Seară Divină
Frumoşii îngeri, din icoana serii,
Surâd din ochii limpezi ca mărgeanul,
Aşteptând clipa sfântă-a Învierii.
E-atâta pace-n sălcii înflorite,
Şi osanale cresc de pretutindeni,
Slăvind mâinile ce-au fost pironite...
Creştinul pleacă fruntea la pământ,
Ştiindu-se-n păcate îngropat,
Dar astăzi, gol este mormântul sfânt,
Şi TOATE spun: ,,Christos a Înviat !”
poezie de Melania Rusu Caragioiu
Adunați lângă Păstor,
cu ochii la mâinile ce frâng trupul,
cu bucuria de-ai fi alături, nu văd ,
nu simt seara umbrelor furișate
în spatele inocenților iubitori de Domnul lor.
Tăcere în rugă,
suflete închinate Luminii la frângerea Pâinii
și strigătul iertător auzit doar de unii,
ce vine din coama unui deal, un deal de moarte...
dar și de VIATĂ!
Unii-și întind mâna în blid cu drag,
credincioșie și nădejdea nedespărțirii,
alții se gândesc la arătarea semnelor ,
cuielor fericite să -și strecoare
voluptatea nebunilor în trupul Răstignitului...
Alții, recuperați din trădare
mestecă lung dumicatul nemuritor
în lacrimi doar de Domnul văzute...
Ultimul ...
își numără blestemații arginți,
cu gândul la averea nebunului
care și-a dat morții viața,
pe când trăia lângă Lumină...
poezie de Sanda Tulics.
C Â N T E C M I S T I C
Ce bine-ar fi dacă pe cer
Ar fi întotdeauna- o cruce
Şi-ar străluci în plin eter,
Eu să-mi plec fruntea şi să-i cer
Să-mi ia poveri – ce nu pot duice...
Ce bine-ar fi ca înmgeri puri
S-o-mpodobească-n flori de crin;
Imnuri, din miile de guri,
Ce din înalt să curgă lin,
Să cânte imnul ei divin.
E bine-ar fi să-mbrăţişîm
A suferinţei ei povară.
Urcând a penitenţei scară,
În pulbere să ne-nchinăm
Cu lacrimi aurii, de ceară.
Ce bine-ar fi s-o luăm cu noi
Purtând-o pe al vieţii drum,
Zdrobind păcatele de scrum,
Iar timpul să-l dăm înapoi
Şi tot ce-i rău să piară-n fum !
poezie de Melania Rusu Caragioiu
|
de Melania Rusu Caragioiu 4/30/2021 |
Contact: |
|
|
