Observatorul

Ziua când joacă ielele

Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domneşti începute odată cu Floriile. Sunt trei zile de sărbătoare, fiecare dintre ele cu o altă semnificaţie:
Sâmbăta dinaintea Rusaliilor – numită Moşii cei mari, Moşii Rusaliior sau Moşii de vară – este una dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor din calendarul popular.
Duminica de Rusalii, numită şi Duminica mare sau Duminica cinzecimii (fiind sărbătorită la 50 de zile dupa Paşti) este ziua în care comunitatea creştină sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh fiind considerată şi ziua de naştere a bisericii.
Lunea de după Duminica Mare este cea a sărbătorii populare cu origini precreştine a Rusaliilor, timpul în care ielele sau rusaliile “joacă pe la puţuri, fântăni, cruci, răspântii, poiene” şi “fac răutăţi de tot felul pe lume”.

Loc în care se zice că "au jucat ielele"

Dansul ielelor
S-au păstrat până azi multe superstitii legate de Iele. Am selectat pentru voi câteva din studiul “Credințe și superstiții ale poporului român” publicat în anul 1914 de către marele folclorist român Artur Gorovei:
“Verdeața pe unde au jucat ielele se topește ca și cum ar fi arsă de foc, apoi târziu tare răsare iarăși iarba în acel loc, de o frumusețe rară, dar nu o mănâncă nici un dobitoc.” (din zona Putnei);

"Dansul ielelor"

Ielele beau noaptea apă de prin fântâni și oricine va bea după dânsele, îl pocesc. De aceea cine va bea apă dimineața din vreo fântână, lasă în ea vreun semn de la sine, pentru ca poceala să cadă pe acel semn.” (din zona Prahovei);

Pe sub unii copaci crește un fel de iarbă mare; acolo au jucat ielele, și cei care calcă pe acel loc, i se moaie un picior sau o mână.” (din zona Sucevei);

Cine a văzut Ielele făcând hore noaptea prin poieni și cântănd, dacă o va spune amuțește.” (din zona Muscelului);

Dacă te strigă cineva în această noapte să ieși afară, să nu ieși că te pocesc ielele.” (din zona Vâlcei)

Savatina, Margalina și Rujalina

Dar cine sunt ielele? Sunt “niște spirite femeiesti, făcătoare de rele. Sunt așa de periculoase, încât nu este bine nici chiar pe nume a le chema. Pentru aceasta, obișnuit, ele se exprimă numai prin prenumele Ele sau Dânsele.” O să vă dezvălui totuși - înfruntând aceste pericole menționate de etnologul Tudor Pamfile în studiul “Sărbătorile de vară la români” – numele celor trei iele: Savatina, Margalina (sau Magdalena) și Rujalina. Ele sunt fiicele lui Rusalim Împăratul. Cele trei rele Iele călătoresc în zilele de Rusalii peste pământ. Ele “aleargă prin nori cu alai mare de vrăjitoare. Mulți români se jură că ar fi auzind răsunând prin văzduh muzica lor. Când se strâng la un loc, pornesc să joace ca niște nebune; pe acel loc toată verdeața se usucă.”

E un mare pericol să le privești dansul, pentru că “dânsele pocesc pe cei care le privesc jocul, luându-le gura, mijlocul, o mână sau un picior”. Tot ielele pot să pedepsească pe cei care le spionează orbindu-i, asurzindu-i sau dându-le diferite boli (epilepsie, boala copilului, nebunie…). Ielele “stau și împrejurul fântânilor și de aceea noaptea să nu se aducă apă de la vreo fântână, căci împrejurul lor joacă ielele și cel care va lua apă va fi luat de Iele .” Să se ferească deasemenea cel care “într-o călătorie întâlnește vreun drum încrucișat. Să nu treacă prin răspântia lui, căci îl pocesc Ielele”. Multe răutăți pot să facă Ielele. ”Viața omenească ar fi stat chiar în cumpănă daca Dumnezeu n’ar fi lăsat cele patru buruieni ocrotitoare omului. Aceste sunt : avrămasca, cristineasca, leușteanul și odoleanul.”

Duminica Mare a Rusaliilor

Duminica Mare a Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh, este sărbătoarea creştină care încheie ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor şi de aceea sunt foarte greu de diferenţiat obiceiurile si practicile creştine de cele precrestine. Foarte multe din datinile acestei zile sunt în legătura cu cele din ziua premergătoare, a Moşilor de vară, sau cu sărbătoarea de a doua zi, Rusaliile. S-au păstrat până azi multe dintre obiceiurile şi tradiţiile populare legate de Duminica Mare. Am selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile de vară la români” publicat în anul 1910 de către marele etnolog şi folclorist roman Tudor Pamfile - descrierea câtorva dintre ele:

De Rusalii

“De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari şi frumoase de tei. Aceste nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile (…). Cei care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri, împodobesc întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane şi pe la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri şi zăbrele) şi pe sub streasină. Mai toţi pun şi prin garduri, dar mai ales pe la ţăruşii porţii. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.”

Poartă împodobită de Duminica Mare
Ramuri de tei se duc şi la biserici: “Rămurelele se aşează înaintea icoanei Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul dumnezeesc, preotul ia câte o mlădiţă mică şi o dă fiecărui creştin care se perindează la anafură. Aceste mlădiţe se păstrează apoi la icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii.” Despre aceste crenguţe de tei aduse în ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare: “Teiul de Dumineca Mare este bun la multe. Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguţă de tei uscat, cu credinţa că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleaşi crenguţe, este destul numai să se ameninţe înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se risipească îndată.”

Împărţirea ramurilor de tei

În Ţara Românescă femeile duceau la biserică în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc şi de jaleş. Acestea erau lăsate acolo timp de trei săptămâni şi erau aduse acasă în a treia duminică: “Aceste buruieni, cred şi spun, că sunt bune pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva răguşelii şi a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă şi la boli, dar mai ales slujesc la vrăjile de dragoste.”
Citeşte aici mai multe despre: Cântecele şi descântecele de dragoste.

“Ca să fii ferit de futişaguri şi pierderi peste an, este bine ca cea dintâi plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare ca s’o dai de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi şi să o scoţi pe urmă, să o rupi în trei părţi şi să o împarţi la săraci. Astfel nu vei fi păgubit cu nimic”.
O altă credinţă populară legată de această zi este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile bune, care ard numai pe la zile mari, îşi arată flacăra.” O tradiţie care se mai păstrează prin unele sate din Transilvania este aceea de a se face în ziua de Duminica Mare cununi de cununie “din spice de grâu curat şi din felurite flori de câmp”. Acestea se duc la biserică “unde se păstrează apoi la icoane, pentru toate cununiile de peste an.”

Cunună

Un obicei întâlnit prin părţile Muscelului era acela al “prinsului suratelor”: Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce şi apoi merg la o fântână împreună cu un flăcău. “Acolo, una se aşează într’o parte şi cealaltă în faţa ei. Flăcăul le întreabă şi ele răspund de trei ori:
- Daţi surate pân’la moarte ?
- Dăm surate pân’la moarte !
- De azi înainte sunteţi surori ?
- Suntem !
- De azi înainte să ştiţi: nu vă mai ziceţi pe nume ci surate.
Apoi flăcăul le dă în mână crăcana de măr dulce, şi apucând una de o ramură şi alta de cealaltă, trag s’o spintece.”

La fântână

Tot în Duminica Mare, pentru că a doua zi încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să se ungă tocurile ferestrelor şi al uşilor cu usturoi şi cu leuştean “spre a feri gospodăriile de duhurile necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în văzduh cu duhurile bune şi din lupta lor va curge ploaie; de aceea se zice că Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.
Citește și: Moșii cei mari ai Rusaliilor sau Ziua când joacă Ielele

Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” - semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910

Moşii cei mari ai Rusaliilor
Posted: 18 Jun 2021 01:29 AM PDT
Zilele de Rusalii sunt sărbătorile care încheie ciclul marilor sărbători domnești începute odată cu Floriile. Sunt trei zile de sărbătoare, fiecare dintre ele cu o altă semnificaţie:

- Sâmbăta de dinaintea Duminicii Mari a Rusaliilor – numită Moşii cei mari, Moşii Rusaliior sau Moşii de vară – este una dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor din calendarul popular;
- Duminica de Rusalii, numită şi Duminica mare sau Duminica cinzecimii (fiind sărbătorită la 50 de zile dupa Paşti) este ziua în care comunitatea creştină sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh fiind considerată şi ziua de naştere a bisericii.
- Lunea de după Duminica Mare este cea a sărbătorii populare cu origini precreştine a Rusaliilor, timpul în care ielele sau rusaliile “joacă pe la puţuri, fântăni, cruci, răspântii, poiene” şi “fac răutăţi de tot felul pe lume”.

Pomana

MOŞII DE VARĂ

Conform rânduielilor creştine, în zilele de sâmbătă “se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morţilor, care pomană poate consta din mâncare, băutură, haine de purtat şi altele (…). Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face şi în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua sâmbetei.” Dintre toate zilele de sâmbătă de peste an, există în popor credinţa că “ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii mari, numită şi Moşii Duminicii mari, Moşii Rusaliilor, Moşii de Rusalii sau, mai peste tot locul, Moşii cei mari sau Moşii de vară.” În aproape toate regiunile ţării se păstrează obiceiul de a se da de pomană vase de lut sau de porţelan, căni sau străchini de lemn împodobite cu flori şi umplute cu fructe, lapte, vin sau apă. “Oalele, ulcelele, cănile şi sticlele se dau de obicei pline cu vin, iar cine n’are le poate umplea şi cu apă. Cofele şi toate celelalte vase sunt împodobite pe la gură cu cununi de flori, de trandafiri mai ales, dacă sunt înfloriţi în această vreme. Printre florile înşirate pe aţă se pun şi roşcove, smochine, covrigi şi altele cumpărate toate din târg. Străchinile, talgerile, castroanele şi farfuriile se dau pline cu bucate. Aceste bucate sunt de obicei felurite soiuri de zamă sau zeamă de pasăre, purcel sau miel, cu tăieţei, orez şi altele. Farfuriile late sau întinse sunt mai ales duse umplute cu meşniţă sau orez fiert în lapte. Toate aceste lucruri care se duc a fi împărţite se numesc moşi. O gospodină duce moşi pe la toate neamurile şi toţi vecinii, şi primeşte iarăsi moşi de la toţi aceştia. Cu acest prilej, se strâng atât de multe vase, încât rar gospodar care îşi mai cumpără altele din târg pentru nevoile casei.” Cel care dădea de pomană spunea: "Pe lumea asta ţie, pe cealaltă, mie!". Cel care primea răspundea: "Bogdaproste!" sau "Domnul primească!".

Prin Oltenia, de Moşii de vară, era obiceiul ca femeile să meargă în cimitir şi să îşi plângă morţii, pentru că în această zi “păcătoşii se trimit din nou în munca iadului”. Prin Bucovina exista credinţa “că nu e bine ca cineva să mănânce până ce nu dă mai întâi de pomană, pentru ca în această zi se împărtăşesc cu sfintele taine toţi morţii şi dacă unul din neamul celor morţi mănâncă, atunci cei morţi din neamul lui nu se pot cuminica”. Prin zona Câmpulungului (Argeş) era “datina ca nănaşii să trimita finilor si mai ales celor de botez, încă şi câte o junincă dimpreună cu toate ce e nevoie la o vacă de lapte precum doniţă, satişcă şi strecurătoare.” Un alt obicei interesant se întâlnea prin unele părţi din Moldova: “cei care în toamna trecută s’au îngijit şi au dat de pomană între altele şi o masă încărcată cu tot soiul de bucate şi colaci, acum, la moşii aceştia, ei se duc să umple acea masă. Această datină se numeşte umplutul meselor. Gospodina care a dat de pomană o masă plină cu vase, merge acum cu bucate şi umple acele vase, tot pe masa dată.”

Prin Ţara Românească în această perioadă se ţinea Târgul Moşilor, “care se începe luni şi durează până sâmbăta înainte de Rusalii, adică o săptămână întreagă.” Târgul moşilor, care era un prilej pentru târguieli şi pentru distracţii de tot felul, “s’a născut din târgul unde se desfăceau odată numai cele trebuincioase pentru Moşii Rusaliilor”. Cel mai cunoscut dintre aceste târguri organizate de Moşi a fost până în perioada interbelică cel care se ţinea în Bucureşti. în celebrul bâlci organizat în săptămâna Rusaliilor mergeau mai ales mahalagi şi târgoveţi – dar şi burghezi - pentru a colinda vestitele “ţuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”- numită şi „zăpăceală” . Era locul în care copiii mâncau floricele şi “îşi sglâmboiau ochi în toate părţile şi nu se mai săturau privind la „Vasilache” sau la diferiţi comedianţi care se arătau la circuri cu „renume mondiale” şi în special la panorama lui Braun care avea toate minunăţiile pământului.” (citeşte şi “Piticul din Bâlciul Moşilor”)

Sursa informaţiilor şi a citatelor: studiul etnografic “Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910.

“Sărbătorile de vară la români” semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librariile Socec&Co. în anul 1910. 6/19/2021

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian