Viitura Siretului - Scrisoare Monicăi C (fragment)
Asa cum au venit apele Siretului – necrutătoare - dar de milioane de ori mai strasnic, a venit peste Basarabia viitura comunismul rusesc pe 28 iunie 1940.
Asa cum oameni din satele de pe malul Siretului nu întelegeau să-si părăsească casele si animalele de parcă erau crescuti din acele case si anumale, asa si basarabenii nu întelegeau să-si lase Basarabia pe 28 iunie 1940.
Multi, foarte multi dintre cei care nu au luat atunci drumul bejeniei au murit în Siberia, sau în drum spre Siberia, sau au fost împuscati de bandele de comunisti si nkvd-isti fără nici un fel de judecată, fără altă vină decît aceea de a fi trăit simplu împreună cu animalele, holdele, casele si păsările lor. Fiecare al patrulea basarabean a dispărut din Basarabia între 1940 si 1950 (la 1 august 1940 i se raporta lui Stalin că în Basarabia locuiau 3 200 000 oameni, iar în datele din 1950 se arăta că în RSSM erau 2 229 000) si pentru apocalipsa asta Rusia nici nu are de gând să-si ceară scuze.
Ce ne-a învătat, însă, viitura comunistă din 1940?
De peste 65 ani românii din Basarabia trăiesc în conditiile unui cataclism umanitar de proportii. Ei sunt prinsi în menghinele orgoliului ce decide fără milă viata si moartea a sute de milioane de oameni. Anihilării etno-culturale li se adaugă săracia umilitoare, despotismul antisanitariei, subcultura, invazia demonilor globalizării. Acum a venit peste ei si odioasa trasnistrizare ruso-ucraineană. UE, SUA si NATO tac. România tace sub ape. Iusenco se pupă cu Smirnov. Kremlinul sperie zilnic Basarabia cu furia frigului si cu Hirosima de la Kolbasna.
Si dacă pentru reparatia stricăciunilor Siretului se vor găsi bani, pentru rupturile sufletului asemenea bani nu există. Nu există pe acest pământ materiale care să reconstruiască digurile păzitoare ale sufletului distruse de globalizarii comunisti.
Iată, vedem la tv crâmpeie ale dezastrului din lunca Siretului. Ape dezlantuite, case dărâmate, trupuri de vaci si cai plutind pe Siret ca morile lui Sadoveanu.
Răzbate, însă, si murmurul apocaliptic al oamenilor: Dumnezeu ne pedepseste fiindcă trăim în amoralitate, în betie si preacurvie, furăm, ne urâm, ne ucidem. Acest murmur nu-l poti ascunde cu porcul dat fiecărei familii de sinistrati. După trecerea apelor acesti oameni vor rămâne iarăsi singurei cu viata lor simplă, cu neputinta lor enigmatică de a părăsi locuirea strămosilor si cerul înstelat de asupra. Numai atâta este, oare, românul?
Casnic, sedentar, neputincios când vin peste el viiturile, gata să moară legat de casa si vacuta lui? Probabil nu e chiar asa, fiindcă peste 10 milioane de români au părăsit zonele de urgie ale tării noastre, inclusiv pe cele ale prăpădului de suflet, în căutarea unei vieti mai bune pe alte meleaguri.
Putem însă argumenta că atât viitura meteorologică, cât si cea geopolitică, dar mai ales cea comunistă, au venit peste poporul român si ca pedeapsă pentru capul preaplecat, dar si ca eliberare de orgoliile nesăbuite.
Multi vor profita de la viitura Siretului.
S-or fi iscălit deja în alb acordurile cu firmele ce vor reface terasamentele căiilor ferate, soselele, podurile, casele, vor importa grâu si medicamente, produse petroliere sau tehnică de construit diguri. Inocentul casnic de pe valea Siretului va plăti această reconstructie cu sedentarismul lui milenar, asa cum tot poporul român a platit consecintele zilei de 28 iunie 1940.
Bine ar fi ca din acest dezastru satele de pe Valea Siretului să obtină măcar o infrastructură sanitară modernă (ca să nu mai plutească si fecalele oamenilor pe Siret), măcar o arhitectură a satelor care să tină cont si de traditie, si de globalizare.
Gândul nostru este, însă, si în altă parte. Peste 1500 de soldătei români s-au jertfit la Tiganca, judetul Cahul în iulie 1941. De ce au murit acolo acei feciori de tărani de pe Valea Siretului, Putnei, Trotusului? A fost o greseala tactică a unui general român, sau o ambuscadă necrutătoare a Armatei Rosii?
Faptul că pe câmpul de la Tiganca au fost înmormântati si multi soldati din Armata Rosie, înclină răspunsul spre un ordin nemilos al lui Stalin, care-si dorea cu străsnicie gurile Dunării.
De ce, însă, acelasi Stalin, care a frânt diabolic România la 28 iunie 1940 amestecând de-avalma români, rusi, ucraineni, evrei, bulgari, găgăuzi publică în 1950 “Marxismul si problemele lingvisticii”, lucrare ce salvează românii din Basarabia de slavizarea fortată?
Nu avem răspunsuri la această întrebare, cum nu putem lămuri de ce de la 1990 încoace nu s-a ridicat în Basarabia nici un monument al victimilor holocaustului comunist, si nici la Tiganca nu a fost zidit un mauzoleu al ostasului roman. Doar un vagonas de pripas, cu doi călugări de la Mănăstirea Neamt si o răstignire adusă de Nicolae Popa, un român ajuns în SUA după calvarul închisorilor comuniste, tin aprinsă acolo flacăra simplei omeniei românesti.
Nici măcar apă nu au acei doi călugări, o aduc zilnic de departe, purificând cu acea apă tot acest pamânt înveninat de crime.
|
Andrei Vartic 7/17/2005 |
Contact: |
|
|
