Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Traianii nostri Daci

„Spre-al lor trecut de slavă plin,
în fapte și în nume,
privească fiii care vin,
cât vor trăi în lume.”
(TRAIAN DORZ)


În Dacia străbună, Neamul protodac a fost menit, urzit, hărăzit, înrădăcinat, dezvoltat, cuprinzător, înălțat de Dumnezeu cu mesianismul zamolxian-hristic, ca OSIE getică, precum și sensul împlinirii sale pe drumul istoric întru Calea pe care se definește Voia Domnului.

Neamurile descend din/prin Voia lui Dumnezeu după modelul „Păstorului”, așa încât întru Dumnezeu trebuie să se împlineasc㠄Turma” neamurile alese prin lumina Cuvântului, prin gândirea serafică, prin fapta suprafirească, prin armonia libertății, prin comuniunea în har și credință, prin slujire și slăvire, prin mărgăritare de tâlcuri, prin șiraguri de sensuri care să scoată Taina din taina ei întru filocalia metafizică, mistica sofianică ori sensul isihast liturgic.

Neamul valah, moștenitor al Daciei străbune era omniprezent în Tradiție, Cuvânt, Adevăr, Bine, Frumos, Dreptate, Credință, Omenie, Mărturisire, Libertate, Jertfă, Cruce, Creație și Înviere, atât ca dăinuire în geografia spațiului, cât și ca transcendență în geografia spirituală.

„Noi studiem, arăta filosoful culturii Artur Gabriel Silvestri, adeseori geografia creștină a românilor în raport cu geografia politică de azi, ceea ce e cu totul greșit. Rareori îndrăznim să ne raportăm la episcopatul de la Durostorum, la Novae, la Remesiana însă demografia europeană a lumii Evului Mediu timpuriu nu e nicidecum aceea a lumii de azi; aveam atunci români (în stadiu proto-român, desigur) în dreapta Dunării până la Balcani, în munții Haemus, chiar în Pind, la Salonic, în Moesii, în Sciția Mică, dincolo de Nistru probabil căci populația getică e documentată continuu în acele teritorii. Acestea e spațiu compact de etnogeneză.”(Artur Silvestri, Modelul Omului Mare, Carpathia Press, 2008, p. 48)

În această Istorie creată pe parcursul mileniilor Neamul dacoromân, prin Elitele sale religioase hărăzite de Dumnezeu, s-a distins prin creația genială a marilor sale valori spirituale, prin monoteismul, tradiția și dreapta credință creștină care i-a constituit coloana vertebrală, întregul lui ca dat firesc, în care s-au consființit demnitatea, vocația și misiunea sa profetică.

Flăcări de foc reprezentative în acestă Istorie multimilenară, încercată, zbuciumată, prigonită, persecutată, dar și de aur au fost mulți, între care Gr. Traian Pop și Traian Dorz.

TRAIAN Pop s-a născut în Odorhei, Bistrița-Năsăud la 4 Noiembrie 1939, într-o familie continuatoare a generațiilor Tradiției strămoșești, a idealurilor Străbune, a dăinuirii Neamului.

După ciclurile primare, gimnaziale și liceale a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Cluj-Napoca în perioada 1958-1963. După Licența pe care și-a definitivat-o cu brio, a activat ca profesor de elită și ca ilustru jurnalist, remarcându-se ca un autor de referință privind recursul permanent și incontestabil la Adevărul Istoriei prin volume de istorie și de istoria filosofiei: Reviste de filosofie și sociologie, vol. I, 1979; vol.II, 1983; Titu Maiorescu. Prelegeri de filosofie, 1980; Lecturi filosofice, 1991.
Lucrarea sa de căpătâi care rămâne deasupra tuturor operelor scrise în domeniu, evidențiindu-se ca un veritabil tratat de istorie, riguros argumentat ca teză, elaborat ca un erudit Îndreptar de sinteză situează Fenomenul naționalist creștin ortodox între Idealul izbăvirii și realitatea dezastrului, Ed. Kullusys, București-2007.

„Alienarea istoriei, subliniază autorul Gr.Traian Pop, de propriile-i evenimente și sensuri, atât de evidentă mai ales prin contaminare propagandistică și manipulare politică, nu-i nici pe departe un sindrom al dogmatismelor și militantismelor contemporane. În ale sale Anale, Tacitus, de pildă, descifrează, cu un rafinament de invidiat, mecanisme ale înstrăinării istoriografice care par și sunt surprinzător de actuale. Istoricul roman mărturisește că teama și ura pot întuneca într-atât ochiul și mintea „cronicarului”, încât ceea ce scrie să nu aibă aproape nici o legătură cu evenimentele cele adevărate... La fel Istoriografia noastră este marcată, în cercetările asupra unor evenimente mai mult sau mai puțin contemporane, atât de o frică aproape instituționalizată cât și de stranii puseuri emoționale... Nu se poate supraviețui mult timp, nici istoric, nici cultural, în planuri care nu se întâlnesc, care refuză să se întâlnească. Vrem nu vrem, istoria este un tărâm al interferențelor și nu-i posibil să operăm cu disjuncții absurde, după care epocile s-ar delimita strict prin aspirații spre progres ori prin bezmetică rătăcire... Orice fenomen are o întemeiere, o explicație, o noimă.” (Gr. Traian Pop, ...Idealul izbăvirii și realitatea dezastrului, Ed. Kullusys, Buc.2007, p. 32)

Din păcate, în ultimii ani,se observă adevărul acestor afirmații mai pregnant ca oricând !
Ne-au dispărut gânditorii, ne-au dispărut filosofii, ne-au dispărut formatorii de modele în aproape toate domeniile !

Traian Dorz s-a născut în Ziua Nașterii Pruncului Sfânt a anului 1914, în Livada Beiușului, județul Bihor în familia Mariei și Constantin Dorz. Traian a fost hărăzit de Dumnezeu încă de mic pe Calea care avea să-l încerce, să-l provoace și să-l desăvârșească. Avea o predilecție pentru citit continuu. L-a avut ca mentor pe părintele Iosif Trifa și la 15 ani a intrat în OASTEA DOMNULUI. Habotnicia religioasă a adolescentului Traian care a reușit să intre cu succes la Școala de Arte și Meserii din Beiuș, n-a fost pe placul tătălui său crescut într-un mediu opac, îngust, retrăgându-l de la școală. Fără știrea părinților a reușit între primii candidați la Liceul Militar din Târgu Mureș. Iarăși, tatăl său l-a prigonit. Slavarea tânărului a venit din partea părintelui Iosif Trifa care i-a oferit redacția publicistică din cadrul Oastei, lumină care îl va călăuzi spre azurul serafic al Poeziei religioase, devenind cu timpul misionarismului său – unul dintre cei mai mari poeți creștini ortodocși naționali și universali.

Grație misionarismului, misticismului și naționalismului său, marele poet a pătimit prigoana celor 18 ani de închisoare ca deținut religios la Beiuș, Oradea, Deva, Caransebeș, Gherla, Ghencea, Popești-Leordeni, Periprava-Grind, urmate de domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

În mediul carceral oferit de regimul samavolnic comunist Fiilor Bisericii Ortodoxe Române Prigonite a Mântuitorului Hristos, Duhului Sfânt și-a pogorât harul peste aleșii Săi, preoți, poeți, filosofi, teologi, profesori, artiști, peste poetul-publicist Traian Dorz, care a reușit să scrie în memorie peste 200 de poezii, 100 de titluri de lucrări de eseistică religioasă, meditații creștine, cu care s-a eliberat și apoi ne-a oferit harul și lumina lor. Suma poeziilor sale a trecut vârful celor 5000 de titluri, pe care le-au îmbrățișat alte 7000 de proverbe versificate.

Poetul-Comandor al OASTEI DOMNULUI a urcat la Împăratul Ceresc în 20 Iunie 1989.

Prin tot ce a năzuit, trăit, creat, luptat, împlinit, slujit, slăvit, mărturisit, jertfit, iubit evidențiindu-se ca un perpetuum OMAGIU adus lui DUMNEZEU și NEAMULUI său.

„Închin,
cu cea mai adâncă iubire și recunoștință, ofranda acestor gânduri și lacrimi ale întregii mele ființe Iubirii și Jertfei pentru Credință și Neam a tuturor eroilor, profeților și martirilor acestor două valori eterne din Neamul nostru, începând de la Cel Dintâi și până la Cel Din Urmă, care le-a dat și le-a primit în Numele Lui unic...” (Locurile Noastre Sfinte, p. 7)

„Avem și noi atâtea locuri/ în care s-au născut profeți,/ eroi și jertfe și morminte/ cu nume de un veșnic preț.// Avem zidiri în care jertfă/ ce-aveam mai scump am îngropat,/ și văi și munți și cruci-cu nume/ ce-n veci nu trebuie uitat.” (Locurile Noastre Sfinte, p. 4)

Înaintea tuturor Evidențelor ESTE VIAȚA – DUMNEZEU - VEȘNICIA, apoi OMUL creat, sacerdotul, tradiția, mama-pedagog, poetul, artistul, filosoful, teologul, eroul, martirul, mărturisitorul, evenimentul, monumentul și ISTORIA clădită pe sânge, jertfă, piatră, pământ. „Creatorii Istoriei au tăcut, dar creațiile lor nu. Umbrele lor s-au dus, dar lumina lor nu. Ecoul graiului și razele luminii lor cutreieră mereu hotarele acestui pământ și spațiile acestui cer. Și ele strigă. Și ele ard.” (Locurile Noastre Sfinte, p. 9)

Caracteristic etnicității noastre binecuvântate de Dumnezeu, când a pus zidire acestui Neam primordial, între atâtea Daruri ale existențialității sale, cu care am fost covârșiți, avem două imperative specifice Osiei pelasgo-traco-daco-getice: MUNTELE și ISTORIA.

„Muntele și istoria sunt pentru noi două dimensiuni de existență fără de care n-am putea trăi. Muntele ne este înălțarea spre Viitor, Istoria ne este adâncirea în Trecut. Muntele ne este rugăciunea, transfigurarea, lumina, iar Istoria ne este înțelepciunea, puterea, profunzimea. Muntele ne înalță spre divin, spre eternitate. Istoria ne atrage spre uman, spre rădăcini, spre geneză. Noi avem niște munți atât de înalți și o Istorie atât de adâncă! Ei ne întorc mereu spre ea, ea ne întoarce mereu spre ei.” (Locurile Noastre Sfinte, p. 18)

Întru evidența și taina Istoriei, precum și întru Taina și evidența Muntelui, creștinul ortodox mărturisitor va afla aceleași dimensiuni divine dintre Cultul Strămoșilor și fascinația Carpaților sub diferitele lor chipuri, Cozia, Pietrosu, Caraiman, Toaca Ceahlăului, Stânișoarei, Piatra Craiului, Ciucului, Omul-Bucegi, Moldoveanu-Făgăraș, Parâng, Negoiu, Rodnei, Retezat-Godeanu, Rarău, Tarcău, Piatra Altarului-Cheile Bicazului ș.a.

„Copleșit de măreția uriașului Trecut, tăcerea morților divini, ca și a munților divini, îți va transfigura întreagă ființa ta, te va elibera de tine însuți și te va dedubla, transpunându-te în lumea umbrelor strălucitoare din întunericul lor de prea multă lumină... Și te vei simți iarăși, pentru atunci și pentru acolo, întocmai ca unul dintre ai lor, adică etern și infinit. Umbrele strălucite din întuneric îți vor vorbi și ele ca și cele din lumină, spunându-ți aceleași adevăruri, aceleași taine și realități veșnice, pentru care nu-s, iarăși, aici nici dimensiuni, nici cuvinte și nici comparații...” (Locurile Noastre Sfinte, p. 21)

Asemeni frumuseții Muntelui și fascinației Istoriei, Dacii nemuritori au fost zidiți, ctitoriți pe granitul spațiului, pe roca timpului, ca PIETRE de HOTAR ce dăinuiesc sub taina liturgică a CLOPOTULUI – Limba noastră dacoromână vorbită între Cer și Pământ.

„Precum muntele, tot așa și Clopotul ne vorbește despre Cer și Viitor; și precum Istoria, tot așa și piatra ne vorbește despre Trecut, despre Eternitate. Piatra și clopotul ne cheamă la Putna, la Cozia, la Alba Iulia – și ne vorbesc despre Ștefan, despre Mircea, despre Horea. Cândva din aceste locuri ne vorbeau ei, eroii și profeții noștri, ne mărturiseau ei, martirii și jertfa lor. Atunci nu era nevoie să ne trezească clopot, să ne cheme flăcări, să ne strige pietre. Glasul lor răsuna mai înalt ca acestea, ardea mai fierbinte, tuna mai puternic. Răsunau munții, se mișcau codrii, clocoteau văile. Și toate inimile erau o singură inimă, toate brațele - un singur braț, toate credințele – o singură credință.” (Locurile Noastre Sfinte, p. 28)


Traian Dorz a fost un privilegiat de Dumnezeu, ca dac, ca român, ca poet, ca slujitor ortodox și artist al Frumosului în tot ce are sublim acest Neam așezat în toată splendoarea sa.

I-a fost dat să vadă multe lucruri direct și indirect care s-au răsfrânt nefast, tragic și dramatic asupra Neamului și Bisericii lui Hristos. A văzut retrospectiv castrele hasburgice în platoșele lor de piatră care apărau și aminteau de asupritorii venetici ce s-au așezat samavolnic pestre Vetrele stăpânilor Daci hărăziți de Dumnezeu, transformați de migratori în asupriți, în iobagi. Castre pentru uzurpatori. Lanțuri și juguri pentru robii autohtoni.

„Poate că nicăieri, ca la Alba Iulia, în Ardeal, nu se poate vedea mai bine acest cumplit și vinovat adevăr. Uriașa cetate construită cu trufie și ură de către marii asupritori acum aproape trei sute de ani în urm㠖 și care își întinde zidurile pe o suprafață de șaptezeci hectare de pământ – te înfioară în grozăvia ei.” (Locurile Noastre Sfinte, p. 37)

Pe lângă acestea și multe altele i s-a mai rezervat și două dintre monstruozitățile cele mai diabolice pe care le-a întâlnit Istoria, sub două registre diferite și asemănătoare privind ura și cruzimea deopotrivă sub tiara hasburgico-catolică și cea basileo-ortodoxă.

Primul spectacol luciferic s-a desfășurat Luni 28 Februarie 1785 la Alba Iulia – Dealul Furcilor sub patronajul guvernatorului Transilvaniei Samuel B. Brukenthal (1721-1803), consilierul intim al trufașei împărătese Maria Tereza și călăul capilor eroi - martiri ortodocși ai Răscoalei antihasburgice HORIA, CLOȘA și CRIȘAN.

„Au fost zdrobiți cu roata de fier pe cuțite, de jos în sus, în cele mai groaznice chinuri, acești martiri, cu ura cea mai fioroasă și crudă, în fața a mii de frați ai lor aduși cu forța, pentru a se îngrozi... Aceștia trei dintre cei mai mari asupriți de către tiranii lumii au fost poate cei mai sfâșiați martiri ai neamului și ai credinței noastre... Cei care ne vorbesc cel mai zguduitor și pe care nu trebuie să-i uităm niciodată.” (Locurile Noastre Sfinte, p. 39, 37)

Următorul spectacol a fost o avanpremieră a groazei, a grotescului, a bestialiții ierarhice smerite, la care a fost martor direct și l-a avut ca Maestru de ceremonial satanic pe Mitropolitul Ardealului, prințul Bisericii Ortodoxe Transilvane Nicolae Bălan, călăul mentorului său, al slujitorului lui Hristos și al profetului neamului Părintele Iosif Trifa fondatorul, sacerdotul – misionar – mărturisitor al OASTEI DOMNULUI.

Slujitor model al lui Dumnezeu, părintele Iosif Trifa a observat căderea abundentă a moralității creștine, alterarea maximă a virtuțiilor în cadrul Bisericii, prin nepăsarea ierarhilor slujitori loruși și a purces la crearea unui Braț al Bisericii, o regenerare a ei prin înnoire, educație, cânt, cuvânt, faptă, slujire, eroism, jertfă, martiriu, iubire, har, onoare, demnitate.

Părintele Iosif Trifa slujitor al parohiei Vidra de Sus – Munții Apuseni, satul eroului Avram Iancu, căsătorit cu nepoata acestuia Iulia Iancu a cerut binecuvântarea mitropolitului Nicolae Bălan și a pus bazele Brațului viu, curat, pur OASTEA DOMNULUI. S-a lucrat permanent cu trudă, cu migală, cu dor, cu drag, cu bunăvoință, cu Har de sus, cu comuniune, cu comunitate. Când vlăstarul a devenit viguros, când ramurile sale s-au întins pretutindeni, când uscăturile din Biserică au dat altoi, popularitatea părintelui și a Oastei sale care erau PILDE de Ortodoxie au fost tâlcuite de ierarhul Nicolae Bălan în afirmații revoltătoare, acuzații răuvoitoare, calomnii tendențioase, defăimări vrăjmașe, uneltiri fariseice.

Faima Părintelui și a OASTEI DOMNULUI trecuse de mult hotarele Ardealului, ale mitropoliei, ale țării, fapt ce a cauzat invidia și mândria ce s-au așezat pe mitropolit. „Cele mai grele atacuri și mai mari împotriviri au venit din partea unor anumiți clerici mai mari și mai mici... Felul cel rău în care se petreceau înainte toate serviciile religioase în popor, îmbibate de alcool, devenise o „tradiție” plină de avantaje materiale și de destrăbălări păgânești plăcute tuturor celor păcătoși... Acestea durează de mii de ani – ziceau ei – iar acum, iată, sunt amenințate să fie părăsite. Se dezbină Biserica! strigau toți aceștia, verbal și în scris. Se strică tradiția! Se calcă rânduiala din strămoși, se face schismă, erezie, sectă! Opriți pe preotul Trifa! Încetați cu Oastea! Afară cu stricătorii datinilor noastre!..” (Traian Dorz, Zile și Adevăruri Istorice – 12 Septembrie 1937, 12-16 Februarie 1938, 7Noiembrie 1976. Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 29-30)

După 12 ani de la înființare – 1 Ianuarie 1923, Oastea Domnului primea lovitura de grație tocmai de la cel care trebuia să o apere, să o protejeze, să o cinstească, să o iubească cu prețul vieții sale.

Din anul 1934 a început Calvarul părintelui Iosif Trifa și al Oastei Domnului până la moartea profetului și după aceasta din 12 Februarie 1938, grație urii mitropolitului Bălan. „Era ora unu și jumătate în noaptea spre dimineața zilei de sâmbătă. Afară începu să ningă cu fulgi mari și moi, ca un văl de înmormântare. Sau ca o mângâiere.” (ibid., p. 84)
TRAIAN Dorz – după urcarea la ceruri a părintelui Iosif Trifa a fost îndrumătorul, purtătorul de grijă și Comandorul OASTEI DOMNULUI.

Anele, Caiafele, Iudele, în frunte cu Irodul mitropoliei Ardealului au dezlănțuit atacul asupra părintelui Iosif. Au oprit la Poștă expedierea telegramelor. Protopopul Cioran a venit, l-a examinat în sicriu și văzându-l îmbrăcat cu reverendă a urlat ca mușcat de viperă.

-„De ce i-ați îmbrăcat reverenda? N-am voie să-i fac nici o slujbă până nu i-o dezbrăcați. El a fost caterisit și nu mai poate purta haină de preot.
- Nici mort, părinte?
-Nici! Nici clopotul nu se poate trage după el până nu i se va dezbrăca haina aceasta!...
-De necrezut!... Toți vrăjmașii te lasă în pace după ce te-au ucis, dar aceștia nu.
Doi oameni de la serviciul înmormântări au sfâșiat fâșie cu fâșie haina cea neagră de pe trupul părintelui. S-a raportat mitropoliei că haina lui Iosif fusese sfâșiată.”(ibid., p. 87-94)

Sfârșitul mitropolitului Bălan a venit ca o încununare a faptelor sale iudeo-irodiace. „Ultimul timp al vieții sale, mitropolitul și l-a trăit în paralizie și în singurătate, căzând pe jos și zvârcolindu-se adesea fără a avea pe nimeni ca să-l ridice, mestecându-și limba și neputința în așteptarea celeilalte osânde și mai cumplite.” (ibid., p. 63)

Marele poet creștin Traian Dorz își amitește de lupta Sfântului Apostol-Evanghelist IOAN care s-a năpustit asupra zeităților păgânismului și barbarismului distrugându-le templele prin care ei puternicii zilei hotărau soarta și viața supușilor pe care-i exploatau la sânge, precum feudalismul austro-ungar, satrapul și călăul nemilos al năpăstuiților valahi ortodocși. „Cetăți și lanțuri, asupritori și robi, călăi și victime... ce lungi și dureroase sunt urmele voastre de sânge, de schingiuiri și de crime în istoria acestei decăzute omeniri! Ce puternice sunt avertismentele voastre, ce cutremurătoare sunt amintirile și învățămintele ce ni le strigați voi și ce hotărâte ar trebui să fie oroarea și împotrivirea noastră, a tuturora, față de voi, ca să nu vă mai repetați niciodată și nicăieri pe lumea asta!” (Locurile Noastre Sfinte, p. 43)

Analizând capodopera lui Brâncuși, Coloana Infinitului, prin prisma misticii trăirii ei, ca o întrupare a Golgotei românești, situată în conul de lumină, în cuvântul de foc, într-o cântare de Sânge, într-o mireasmă de Lacrimi, într-un sărut ceresc, într-o recunoștiință serafică, într-o slavă de azur, aduce ofrandă sacră Mântuitorului toate imnele, lacrimile, viața și veșnicia sa.

„Totul este profetic și divin aici. Drumul Eroilor până la Scara Îngerilor are un urcuș continuu. Pe tot acest drum sunt presărate lupte, înfrângeri, ocolișuri, piedici, lacrimi, sudori și sânge – dar fiecare dintre acestea au un rost, un scop, un rod nemuritor.
Pe acest drum de foc nu pot merge și nu-l pot sfârși decât eroii, profeții și martirii. Drumul însuși le conferă acelora ce-l urcă până la sfârșit aceste nume și aceste cununi nemuritoare.
Ce mult seamănă Coloana infinitului de la Târgu Jiu cu scara îngerilor de la Genesa 28,12!” (Locurile Noastre Sfinte, p. 75)

Poetul TRAIAN Dorz, prin opera creată, calitatea expresiei lirice, mesajul divino-uman a urcat în CONSTELAȚIA MISTICĂ a POEȚILOR CRUCII: Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Demostene Andronescu, Daniil – Sandu Tudor, Virgil Maxim, Virgil Mateiaș, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru, Ionel Zeană, Maica Teodosia, Vasile Posteucă, Petru Baciu, Aurel Dragodan, Vasile Blănaru-Flamură, Sergiu Mandinescu, Pantelimon Vizirescu, Ilie Imbrescu, Valeriu Gafencu, Ion Omescu, Zahu Pană, George Fonea, Dumitru Bacu, Eugenia Indreica-Damian, Ion Golea, Ioan Alexandru ș.a.

Fericit este Neamul și Biserica lui Hristos cu astfel de Fii aleși și urmași pilduitori!

Februarie 2021.






Gheorghe Constantin Nistoroiu    2/13/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian