Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Un înger printre oameni - Nikola Tesla

„Spectaculos este doar un cuvânt modest pentru a descrie ciudatul experiment cu viața care cuprinde povestea lui Nikola Tesla, iar uimitor nu reușește să descrie cu adevărat rezultatele experimentelor sale.... Este povestea scintilațiilor orbitoare ale unui om care a creat o lume nouă. ... Chiar și zeii din vechime, în cele mai sălbatice închipuiri ale închinătorilor, nu și-au asumat niciodată sarcini atât de gigantice ca cele pe care Tesla le-a încercat și realizat.” își începea John J O’Neill lucrarea „Biography of Nikola Tesla” publicată la New York în 15 iulie 1944.

Născut în noaptea dintre 9 și 10 iulie 1856 la Smiljan în Imperiul Austriac și decedat la 7 ianuarie 1943 la New York SUA, Nikola Tesla a fost poate cel mai mare inginer și inventator de geniu în domeniul electricității al tuturor timpurilor, un adevărat „vrăjitor” cum îl numește Marc Seifer în cartea sa, publicată în 2016 „Wizard: The Life and Times of Nikola Tesla: Biography of a Genius”.
Tatăl său Milutin Tesla era preot ortodox, iar mama sa Duca Mandic, deși nu urmase nici o școala, avea o memorie fenomenală, de unde Tesla spunea că a moștenit memoria eidetică și abilitățile creative. Nikola a fost al patrulea fiu într-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare (Dane), care a murit într-un accident când Nicola avea cinci ani, și trei surori (Mika, Angelina și Marica).

Ce stranie asemănare între destinele a doi creatori de geniu, Nikola Tesla și Johnny Cash, amândoi au trecut în copilărie printr-o experiență traumatică cauzată de pierderea unui frate mai mare și au trebuit să înlocuiască în așteptările părinților pierderea primului lor născut. Regretele familiei manifestate prin idealizarea talentelor și posibilităților de realizare ale fratelui, dacă ar fi trăit, a fost o provocare pentru Nikola în copilăria lui.

„Într-o zi o să mă duc America și voi folosi Cascada Niagara pentru a produce energie.”, îi spunea copilul Nikola tatălui său. Treizeci de ani mai târziu avea să-și vadă visul cu ochii. Ce forțe miraculoase ale naturii îi fac pe unii oameni să-și poată prevedea cu asemenea acuratețe viitorul? Sau câtă voință și dorință de a realiza ceva măreț poate veni dintr-o dramă din copilărie? Să răspundă astrologii și psihologii la aceste întrebări.

Matematica a fost materia lui preferată în școală, putându-și imagina orice obiect în spațiu ca și cum ar fi apărut în fața ochilor săi. Dorința de înțelegere profundă a lumii înconjurătoare, cuplate cu o memorie fotografică și cu abilitatea de a observa principiile naturale care stau la baza legilor fizicii și matematicii fac din Nikola Tesla „geniul care a aprins lumea”.
Câți profesori mai explică astăzi fundamentele unei legi fizice, și ne mirăm că nu mai iubesc copiii științele exacte sau școala în general, când am făcut din învățământ un fel de Facebook cu like-uri în loc de note. Astfel nu vom mai avea curând un alt Tesla, Einstein sau Marconi, ci doar „influenceri” de vândut marafeturi la preț de Cadillac.
Tesla a găsit soluția câmpului magnetic rotitor și a mașinii de curent alternativ recitând din memorie Faust a lui Goethe și privind apusul soarelui într-o combinație între gândirea umană și cunoașterea universală, într-un proces aproape magic de creație, un fel de vis cu
ochii deschiși. El a introdus în lumea științifică un nou principiu de o sublimă grandoare și simplicitate în același timp, și a deschis calea unui univers întreg de aplicații.

Cel mai mare set de invenții ale lui Tesla constă în sistemul polifazat conținând generatoare, motoare, transformatoare și linii de distribuție a energiei electrice cu eficiență ridicată și la distanțe mari. Astfel epoca curentului continuu promovată de Thomas Edison luase sfârșit. George Westinghouse a cumpărat patentele lui Tesla privind sistemul polifazat de curent alternativ pentru un milion de dolari cash și un dolar pentru fiecare cal putere produs cu acesta.

Nu peste mult timp Westinghouse Electric Co. nu va mai putea plăti drepturile de autor către Tesla. Atunci acesta a rostit memorabilele lui cuvinte: „Domnule Westinghouse, ai fost prietenul meu, ai crezut în mine când alții nu aveau credință; ai fost suficient de curajos să mergi înainte și să-mi plătești un milion de dolari când alții nu aveau curaj. Beneficiile care vor veni asupra civilizației din sistemul meu polifazat înseamnă mai mult pentru mine decât banii implicați. Așa vă veți salva compania și veți dezvolta invențiile mele. Iată contractul tău și iată contractul meu, le voi rupe pe ambele în bucăți.”

Astfel viziunea lui Tesla privind o lume mai bună, neguvernată în primul rând de interese materiale, a condus la descoperiri științifice superioare celor mânate de dorința de mărire, putere și dominare pe care secolul războaielor mondiale a promovat-o. Ca inginer și căutător al noului în știință, sunt profund recunoscător geniului și omului care a fost Nikola Tesla, un exemplu de inteligență, dăruire, muncă și onoare puse în slujba îmbunătățirii vieții semenilor săi, un înger printre oameni.


Ioan Cojocariu
Iulie 2022, Toronto, Ontario, Canada




Ioan Cojocariu    7/18/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian