Studii traditionale - Masoneria si teoria conspiratiei ( IV )
“Una’i una si doua-s mai multe” (Ion Creanga)
Infiltrarea unor preocupări de ordin social, sentimental si moral, duce la decăderea organizatiei initiatice; dar mai ales când aceste preocupări iau o formă „politică”, degenerarea riscă să devină iremediabilă. Pe de altă parte, au fost situatii în care o organizatie initiatică a inspirat una sau mai multe organizatii exterioare, dar autentic traditionale prin atasamentul lor veritabil la organizatia initiatică ce le-a „produs”, aceasta din urmă dirijându-le „invizibil” prin „non-actiune” (wu wei): este cazul civilizatiei extrem-orientale unde au existat astfel de organizatii secrete constituite numai pentru un scop special, ele având în general o existentă temporară, dispărând fără a lăsa urme după îndeplinirea misiunii.
Franc-Masoneria speculativă, prin deschiderea ce a creat-o, la care trebuie adăugat momentul ciclic nefavorabil, a permis o diluare ce a favorizat nasterea a o multime de organizatii asa-zise masonice, de fapt niste contrafaceri provenite din initiative individuale. Dacă Franc-Masoneria adevărată se bazează pe o transmisiune regulată si neîntreruptă, toate societătile si asociatile pseudo-masonice au o origine fantezistă. De aceea, când se scrie, de către diversi autori neavizati, că Masoneria a fost la baza Revolutiei franceze, de pildă, introducându-se teoria conspiratiei, se uită cu bună stiintă că, pe vremea aceea, în Germania, Scandinavia, Franta si Rusia, regii si printii erau mari demnitari ai Franc-Masoneriei, ceea ce a făcut-o pe regina Maria Antoaneta să exclame: „Toată lumea este franc-mason! Unde este atunci primejdia?” (pe de altă parte, opinia că revolutiile sunt spontane este la fel de gresită); dar primejdia nu a constituit-o Franc-Masoneria în sine, ci în primul rând chiar faptul că „toată lumea este franc-mason”, diluarea Masoneriei fiind o adevărată nenorocire ce a permis aparitia unor indivizi deviati (printre care, evident, si masoni accepati în loje regulate) si a unor societăti deviate care au preluat haina masonică. Este important de înteles că, odată ce nu mai exista un mod de verificare a calificării initiatice, au putut ajunge masoni indivizi ce erau incompatibili cu acest statut. Este o chestiune generală în cadrul unei civilizatii ce si-a pierdut caracterul traditional. Aceasta a fost problema papalitătii si regalitătii, când indivizi necalificati au ocupat functii ce nu li s-au potrivit deloc; si de aceea în Povestea lui Harap Alb, tatăl-urs îi verifică la începutul călătoriei initiatice pe cei trei frati, numai mezinul fiind admis la initiere.
Una dintre chestiunile legate de Franc-Masonerie, care a bântuit imaginatia lumii moderne, a fost cea a „secretului”. Din punct de vedere istoricist, desigur, e imposibil de înteles că „secretul initiatic” este o taină în primul rând pentru că e inexprimabil, fiind vorba de adevăruri supra-individuale ce nu-si găsesc expresia în cuvinte. Apoi, punctul de vedere al unei organizatii initiatice nu este deloc lumesc, si asa cum e imposibil să fie judecat Sf. Pavel după standarde omenesti, tot asa e absurd de a încerca explicarea initierii prin prisma profană. Ceea ce caracterizează toată această „literatură” neserioasă care s-a ocupat si se mai ocupă de secretul Masoneriei, e încercarea de a inventa ceva senzational si material care să reprezinte „secretul”. Or, din păcate, oricât am lăuda imaginatia umană, posibilitătile sunt limitate la câteva scenarii.
Să încercăm, logic, să imaginăm astfel de scenarii. O variantă ar fi să considerăm că Iisus a fost un extraterestru si Masonii sau Templierii detineau acest secret. Dar nu e nimic nou aici, căci cu ani în urmă s-a lansat o campanie în care se opina că toti zeii au fost de fapt niste extraterestrii. O altă variantă ar fi să considerăm „secretul” un document pretios (am putea considera „secretul” o comoară, dar de la Monte-Cristo încoace, acest scenariu nu prea mai face vâlvă); numai că, în acest caz, „secretul” e încă nedescoperit. Se poate imagina că documentul ascunde o taină mare, ca de pildă că adevăratul Dumnezeu e cel adorat de Templieri, si nu cel al Bisericii catolice, numai că o astfel de idee e foarte veche, de pe vremea sectelor gnostice si nu aduce nimic nou. Am putea presupune că Templierii si Masonii au fost niste satanisti, dar nu prea vedem cum acest „secret” e un secret, când astfel de acuzatii s-au vânturat de când a apărut crestinismul, si Templierii, ca si Ioana d’Arc, au fost bănuiti public de asa ceva. O altă variantă ar fi să se considere că Templierii detineau un „secret” cu care au santajat Biserica catolică; întrebarea firească ce se pune imediat este: pentru ce santajul? Pentru putere? Pentru bani? Imposibil, căci atunci anulăm adevărul despre Templieri (si de altfel, o astfel de ipoteză e prea de tot modernă. Numai omul modern crede că scopul lumii si al omului e de a achizitiona putere si bani). Iar dacă Templierii detineau un secret cu care puteau santaja Biserica, acesta trebuie să fie legat de falsa credintă sau falsul Dumnezeu, or Templierii au fost înfocati apărători ai credintei Bisericii.
După cum remarcăm, nu există prea multe posibilităti. Toate au fost încercate de diversi autori si toate lucrările, la final, s-au dezumflat căci nu puteau dezvălui nici un secret suficient de spectaculos ca să poată fi considerat cu adevărat „secret”. Toate lucrările aveau un element comun: ele făceau referire la Iisus si, mai direct sau mai subtil, erau împotriva Bisericii catolice. De fapt, pentru a scrie o carte de succes, privind acest subiect, e suficient de a întocmi o listă cu cuvinte-cheie, ca de pildă: gnosticism, Masonerie, Templieri, Graal, Cavalerii Mesei Rotunde, rozicrucianism, Iisus, Biserica de la Ierusalim, esenienii, Protocoalele Înteleptilor Sionului, teoria conspiratiei etc. si de a le lega între ele cât mai ingenios cu putintă: scenariului e sigur un best-seller. Evident, nu trebuie să fie si adevărat.
Nu am pomenit intamplator de Templieri, fiindca ei au fost legati intim de Masoni, primii fiind gardienii, ceilalti constructorii Templului, ai Centrului. De aceea Templul lui Solomon a jucat un rol fundamental atat in Masonerie, cat si in Ordinul Templului (chiar numele Ordinului indicand acest lucru).
Vom incerca in articolele urmatoare sa aratam adevarata fata a Templarismului si a Masoneriei, dintr-o perspectiva traditionala si in ciuda mentalitatii profane ce predomina astazi.
|
Mircea A. Tămas 7/10/2005 |
Contact: |
|
|
