai iubitori, mai altruiști.
Personalitate plurivalentă, Corneliu Vasile a publicat numeroase cărți de beletristică, dar s-a aplecat cu acribia dascălului înnăscut și asupra celor didactice. Lucrările din acest compartiment care conțin teste de limba și literatura română sau de limba și literatura engleză, pentru clasele V-VIII, pentru bacalaureat și admiterea în facultate, sau pentru olimpiadele școlare sunt utilizate cu succes de elevi în pregătirea individuală și de profesori în munca la catedră.
Cu modestia care îl definește, Corneliu Vasile așază la finalul cărții sale doar câteva referințe critice dintr-o paletă largă de aprecieri pozitive la adresa operei domniei sale. Iată ce spune criticul literar, prestigios profesor de limba română la rândul său, Nicolae Dina: “Cu un spirit critic remarcabil și cu o claritate peremptorie a aprecierilor sale, Corneliu Vasile găsește tonul cel mai potrivit în evaluarea creațiilor despre care simte impulsul de a scrie, exprimând judecăți de valoare din care sunt excluse negativismul, demolarea și superficialitatea. Se remarcă atenția acordată fiecărui scriitor, cărții acestuia, lecturate cu acribie pentru a descoperi ideile importante, stilul și măiestria artistică, aspecte necesare pentru a individualiza autorul în ansamblul literaturii contemporane”.
Întrezărim în fiecare cronică literară inserată în Vitrina cu semnalări editoriale un amestec de pasiune și rigoare intelectuală împletit cu curajul unei dorințe de adevăr absolut.
Am crezut întotdeauna că profesorul de limba și literatura română trebuie să treacă dincolo de granițele didactice profesionale și să devină el însuși un creator, aceasta ca o consecință a învățăturilor acumulate pe drumul devenirii sale. Cartea Vitrina cu semnalări editoriale vine să îmi întărească această convingere, având în vedere numărul mare de scriitori, cuprinși în ea, proveniți din rândul dascălilor de limbă românească.
Intrând în posesia acestei cărți, prin bunăvoința autorului, m-am bucurat tare mult văzând că două dintre cărțile mele de versuri, “Floarea de lotus” (2016) și “Între două veșnicii”(2021) au intrat în atenția criticului literar Corneliu Vasile, căruia îi aduc, pe această cale, mulțumirile calde ale sufletului meu, mereu însetat de frumos.

Domnița Neaga





Domnița Neaga    8/30/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian