Cădind miresme...
Odată,ca-ntr-un vis, cupe cu flori împrăștiau miresmele lor printre nouri,
După ele, au apărut locurile sfinte, sărbătorile, anotimpurile, amintirile, trăirile cu ale lor coronițe,
Îndreptate spre sori.
Mai apoi, s-au adăugat oamenii lui Dumnezeu, ale căror ceasornice sunt altare.
Un fluviu de lumini și umbre urca spre ceruri ca un zmeu îndrăzneț de zbor,
Tămâind viața unor bieți pământeni cu o cădelniță de aur,
Înveșmântată cu pietre scumpe.
De atunci, din acel germene a răsărit cu străluciri de borangic o realitate vie.
Tatălui meu
Zidurile casei părintești te pomenesc,
Ca pe-un hrisov, peste care s-aștern,
Din când în când pete de ceară,
Sau nebiruita patină a Timpului.
Ea însăși, îți pecetluiește ființa,
Ca un paraclis luminos ce-și primește pelerinii.
Pământul pe care l-ai călcat cu emoție,
Îți numără astăzi, încă urmele pașilor,
Nelepădându-se de tine pentru nimic în lume.
Cireșii, vișinii, gutuii s-au oprit din îmbătrâniri,
Așteptându-le să le șoptești pe-nserat,
Tocmai acum, când ai plecat în
Preaîndepărtata Apropiere a Celui Nevăzut.
Și dăinuiești sublim, prin urmași, prin nume,
Printr-un munte de fapte pentru de-a pururi.
Daruri
Versuri închinate duhovnicului meu, preotului Dumitru Vlad
Ochii-ți, Privirea Celui Nevăzut din fața tâmplei,
Auzul tău, înțelegerile Celui ce șade pe heruvimi,
Lucrarea mâinilor, șiragul milostivirilor Cerului curs pe pământ,
Mersul, umbletele Hristosului Celui Viu printre oameni,
Rostirile, șipot al cuvintelor izvorâte din suferinți îndulcite de har,
Mintea, jilț al Celui ce merge pe aripile vântului,
Inima, locaș de taină pentru Cel ce nu are unde să-și plece capul,
Răbdarea, boabe de rouă în cuptorul ispitelor de neocolit,
Tăcerea, seninul cerului ce se pleacă cu tot ce-i al său,
Iertările, creșteri în Lumină, înveșmântări întru Hristos, Păstorul cel bun,
Rugile, balsam de mângâiere pentru cei necăjiți,
Ți s-au încredințat, într-o zi de Rusalii, pentru o jumătate de veac,
Devenind candelă ce arde cu untdelemul faptelor bune pe altarul Vieții,
Sau icoană din a cărei frumusețe nu vor înceta urmașii să se împărtășească ...
Portret
Ochii tăi limpezi și umezi,
Privesc doar în jos,
La anul vei naște pe pânză,
În taină, un chip prea frumos,
Ața hoinară-i vârâtă în ac,
Umple goluri străine ca-n foișor,
Vei face urme de lână gingașă,
Acasă la tine, fi-va odor.
Din volumul: Un rău pe bolta rusalimă
Noapte pascală
Drumul spre rai e pecetluit cu stoluri de-ntuneric,
Apele-s culcate în freamăt de codri,
Strămoșii se-ngrămădesc în gropi să primească iertarea.
Ingerul îmi numără pașii din urmă,
Și-aștept din cer Biruința.
În aer nicio frunză nu se clintește,
De frica Domnului înviat din morți...
Numai ochi și urechi stau laolaltă,
Spre cerul din icoană, spre Crucea de pe cer,
Spre Potirul de jertfă.
De jur împrejur, izvor de cântări de biruință,
Și lumina din sfeștnic nu se mai trece...
Casa părintească
Mireasă cu trenă,
Pământ cu holde,
Grădină cu flori,
Livadă cu rod,
An cu anotimpuri,
Cuib cu rândunele,
Cer cu mii de stele,
Copac cu ecou,
Pădure în culori,
Troiță cu lumină,
Dimineață în ferești,
Paște cu arhangheli
Tu ești, o, casă părintească,
Ce-alini al nostru dor
De mama.
Din volumul: Pe aripile credinței
Clipe de har
Din Ceaslov curg ceasuri,
Psaltirea renaște cuvinte cu tâlc,
În Liturghie coboară Duhul Preasfânt,
Peste Cinstitele Daruri
În Scriptură odihnesc sfaturi de taină,
Ca alifii pentru sufletul răvășit,
Iar prin icoane ne zâmbesc toți sfinții,
Din înaltele ceruri
Prin turla cea mai înaltă,
Viază Hristos cu ai Săi îngeri,
Ferestre cuminți și înguste,
Se scaldă în holde de haruri
Singurătate
Mama și cu tata
Au trântit iar poarta,
De singurătate.
Ei de multă vreme
Știau doar a geme,
De gânduri.
Bunica stă-n casă,
Nu vrea să vorbească,
Cu nimeni.
Ea s-a intristrat,
Cu griji multe s-a-ncărcat,
Și în plâns s-a-nveșmântat,
În singur.
Bunicul era bolnav,
Nu i-ai călcat în prag
Cu anii.
Ești o mare hoață,
Mânci ani mulți din viață,
Strecori în oameni boala,
Prin marea-ți îndrăzneală.
Cu picătura-ți de otravă,
Cu felul tău de-a fi, de-a vedea viața,
Și ne desparți unii de alții,
Cu vraja ta, cu amețeala ta,
Singurătate!
Să regăsim cărarea
De ce în epoca de azi e-atâta încleștare,
Lumea-i lovită în aripi de valuri cu-ntristare,
Și de cumplite vânturi cu duh de dezbinare?
Curg pe lingouri tone de diplomație,
Pulsul indică spor în crize de-omenie,
Prea mult efort și-o gravă încordare,
Pentru o subțire vanitate-n așteptare,
Se pare că nu ieșim așa curând din ceață,
Cu astfel de mediocritate, cu oameni de paiață
E trist să vezi că omu-i pus la loc nepotrivit,
Și ne-ntrebăm nedumeriți: unde am greșit?
Dar să rostim o rugăciune sfântă de-ndreptare:
Tu, Doamne Sfinte, ajută să pășim prezenta-ngrijorare!
O, frații mei, semnalul de alarmă nu-i strigăt de-ngropare,
E ceas de deșteptare,
Să regăsim cărarea
Din volumul: Bucură-te, pământ românesc!
Sub pavilion românesc
Luna se-alintă plină pe casă,
Bruma sărută cu pace pridvorul,
Gutuiul din curte e-un sfânt cu mireasmă,
Timpul se subțiază ca firul de lână fuiorul.
Soarele parcă se ceartă cu lumea,
Lemnul trosnește ca osul de-a frigului frică,
Dumitrițe adorm sub plăpumi de mătase,
Timpul se furișează prea mult într-o rugă.
Zgomotul s-astâmpără ca un hun din răpiri,
Țintirimul mănâncă cu poftă trupuri de moși,
Sfinții își schimbă veșmântul și-apar pe la porți,
Timpul se grăbește nebun printre ramuri cu mii de culori,
Sub pavilion românesc,
Prin cetățile Sfântului Acoperământ al Preacuratei
De la 1918
De-o sută de ani, oficial, suntem împreună frați,
Și Crucea ni-i dată de sus, ca platoșă,
În lupta ce ne stă înainte
De zece decenii se nasc, trăiesc și mor în Hristos copii,
Azi suntem bogați cu Dunărea, cu râurile, cu Munții Carpați
De-un secol în limba română gândim și scriem în bătătură, și-n graiuri
De-o sută de ani pâinea și vinu-s pe masă,
Și clopotul Reîntregirii la Alba,
Codrul și doina-s la ele acasă
De zece decenii e vreme bună și rea,
Pâinea-i sfințită de preoți în țara mea,
De-un secol trudim laolaltă pământul,
Grâul se-nchină nouă când bate vântul,
De-o sută de ani este greu și frumos pe-acasă,
Dorul de țară și mamă pe mulți îi apasă,
De zece decenii este viață și moarte,
Eroii noștri se odihnesc cu evlavie în pace,
De-o sută de ani, botezuri, nunți, prohodiri și-nvieri se petrec,
Românii își poartă Crucea între pământ și cer,
Și-s ceasuri fierbinți!
Din nou, între ei răsar, printre prăpăstii punți,
De zece decenii, de-un secol, în fiecare zi
Curriculum Vitae
Rusu Ionel, născut la 5 septembrie 1969, municipiul Tecuci, județul Galați, din părinții Nicolae și Gherghina, absolvent al Școlii Gimnaziale Sfântul Stelian din comuna Umbrărești (1984), absolvent al primei trepte a Liceului nr.1 Spiru Haret din Tecuci (1986), absolvent al Seminarului Teologic Chesarie Episcopul din municipiul Buzău (1991), absolvent al cursurilor de teologie pastorală ale Facultății de Teologie Ortodoxă Iustinian Patriarhul din cadrul Universității București (1995), licențiat în Teologie (1995), absolvent al cursurilor de masterat, secția Teologie Practică ale aceleeași facultăți, Magister în Teologie (1996), absolvent al cursurilor de doctorat din cadrul Universității din București și a Universității Lucian Blaga din Sibiu (1999 - 2009), doctor în Teologie cu teza Părintele Constantin Galeriu opera de inspirație imnografică (2009), profesor de religie voluntar la Școala Gimnazială nr.1 din Buzău (1990-1991) și la Școala Gimnazială nr.1 Sfinții Arhangheli din capitală (1991 1995), membru fondator al revistei Muguri a Seminarului din Buzău (1990), membru activ în Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români din București (1990-1995) și în Liga Tineretului Ortodox din România, filiala Umbrărești, județul Galați (1992-1995), ambele cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, profesor de religie suplinitor la Școala Gimnazială nr.9 Calistrat Hogaș din municipiul Galați (1995 1996), profesor de religie titular la Colegiul Național Costache Negri din Galați (1996), membru fondator al revistei de religie ortodoxă Millenium a Colegiului Național Costache Negri, autorul lucrării Viața și opera Părintelui Constantin Galeriu, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2014, cu binecuvântarea I.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, lucrarea Viața părintelui profesor Constantin Galeriu tradusă în limbile de circulație internațională Engleză, Franceză și Rusă în anul 2020, autor al volumelor de poezie: Cădind miresme, 2017; Un râu pe bolta rusalimă, 2018; Pe aripile credinței, 2018; Bucură-te, pământ românesc!, 2018; La noi, acasă!, 2019; Gânduri de strajă, 2019; Stări de urgență, 2020; În alertă, 2020; al volumelor de predici Cuvântări pentru suflet I-II 2019, al volumelor de tablete pastorale De la creștini adunate I-II 2019; a debutat în proză cu jurnalul de amintiri Între flori și groapa cu lei, în anul 2020; coautor al volumului Vers și cântec românesc, 2020; a publicat articole și poezii în revistele Școala gălățeană, Călăuza ortodoxă, Tecuciul literar artistic, Viața liberă și Studii Danubiene; fost preot de caritate la Capela Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a Spitalului Municipal Elisabeta Doamna din Municipiul Galați (1997 2005), actualmente preot slujitor la parohia Sfânta Ana din același oraș, autor al unor articole și studii de specialitate, cetățean de onoare al comunei Umbrărești de la 01.07.2018, căsătorit cu doamna Aurora Rusu, tată a doi copii, Alexandra și Flavian...
|
Rusu Ionel 3/28/2021 |
Contact: |
|
|
