Poeme
Hai!
Hai sa ne tinem de mana,
ca in copilarie, cand era ziua atat de lunga,
incat o uitam si transpiram in carne si in respiratie
cand nu miroseam decat a acele zile cu soare,
cand ploua argintiu si moale peste noi,
ca sa ne imprietenim cu puritatea din ochi.
Hai sa ne tinem de sufletele noastre,
sa mai treaca viata, ca apa peste pietre,
ca norii tristi pe cerul mantuitor,
si sa ne lasam toate bagajele astea grele,
cu tot ce ne-a indurerat si bucurat,
si sa devenim fericiti nu din disperare,
ci, pe rand, incetisor, in urcare.
Comentariu pentru "Hai !"
E o invitație spre o altă trăire/percepție a vieții pășind fără a mai fi necesară acea ținere de mină, e o simplificare, precum o întoarcere la starea de puritate a copilăriei dar și dorința de a cunoaște evoluția ulterioară pas cu pas e un solipsism....în doi e o poetică impresionistă dar atî de frumos scrisă că te ănvăluie într-o fragilitate pe care simți lipindu-se de trup precum un voal de mătase sau o mănușă de catifea
preeminența are modulația candorii deși aparține vagului, e o inefabilă chemare/dorință pentru a păși prin minunile lumii cu fragilitate și puritate
cuvintele alese, imaginile (plastice sau nu) create sînt difane, aș păși ușor, încetișor, cu uimire ...spre lume
Ruga
Cei care n-au credință din voia lor,
să fie iertați, c-au păcătuit cu spor,
lăsându-i pe toți, din neputință,
într-un salon cu lipsă de voință.
Copiii nu mai au părinți sau bunici,
călcând semeț și cu dispreț de orbi
pe trupul zilei, al clipei îndurerate,
ca lacrimile aurite ale fecioarei.
Se apropie, curând, vremea rea,
apriga stihie si ploaia cea grea,
vine apocalipsa drept mângâiere,
ah, iubito, nu e vreme de alinare !
Unu și cu unu nu mai fac doi,
când stăm cu masca pe noi,
este drum lung până la sine,
Doamne, ajută, și fă-ne bine !
Interogatie de-amurg
asa scriu inteleptii,
ca orice inceput are un sfarsit,
dar nu mai exista intelepti
pentru cea din urma interogatie:
si ce se intampla cu orice sfarsit,
ce, stimabili vanatori de vant
si amagitori de amar cuvant,
tacand in tipatorul amurg ?
Chipurile
din ochii mei
si pana in ochii tai,
apoi din ochii altora
vom ramane eterni,
numai sa promiti
pana n-om mai fi aici,
ca nimeni nu va adormi,
ca nimeni nu va clipi,
si chipurile, ne vom privi !
din ochii mei
din ochii tai
din ochii tuturora
de nu-ma-uita!
Inchisori
Inchideti-ma acolo unde este liniste,
unde se vad minunile jinduite,
de unde se aud picaturile cum cad,
unde vantul este un frison prelung,
inchideti-ma bine, pentru totdeauna,
acolo unde va pot auzi pasii si privi chipurile,
si-ntr-o dimineata parfumata,
voi fi atat de inchis de voi,
incat veti fi prea liberi si indurerati,
incat nu veti simti cum curge timpul,
ca un delir intre mine si voi.
De aceea nu mai cereti libertate,
ci veniti langa mine, in inchisori de dor !
Ochii ploii
Azi au cazut frunzele dupa ploaie,
numai omul, acest lut de sange,
a ramas in picioare, cu o durere,
ca nu poate urca pe scara din cer,
cu ochii sai ambisentimentali,
unul care rade, altul care plange,
din care sa se desprinda o frunza.
Ochii ploii ne privesc iarasi,
o, ce grea este caderea ei!
Si zboara cocorii peste noi
in curand, dar nu avem timp
sa ii vedem si sa ii auzim,
caci tot pamantul e adormit
incet, in propria indiferenta.
Un sfinx de-ar mai trai,
cine sa-l intrebe ce va fi?
Un sfinx de-ar mai fi,
numai tacere de necuprins
si un cer foarte jos si trist.
Lux
Lumina palida a durerii
se stinge
nu de ochii lumii
Lumina bucuriei
re-nvie
de dragul iubirii
In moarte si inaintea ei
este atata vesnicie
incat lumina toata
se sfieste.
***
sunt dintr-aceia care nu sunt tristi
de viata sau de moarte,
sunt dintr-aceia care pasesc romantic prin fiinta,
desi vad noi jertfe la marginea drumului,
sunt dintr-aceia care sunt lacomi de iubire,
de privirea ta, de lumina nevazuta,
sunt dintr-aceia care miros ca ziua,
am parfum albastru viril si-un sentiment deplin.
dar tu, iubita ce n-ai mai venit,
tu cine esti dintre toti acestia ?
***
de la inceput
vantul este apru,
copacii se revolta
ploaia rece vine,
pasii trecatorilor dor,
ca niste umbre de fugari,
idilele firave si uitate
sunt atat de necuprins,
incat fila timpului paleste.
de la un timp trecut,
printre fapturile de lumina
e bine sa pastrezi tacerea
si sa nu le privesti aiurea,
un fel de intelepciune si fior
le-a patruns pe chip, mereu,
de aceea anii trec si revin,
aparent neintamplator,
caci viata vesnica
ne priveste ireversibil pe toti.
incepand de azi,
ne vom imbraca in alb, vom zambi,
incepand de maine,
acolo sus, ne vom aminti iarasi
cum tropaiam haotic
pe un pamant imens de gol.
doar incepand asa,
ne vom invesmanta intr-un vis
de mirabila bucurie,
pentru a lua lumea de la inceput,
pentru a ne simti liberi,
pana la plus infinit de fiinta,
pana la blanda biruinta.
***
Ne-linișitiile celui ce merge pe un drum hotărît de alții - Florentin Streche
Născut în Bucureşti, la 26 octombrie 1982, licenţiat al Facultăţii de Litere, Secţia Bibliologie - Universitatea Bucureşti (2006), masterand în domeniul „E-government în administraţia publică” (lucrarea de disertaţie: „Politici e-government în societatea informaţională”, 2007) şi în Studii Culturale Europene - „Cultură şi politică în context european şi internaţional” (lucrarea de disertaţie: „Cultură şi mentalităţi europene în Secolul Luminilor [secolul al XVIII-lea]”, 2013). Redactor on-line la diverse site-uri culturale. Are poeme cuprinse în antologiile: „Infinitul iubirii”, „Suflet românesc” - Grupul „Arta conversaţiei”. A participat la cenaclurile literare "Arena literară", "Bocancul literar", „Poeții cetății”, „Cenaclul de seară”, "Cenaclul de urgență", "Club Art „BOEMA 33”.
Florentin Nicolae Streche, un poet ce se lasă descoperit, caută analogii, alterități, antonimii. Eul său liric congener cu prezențele universului, se revoltă, se roagă sau devine meditativ, reflexiv, autoreflexiv, se apleacă cu grația interpretării și profunzime interogativă. Este o poezie a deschiderii spre lume și lumi, cu puritatea ființei și cu o frenezie de începuturi.
Din retrăiri ale paradisului pierdut apar paradoxuri și unele poem ale vagabondării prin spații imediate sau imaginare dar și altele ale inițierii în tainele vieții, ale naturii întretăindu-se la răscruci cu perpectiva evoluții concrete cu tot mai puține clipe de respiro. Poate de aceea poetul devine de-a dreptul personal, interirorizat în urma propriilor întrebări, a conștientizării unor întrezăriri ivite în urma atîtor întrebări.
Scrie sub impulsul răspunsurilor cristalizate de personalitatea sa lirică în fața fenomenelor induse nu imprevizibile. Relativitatea lumii desvelește temerile, șovăilile și tremur gîndurilor sale. Prezentul pare apocaliptic, o genune din care mai răzbat mirifice retrăiri ale începuturilor lumii, puritatea înlocuită de șovăielile reacțiilor umane, la marginea căreia îngerii sînt doar ....marori.
Poemele sale, impulsuri, uluiri, secvențe ale ne-linișitii ale celui ce merge pe un drum hotărît de alții.
Un poet șocant uneori, aflat într-o criză de înțelegere și de regăsire duce disoluția eului cînd ușile realului se deschid. Odată intrat în vortexul perpetuu deschide alte porți spre un univers în care personajele devin imponderabile și lumea pare plăsmuită din vise ce ar fi trebuit să se întîmple Trecerea dintr-o lume într-alta, căutarea spulberată de atîtea întrebări își găsește o relativă împăcare dată de fiorul metafizic, subtil religios în fața supremației iubiriii.
Semnele trecerii poetului, reevaluarea destinului sînt totuși un exerițiu al lucidității sale, Florentin Streche are o acută observație a vieții și în mod sigur o intransigență ce nu îl va părăsi vreodată.
Din aceste...observații și dintr-o formidabilă disponibilitate la frumusețile și contradicțiile lumii la interferența cu cele ale universului apar poemele sale, justificate de acum, transparente prin reprezentări, sugestii, tonuri și semitonuri și uneori în nuanțe diafane.
Bun venit întru poezie Florentin, așetptăm cărțile tale. Drum de întoarcere nu se mai poate !
Liliana Popa
23 aprilie 2021
|
Florentin Streche 4/24/2021 |
Contact: |
|
|
