Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Dialoguri oarecare - Caii

-Mie, acum, mi-ar trebui un cal!

- Un cal? Ce să faci tu cu calul la Toronto?

- Ce mi-ar plăcea să am un cal! Nu aici. Acolo! L-aș lăsa în grija cuiva, habar n-am cine ar putea fi acest “cuiva” că pe deal nu prea mai e nimeni, dar așa aș face, l-aș ruga să-l îngrijască să-l hrănească, dar mai ales, să-l scoată din când în când pe afară, chiar dacă e ger, să-l lase să urce pe coaste în sus, să-l strunească la vale și când vin, la un an, doi, șapte, să știu că pot conta pe prezența lui, care, nu-mi dau seama de ce, e vitală.

- Ca produs al imaginației nu sună rău,aș zice, poate chiar ar putea fi startul unei povestiri cu iz arhaic...

- Ce știi tu... Trebuie să-mi clătesc ochii într-o “fotografie dagherotip㔠care nu neapărat îmi place, ci mă ajută să îngân tristeți cramponate de ideea intoarcerilor inutile, deraiate din visele cu pelicani albaștri... și, pe deasupra, îmi și doresc un cal, care oricât ar fi el de domestic tot dobitoc e, animal, vreau sâ zic, ființă incomunicabilă la nivelul vorbelor și eu în primul rând de vorbe n-am nevoie. Nu știu de ce am eu obsesia asta, înțelegi?

- Ești pusă totdeauna pe întrebări, uneori interesante, alteori chiar inteligente, de cele mai multe ori te înfășori în chinul ăsta permanent nevricos și chiar nociv indiferent dacă interesează sau nu pe cineva și și mai rău, nefiind sigură dacă te interesează chiar pe tine.

- Crezi? Habar n-ai. Caii scot din mine accente total neprevăzute, stranii chiar, m-aruncă în vârtejul timpului suspendat între înțelegere și acceptare și în care alegerea transportă numai gustul amar al imposibilitații, al tatonării unei noțiuni cu care, credem noi, ne confruntăm și care, de fapt, ne tăvălește în ignoranța curiosului care-și “bagă nasul unde nu-i fierbe oala .”

- Și pe urmă?

- Pe urmă… un joc absurd., vezi bine...Mă reîntorc la țară, Costandin (bunicul cu nume înscris pe zidul bisericii după războiul “Al Mare”) umbla călare, chiar dacă numai în amintiri transmise, avea cizme înalte și ițari cu găitane de mătase, cojoc de miel bârsan, pușcă și, mai ales, purtând în el simbolicul alterat de vremea scursă.

- Scursă și fundamental transformată.

- Eh, nu chiar fundamental, după cum vezi... Artificiile imaginare care, chiar dacă au un fond real apar aerate, morganatic venind dintr-o lume despre care nici măcar nu mai suntem siguri că a fost, siluete cețos fantomatice la care nu mai avem nici curiozitatea să ne uităm fie și numai în cărțile cu poze rămase pe undeva prin podul bunicilor, a plouat pe ele, că șița s-a cam rărit, le-au ros șoarecii că umblă liberi de când mâțele s-au dus pe la casele cu oameni, sunt așa un fel de relicvă a unor vremuri la care ne-ar plăcea să ne uităm din când în când dacă nu ne-ar fi teamă că ne trezește analitici și s-ar putea să nu ne placă ce și cum analizăm.

- Uneori mă mir cum poți să fugi aiurea cu asemenea intensitate, aproape convingător , ba chiar vreau să te cred, să cred că ai tu cheia unor adevăruri ascunse mie, că știi să pleci și să vii când trebuie...

- Mai întâi, nu fug, mă retrag doar și pe urmă, obosesc în poziția asta de privitor”ca la teatru” cu atât mai mult cu cât “piesa” aflată în scenă nu-mi place.

-Ți-a lipsit întotdeauna disciplină rutinei, dacă-mi aduc aminte, de aia ai și “călcat în strâchini” de multe ori... De aia, cai!

-Vezi că știi?!

-Cal și om se condiționează reciproc, indiferent la sălbăticia din el, ancestrală sau prezentă, calul are existența coordonată de posibilitatea de a fi lângă om, altfel e inexplicabilă accepțiunea supunerii, ca vaca, s-ar putea să zici, nici vorbă, vaca iși concesionează prezența și se complace în ea, omul se desfășoară pe coordonatele largi, emoțional- gândite ale evoluției ascendente, dar calul…eh …fără canonul incovoierii se pliază ca o necesitate superioară, vitală.
Bunica ar zice: “E vremea de furat cai!”


Maria Cecilia Nicu / Toronto






Maria Cecilia Nicu    9/1/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian