Gânduri mărturisite - Țara arde și baba se piaptănă
Proverbul românesc din titlu se referă la cineva care e preocupat de lucruri neînsemnate, în timp ce în jurul lui au loc evenimente deosebite. În limba engleză există un proverb similar „ fiddle while Rome burns” (cântă la vioară în timp ce Roma arde) care se referă la cineva preocupat de chestiuni relativ banale, ignorând evenimentele grave sau dezastruoase care au loc în jurul său. Este ceea ce se întâmplă astăzi în Canada și în lume, nimic nou sub soare.
Proverbul englez face trimitere directă la Împăratul Roman Nero, decadent și nepopular la momentul marelui incendiu care a devastat Roma în iulie anul 64 după Hristos. Expresia în limba engleză are o dublă conotație, nu numai că împăratul se distra copios în timp ce oamenii mureau în flăcări, dar și faptul că acesta era un lider incompetent în momentele de criză. Din nefericire este mai ușor, și mai convenabil pentru majoritate, de a blama liderul pentru toate nenorocirile care vin asupra poporului, ca și cum societatea nu ar fi contribuit în nici un fel la desfășurarea evenimentelor.
Strict referitor la istoria incendiului Romei, vioara nu exista pe timpul romanilor fiind inventată prin secolul XI, și Nero nici nu se afla în Roma la momentul izbucnirii incendiului, ci la vila sa din Antium. Nero ar fi acuzat Creștinii, la momentul acela o sectă de la marginea societății cum am zice astăzi, de producerea incendiului. Nimic comun cu alte evenimente sau persoane cunoscute.
Proverbul românesc face trimitere însă și la atitudinea „babei”, care nefiind la cârma societății își poate permite sa se pieptene când dorește, după cum mărturisea Alexandru Paleologu „M-am gândit însă întotdeauna că baba aia care se piaptănă în timp ce satul arde dă o superbă lecție de ținută. Nu-i un motiv să nu te piepteni fiindcă arde satul.” Dar dacă nu ești în poziția „babei” este de preferat o reacție, fie ea și isterică, în loc de nepăsare și indiferență la cerințele celor pe care pretinzi că îi reprezinți.
Ideea de democrație este tot mai mult pervertită în ultimul timp, până la a susține că majoritatea, chiar una fragilă, poate impune minorității orice aberație, în virtutea votului majoritar. Aceasta este „dictatura majorității” sau ceea ce John Adams numea pe la 1788 în „The Federalist Papers” – „tirania majorității”, idee preluată și de John Stuart Mill în eseul „Despre libertate” din 1859 .
Urmând această logică, evident coruptă, arderea vrăjitoarelor pe rug în evul mediu nu era decât un act de supremă democrație, la fel ar fi fost și cu închisorile comuniste, lagărele naziste, și chiar cu răstignirea lui Isus Hristos pe cruce, toate fiind aparent decise de majoritate.
Este clar ca dictatura majorității este un fel de „tiranie înmulțită” după cum spunea Edmund Burke în „Reflecții asupra Revoluției din Franța” (1790), poziția de „dictator” devenind vizibilă doar când vreun inconștient își asumă, sau este împins a-și asuma, rolul de „conducător luminat”.
Aceste grupări sunt conștiente de falsa democrație pe care o reprezintă, de unde și denumirile de „democrație populară”, „democrație socială sau socialistă” și „democrație originală”, deși toate au fost forme dictatoriale de conducere a societății bazate pe numărul aplaudacilor și nu pe corectitudine sau pe excelență, aceasta este conducerea de către gloată (oclocrația). Un fenomen nu este adevărat sau fals pentru că majoritatea își dorește asta ci pentru că o lege a naturii o stabilește.
De câteva mii de ani ne străduim să definim și să implementăm legi pentru a nu ne ucide la prima vedere și a ne consuma unii pe alții la micul dejun. Canibalismul a căpătat forme noi de manifestare, s-au numit sclavagism, feudalism, capitalism, comunism, sau cum altfel vreți să le numiți, oricum forme de folosire a semenilor pentru câștiguri și avantaje personale. Am depășit canibalismul doar din punct de vedere fizic, nu și psihic, moral sau intelectual.
Care ar fi legea care împinge omul în a-și folosi aproapele în loc de a-l ajuta? Ce ne lipsește pentru a ne ajuta aproapele în mod dezinteresat? Cred că ne lipsește acea perspectivă religioasă, acea înțelegere că nu suntem decât parte a unui organism comun care este societatea, și că într-un fel asuprindu-ți aproapele te condamni pe tine însuți la moarte, o moarte spirituală care este de fapt singura moarte adevărată, pentru că îți distruge până și amintirea pe care o lași urmașilor.
Tânăra generație își va aminti de perioada prin care tocmai trecem ca de o mare deziluzie morală, pentru că în numele binelui comun, oamenilor li s-a răpit libertatea individuală, care după unii a devenit „o opinie inacceptabilă”. Thomas Jefferson, autorul principal al Declarației de Independență a SUA, și al treilea președinte american, mărturisea (în latină) în scrisoarea către James Madison din 30 ianuarie 1878 „ Malo periculosam, libertatem quam quietam servitutem” (Prefer libertatea periculoasă decât sclavia liniștită).
Ioan Cojocariu
Februarie 2022, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 2/11/2022 |
Contact: |
|
|
