Octombrie
Culorile se sting discrete…
Sosit-au ploile-n orașul cu arțari,
Iar frunzele se-adap-alene,
din bălți pictate-n cercuri mari.
În brațul tău m-ascund de toamnă.
Îmi strângi mănunchi mărunte râsul
Și pui deoparte în cămară, primăvara…
Privim prin ploaie amândoi apusul.
Cu buze moi îmi torci povești de seară
Furtuna cântă prin oraș balade,
Iar copăcimea se destrăbălează,
Și-aruncă crengi și frunze în cascade.
Arțarii despuiați se-ascund în ploaie,
Înspăimântați de-a vântului pedeapsă…
Necumințenia pădurilor îl indispune
Și frigul ud peste oraș se lasă.
Jos. Foarte jos
Petale de-toamnă cad către ceruri...
La capăt e luna.
Jos. Foarte jos...
Ning înspre nouri, pierdută prin ramuri.
Și-s ploaie de-octombrii...
M-aplec către lună prin ramuri de gânduri.
Altare de frunze se-aprind prin oraș...
Tăcândă și albă e luna aprinsă.
ascunsă-n octombrii...
Și jos. Foarte jos.
ce dor mi-e de lună,
de ploi către nouri...
petale de toamnă
ningând către cer...
de luna cuminte
ascunsă în gânduri
și ploi de octombrii
și jos. Foarte jos...
Ela Miu
|
Ela Miu 10/5/2021 |
Contact: |
|
|
