De ziua Miticilor!
Cum se asterne bruma pe cărare,
Aceleasi amintiri mi-apar mereu,
De când eram prin clasele primare
Si mai ales de-nvătătorul meu,
Pe care noi, pe-atunci, îl respectam,
Si nu îmi pare astăzi un mister,
Că mai nimic nu cred că învătam,
De nu era si aspru si sever,
Chiar babele, mosnegii de prin sat,
Când îl vedeau îl salutau în cor,
Căci dumnealui, citit si educat,
Era “domnu’ Dumitru,-nvătător”…
Doar popa-si permitea, si dom’ primar,
Căci ascultam si noi pe sub feresti,
Când se-ncingeau cu foc la un pahar,
Să-i spună “măi Mitică, să trăiesti !”
Iar noi copiii,-n clasă, hărmălaie
Făceam numai atunci de ziua lui,
Când se-odihnea si “Sfântul Nicolae”
Cuminte, nemiscat, frumos, în cui !
Valeriu Cercel, Kitchner Ontario
|
