Pamopticum - Eroi canadieni
A sosit vara si odată cu ea, în pădurile din British Columbia, au început incendiile forestiere (wildfires). Dintr-un comunicat al BC Wildfire Service din 17 iunie 2021 aflăm că, de la 1 aprilie, în provincia noastră au avut loc deja 314 focuri, care au pustit 2318 hectare. Aceste focuri aduc cu sine în fiecare an pagube enorme, iar bugetele guvernelor locale sunt împovărate cu cheltuieli imense pentru prevenirea si lupta directă cu aceste fenomene devastatoare. Multe sunt provcate de oameni din neglijentă ori rea vointă. Altele au ca sursă lipsa de bună gospodărire a fondului silvic si uneori chiar fenomene naturale imposibil de prevăzut, de pilda trăznete aleatorii ce se produc în zilele foarte călduroase altminteri senine.
Asa s-a întâmplat în 16 august 2003, in jurul orei 2:00 dimineata, când trăznetul a lovit un pin Ponderosa la Squally Point, din Mount Okanagan Provincial Park. Locul se află pe malul estic al Lacului Okanagan cam la distantă egală (cca 30 kilometri în linie dreaptă) de Naramata, satul unde locuiam noi si Kelowna, cel de-al treilea oras ca mărime din provincie. Terenul înconjurător este deosebit de abrupt si era weekend. Incendiul a fost accelerat nu numai de un vânt puternic (80 km/hr), ci si de împrejurarea că vara aceea a fost cea mai uscată de când există aici date meteorologice înregistrate. De fapt in anul acela au fost 2500 de incendii forestiere in British Columbia.
În câteva zile focul a crescut răspândindu-se spre nord, sud si est. El a devenit curând o adevărată furtună de flăcări, iar nori grosi de fum s-au ridicat până la altitudinea de10000 metri îngreunând zborurile avioanelor. Initial incendiul a amenintat doar vreo câteva case de pe malul apei, dar apoi au fost evacuate 30,000 de persoane. Aceasta a constituit atunci cea mai mare evacuare în masă din Canada postbelică.
Cândva vântul si-a schimbat brusc directia si a adus focul la periferia Naramatei. La 20 august, putin după miezul noptii am fost alertati si ni s-a înmânat de către autorităti ordinul să fim gata pentru evacuare într -o oră. Dar am avut noroc: tot atât de brusc vântul s-a întors spre nord si în următoarele două zile din 239 de case dintr-un cartier elegant al orasului Kelowna n-au rămas decât mici grămăjoare de cenuse. Martorii oculari au mărturisit că arderea completă a unei case cu etaj dura în medie circa 10 minute. Tot atunci au fost înghitite de flăcări si douăsprezece viaducte din lemn si două din otel din istoricul Myra Canion, un vestit obiectiv turistic. Furtuna de foc a distrus în final o suprafată de 250 km², iar marea majoritate a copacilor din parc au dispărut lăsând Muntele Okanagan plesuv si lipsit de animale.
Pentru a limita si combate sinistrul au fost mobilizate 60 de unităti de pompieri din toată Canada, 1400 de soldati ai armatei canadiene si 1000 de muncitori specializati în lupta cu focurile forestiere. Buldozere si excavatoare au început urgent să creeze linii de protectie în zonele împădurite din împrejurimi. De asemenea au participat zeci de elicoptere si o duzină de avioane de bombardament special echipate, care au lansat sute de tone de apă si solutii ignifuge. Dar inaintarea focului nu a putut fi oprită decât la 20 septembrie, iar incendiul a fost stins complet abia de marile ploi din octombrie.
Fireste că greul bătăliei cu infernul de flăcări l-au dus ca întotdeaua oamenii din prima linie. La apogeul furtunii de foc înăltimea peretelui de flăcări depăsea 400 de metri. În asemenea situatii focul îsi formează un microclimat propriu cu character cyclonic, iar temperatura creste foarte mult. Datorita acestor conditii seva copacilor se vaporizează si presiunea vaporilor actionează asupra trunchiurilor ca într-o rachetă, smulgându-le din rădăcini pentru ca apoi acestea să cadă la întâmplare pe ceilalti din jur, adesea încă neatinsi, pe case ori chiar pe membrii echipelor de interventie. O echipă, relativ numeroasă a fost la un moment dat prinsă de aceste flăcări într-o viroagă tributară Râului Kettle. În imposibilitate de a iesi din înconjurare oamenii s-au retras sub masinile de pompieri cu care veniseră si si-au chemat familiile cu celularele ca să îsi ia rămas bun. Dar au avut totusi noroc căci au scăpat. Pompierul John Kelly din Kelowna a continuat lupta alături de colegii săi împotriva focului care i-a consumat casa, iar caporalul Greg Pate s-a reîntors în actiune după un scurt tratament contra epuizării provocată de căldură. Acesti eroi îsi riscă viata zi si noapte pentru linistea si siguranta noastră, în conditii deosebit de grele căci focului de obicei i-se asociază terenul accidentat, adesea de-a dreptul inaccesibil. Apropierea echipelor de locul interventiei nu se poate face în asemenea cazuri nici măcar prin rapel din elicoptere, ci numai prin parasutare, ceea ce măreste pericolul.
Nici pentru pilotii aeronavelor stingerea incendiilor forestiere nu constitue zboruri de plăcere. Ca lansarea solutiilor ignifuge să fie eficientă atât elicopterele cât si avioanele trebuie să zboare foarte jos prin fum si mari variatii de temperatură. Acestea afectează vizibilitatea, functionarea motoarelor si siguranta zborului. În 2003 doi piloti, Ian MacKay si Eric Ebert si-au pierdut viata încercând să stingă un incediu pe o creastă foarte abruptă. MacKay, în vârstă de 41 de ani, a lăsat văduvă o sotie si patru copii orfani.
Un alt pilot, Ben von Hardenberg, a murit la 33 de ani, prăbusindu-se cu elicopterul într-un foc forestier la o săptămână înainte de căsătorie.
Tuturor acestor eroi le datorăm recunostintă vesnica !
Gabriel Watermiller / Penticton B.C.
|
Gabriel Watermiller 7/1/2021 |
Contact: |
|
|
