Sonete
TENSIUNEA ZBORULUI
dans ritmat
Dactile săltărețe în pas înalt de dans
Ticsesc sălița strâmtă cu iz de bacanale,
Prin colț se furișează discrete, muzicale;
La masă stă ideea în șubredul balans.
Își ciocănește tâmpla un ,,mi minor în glas,
Se leagănă spre dreapta, înclină înspre stânga,
Ideea închistată nu s-a mișcat nătânga ...
. . . . . . . . . . . . ... . . . .. . .. . . . . . . . . . . . .
Se strânge-n scrumieră rugina ce-a rămas.
Și mai plutește-n aer, amenințând să scrie
Un ritm ce șchiopătează de-un deget, la picior,
Și din fragilitatea-i încearcă să revie.
În lanț se-nșiră ritmii, fac ochiuri de decor
Elegiac, cadențe-n substratul de hârtie,
Și-n loc de puf în perna-mi, să invadeze vor !
flori de cenușă
Tronează-n vârful mesei călimara;
S-a cam pătat de multa folosință,
Și-n ea ceva mâlos, de la Amara,
Își zice tot cerneală... Îmi dau silința
Să văd de am scris totul cu folos !
Nici muștele știu nu sunt mai prejos,
Când găsesc vasul neacoperit;
Așa-mi explic eu cum s-a zugrăvit
Tavanul, într-un mod deosebit,
Cu model imprimat și modernist,
Deși vecinul n-a intervenit.
Bunica ochiul casei realist,
Schimbă cenușa vetust insolit,
. . . . . . . . .. .. . . . . . . . . . . . . .
De-atuncea n-am mai scris... Nu mai insist...
o lebădă de smoală
Din călimara mea o lebădă de smoală
S-a ridicat în fum de osanale
Și în planări de arpi triumfale
Urca... sus, sus..., camera era goală...
Cădea câte o pană zdrențuită;
Mă străduiam să prind câte-un crâmpei;
Prin geamul spart intrau și flori de tei
Și-un cântec - melopee tânguită.
Atât de greu mă ridicam în timp;
Aș fi dorit și lebede mai albe
Și-o muză încadrată într-un nimb.
De-afară invadează pale calde;
In stratosferă s-a produs un schimb:
Prind iambii în cenușă să se scalde...
năluciri
Din clopoțel un clinchet de sonet,
Un sunet firav ca un Si pe-o coardă,
Un firicel, încopitat de-o hoardă,
Se tot ridică într-o rână, încet...
Își face loc cu greu prin praful tinei
Nădăjduind către a apei rază-
Mirajul însetatului spre-o oază...
Nedumerită lumea-ntreabă: Cine-i ?
Se rupe-n franjuri armonia serii,
Fragil se-nșiră trilul din peniță,
Cum crește iarba-n uscăciunea verii...
Și când prind vreo silabă pe igliță
Îmi construiesc statui din fumul cerii
Și-aud năluci cântând în foi de viță.
anevoință
A venit în zbor Fortuna, zdrobind nori de-amărăciune,
Și în faldul plin de taleri și ghirlande de speranțe,
Mi-a adus și mie darul: săculețul plin de stanțe...
Dar s-a dus de-o veșnicie ! Stanțele-s acum tăciune...
O mai strig în somn : Fortuna ! Îmi răspunde labirintul.
Mă trezesc, tresare praful. Sunt tot singură-n iatac !
Râd din raft vreo trei ,,Embleme, restul, manuscrise zac ...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Imprumută-mi niște aripi, tu, Pegas, să-mi iau avântul !
Scuturi coama ? Poezia flutură spre alte mape,
Duce cântece și basme, ,,un tăciune și-un cărbune.
Te-ai înstrăinat de mine ! Ce departe ești... și-aproape !
Sec e spiritu-n cafele; mă astâmpăr cu cerneală...
Mi-am luat greiere în tindă; călimări de prins în brâu ;
Dă-mi din aripi doar o pană ! Nu să scriu ! O fac momeală !
sonet cu ghiocei
Trec zilele zburând din calendar,
Banal joc de cuvinte mă-mpresoară,
În juru-mi doar comune rime zboară;
Și filele le-am rupt, dar e-n zadar...
Alunecă pe lângă mine timpul,
Simt primăvara coborând pe tâmplă,
Mă înfășoară în candoarea-i simplă:
Mi-aduce ghiocei; și a golit câmpul...
Sub strașini, migăloase rândunele
Pline de-ardoare-și rânduiesc căminul...
Mă iscodesc din ochii de mărgele.
Poate de-atuncea simt ce e declinul,
Și-mi port vibrând scheletul de surcele,
Iar rimele m-au poreclit ,,străinul.
|
Melania Rusu Caragioiu 3/5/2021 |
Contact: |
|
|
