Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Spovedanie, Elegie, Doina

Poemele „Spovedanie la capătul drumului” și „Cuvinte, pietre, oglinzi”, legate prin starea sufletească ce le-a inspirat, închid volumul de versuri Amurguri înflorind sau poimâinele celorlalte oglinzi (1). Dedicate, primul, lui Pavel Panduru, istoricul locurilor din Țara Almăjului, a doilea, scriitorului Gheorghe Jurma, ele exprimă mai mult decât ar bănui cititorul. Dincolo de prietenie, există ceea ce, în spațiul culturii, denumește sintagma „afinități elective”, în care centrul de greutate este tradiția românească.
Poemul „Spovedanie la capătul drumului” este o elegie. Elegia ia forma doinei de jale. Strofa (terțină) cuprinde de fapt două versuri, ultimul se repetă. Cântecul popular este creație sincretică, text și melodie, dezvoltată pe sistemul fonologic al limbii române prin măsura metrică a troheului. Morfologia cântecului popular coboară în cultura ancestrală.în tiparul tetrapodic catalectic al versului cântat. În aceste versuri, ultimul troheu se reduce la silaba accentuată.
Tehnica de filigran mă determină să transcriu versurile în întregime: „Cum să mai astrâng la fân, / Că și carul e bătrân - / Că și carul e bătrân // Cum să mai astrâng trifoi, / Fără furcă, fără boi - / Fără furcă, fără boi // Moșu-i umbră sub pământ, / Muma – legănuț de vânt – Muma legănuț de vânt // Tata, dus în zări, departe, / N-a trimis o vorbă, carte - / N-a trimis o vorbă, carte // Mama stinge câte-o stea, / Ziua, noaptea, de-o putea – Ziua, noaptea, de-o putea ... // Eu mă-treb, zăbavnic, cum / Ceru-a rupt cântecu-n drum! - / Ceru-a rupt cântecu-n drum!”(2).
Farmecul vietii se trăiește în durerea trecerii timpului prin destinul fiecărei ființe. Conștiința morții inevitabile, necesare e o convingere care vine din suferință îngândurată.
Ritmul existenței este un cântec care se rupe în timpul universal și lasă urmașilor frumusetea pământului tratat cu dușmănie în evoluția civilizației.
Pentru eul liric, atracția depresivă este depășită de înțelegerea existenței într-o folozofie de viață. Starea naturii și viața omului se schimbă de la un moment la altul. Adică vremuiește în timpul universal, după cum crede M. Eminescu: „Ce mi-i vremea când de veacuri, / Stele-mi scânteie pe lacuri”.
Textul unor doine “Nevastă, soră nevastă, / Seamănă flori la fereastră - / Seamănă flori la fereastră. // Seamănă și iasomie, / să-mi fii dragă numai mie - / Să-mi fii dragă numai mie” și ,,Trecui valea și-un ogaș / Pân’ la mândra la sălaș, / Pân’ la mândra la sălaș: // Tăbărât și plin de apă, / Să-i văd ochii măi o dată, / Să-i văd ochii măi o dată”, notate de poet într-un articol, constituie dovada originii strofei din versurile “spovedaniei”(3)
Cuvântul spovedanie (din vechea slavă, adică limba textelor canonice din secolele IX-XI, care care nu este identică cu slava comună, diferențiată în limbile slave sud-dunărene după momentul pătrunderii în Balcani) este ,,un nod” semantic. Păstrează ceva din a se duhovnici, pierzându-și sensul liturgic de taină. Nu este vorba de penitență, este o cofesiune de reintegrare, de vindecare prin creație. E o mărturie de viață. Viața nu este un păcat. Învierea divină a învins moartea. Succesiunea viață-moarte este lege a universului. Într-un fel e o profesiune de credință, cu valoare de soteriologie culturală, o mărturisire în chip vizibil în fața urmașilor, mărturie publică, esența vieții poetului, vindecarea rănii sufletești, care este creația umană, parte a marii creații divine.
În viața unor cuvinte apare, uneori, un fenomen de „alterare”. Nu e decădere. Nuanța ironică se poate explica din perspectivă sociologică. Verbul a (se) spovedi a intat în acest proces. Astfel a se spovedi a devenit sinonim cu a declara. Cuvântul provine din slavonă, limbă de cultură, a bisericii și a cancelariei domnești în redacție românească și este un termen religios preferat de limbajul liturgic ortodox. A înlocuit la un moment dat lexemul a mărturisi („după martur”, susține Scriban, „de unde și vsl. marturisati, dat de dicționarele noastre etimon pentru cuvântul românesc)., legat, fără nici o discuție, de martor < lat. martyr. Tot din perioada străveche a limbii noastre se păstrează și termenul a (se) împărtăși, derivat din părtaș (parte + -aș). Chiar dacă acceptăm originea latină partem, pars „parte”, nu se poate uita rădăcina indoeuropeană *per, perath „a împărți”. Existența cuvântului paršiya „se casser” (4) în limba hitită și originea europeană a hitiților aduce lumină în privința termenului. În orice caz poezia înnobilează cuvšntul.
Ultimul vers este un mesaj revelațional (5) și concentrează starea lirică elegiacă.
Deschis provocărilor timpului, poetul e, totuși, un spirit consrvator. Prin poezie, poetul conservă viața și tradiția în cuvinte, în ,,limba ca o taină a ființei” (Th. Codreanu),
Viața, tradiția rămân frumoase și prin lectia limbii, care a oferit pretextul de a descoperi eminescian individualitatea noastră ca mod de a trăi în una dintre multele țări românești din spațiul carpato-balcanic.
În primul vers se impune regionalismul astrânge „a aduna, a strânge (ceva) de pe jos, a economisi’. Din copilărie îmi aduc aminte de vorbele „Astrânge, astrânge, n-are cine-l plânge”. Cred că este o veche construcție lexicală, pref. a- + strânge, cu rădăcini indoeuropene *strenk, streng păstrate chiar de alte limbi europene (6). Originea *liginare < ligare „a lega” exprimă o teorie, doar o teorie șubrezită de semantism. Printre cuvintele expresive ale poeziei, notăm și termenul vechi și popular „carte”(scrisoare), despre care s-a spus c㠄a răsfirat, în românește, un impresionant buchet de sensuri”(7). În ultima strofă, apare cuvântul zăbavnic, derivat românesc de la un vechi împrumut slav, expresie clară a caracteristicilor bătrâneții, urmat de nodul semantic „cântec”, mai mult decât o metaforă simbolică prin care poetul dă un sens sie însuși prin transformarea eposului în topos, lăsând moștenire limba, matricea generatoare de identitate.
Intelegerea deplină a zilei de azi e acceptarea zilei de mâine, care poate să nu mai fie ori pentru o ființă, ori pentru umanitate. Poetul mă convinge: acceptarea viitorului în punctul de interactiune dintre limba de toate zilele și cea a scritorului, care este om într-un anume timp, pe anumite coordonate geografice, printre alte elemente definitorii ale pământului. La cinismul ideologic, politic, economic, românii au răspuns cultural, chiar și atunci când au murit pentru alții.


1. Iosif Băcilă, Amurguri înflorind sau poimâinele celorlalte oglinzi, Ed. Artpress, Timișoara, 2018.
2. Idem, p. 146-147.
3. Iosif Băcilă, Despre Mărțișor .Balul Mărțișorului, în revista Nedeia, anul IX, nr. 1( 17) / iunie 2021, p. 33 și 34. Despre versul cântat, vezi transcrieri muzicale în N. Ursu, Cântece și jocuri din Valea Almăjului (Banat), Ed. Muzicală, București, 1958 și C. Brăiloiu, Versul popular românesc cântat, în Opere, vol I, Ed. Muzicală, Buc., 1967.
4. Vezi http://www.premiumwanadoo.com/cuneiform.languages/fr lexique hittite.htm.
5. Eugen Coșeriu, Despre esența limbajului poetic, în “Convorbiri literrare”, serie nouă, nr. 4 (208), p. 30-31, traducere de Eugen Munteanu și Anamaria Prisecaru.
6. Dicționarul Etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (M. Vinireanu)
7. G. I. Tohăneanu, Teodor Bulza, O seamă de cuvinte românești, Ed. Facla, Timișoara, 1976, p. 24.


CONSTANTIN TEODORESCU. Kitchener ON





Constantin Teodorescu    2/4/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian