Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Poezii

SENTIMENT

Mi-ar plăcea
Să cânt,
Să fiu o vioară
În orchestra limbii române,
Să vibrez
Ca struna mângâiată
De bratul arcusului,
Să-mi aplec fruntea
Pe umărul cald
Al artistului îndrăgostit
De muzică,
De dans, de poezie.

Mi-ar plăcea
Să fiu o notă muzicală
Foarte înaltă,
Aninată ca o umbrelă
De cablul unui portativ.

Mi-ar plăcea
Să fiu un cer de gânduri
Si un clocot de trăiri frumoase
În această
Genială orchestră
A limbii române…


MANIFEST

Iubiti-l toti pe Eminescu,
În graiul nostru-al tuturor,
Ce-nfruntă valurile vremii
Asemeni lui, nemuritor!

Trecut-au ani si trec mereu,
Prin dulce tara lui de dor,
Răsar luceferi, pier usor,
El singur e nemuritor.

Sunt toate vechi si nouă toate,
Se nasc mereu poeti si mor,
În marea lui singurătate
El singur e nemuritor.

Prin flori, de greu amor ucis,
Mai piere câte-un zburător,
Si îngeri pot muri în vis,
El singur e nemuritor.

Voi nu simtiti, români, fiorul
Acestui grai sfâsietor?
Iubiti-l toti pe Eminescu
Si dulce tara lui de dor!


PORTATIVE SPRE LUMINĂ

De-as fi si eu privighetoare,
În triluri Te-as cânta, Părinte,
De-as fi Orfeu, mărgăritare
Ti-as pune-n harpă si-n cuvinte,

De-as fi un crin ce dă în floare,
Ti-as da în dar parfumuri sfinte,
O rază dac-as fi, de soare,
Ti-as da sărutul meu fierbinte,

Dar Tu zâmbesti, Stăpâne, poate,
Prin mii de spatii ancestrale,
Căci ai oriunde tot si-s toate
Dintotdeauna, ale Tale…


CE BINE-AR FI!

Ce bine-ar fi
Să plătim orice
Cu iubire,
Să ne măsurăm cu iubire
Existenta,
Să ne cântărim sentimentele
Cu măsura
Iubirii,
Să freamăte Bancomatele
De iubire,
Să ne transformăm
Si monezile
În iubire
Și să dăruim tuturora
Iubire
Câtă încape
În micile noastre
Buzunare
Si în sufletele noastre
Neîncăpătoare!


VIOARA

Din acestă dulce limbă
Domnul a făcut vioară
Si cu ea prin munti se plimbă,
Si cu ea pe ape zboară.

Si, când frunza o atinge,
Vântu-nfiorat suspină,
Si pe val când umblă, ninge
Cu petale de lumină

Si cum trece El, nălucă,
Lasă-n urma-i să răsară
Ca un dor ce ne usucă
Floarea dragostei de tară.

Noaptea de-o găsesti, sub lună,
Ziua de-o-ntâlnesti sub soare,
Ca vioara-n cale-ti sună
Risipind mărgăritare…


Maria Chirtoacă

N.N.
Maria Chirtoacă, născută la 20 martie 1955 la Câmpulung Muscel, este absolventă a Facultătii de Filologie a Universitătii Bucuresti, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România si a Uniunii Epigramistilor din România. Activează în mai multe cenacluri literare, fiind redactor la revistele „Acidava”, „Satira” si „Satirul”. Autoare extrem de fecundă, M.C. abordează genuri variate, de la poezie, la proză, la epigramă, la eseu. A publicat peste cincizeci de volume personale („Întelesul poartă fesul”, „Carusel de poezii cu-ntâmplări de zi cu zi”, „Îndrăgostitele cuvinte”, „Creionări sentimentale”, „Miraje”, „101 poeme”,„Câmpulungul romantat”, „O dragoste fără hotare”, „Sub vraja curentelor literare”, „Țări si impresii”, „Sho(w) pă ei”, „Mărgăritarele iubirii” „Melancolii întruCHIPate”, Singura realitate”, „Când ghicesti, iute cresti!”, „Povesti de viată”, „Masca ce demască”, „Polifonii pe o carte de vizită”, etc.) A fost nominalizată sau inclusă în numeroase dictionare, enciclopedii, culegeri literare, printre care: „Dictionar bibliografic”, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, „Enciclopedia personalitătilor din România”, „Poemele limbii române”, „Limba noastră cea română”, „Doamne ale scrisului românesc la început de secol XXI”, „Un dictionar al scriitorilor români contemporani” etc. Poezia Mariei Chirtoacă se distinge printr-o accentuată vibratie lirică si o imagistică ce serpuieste cu sensibilitate de la naiv la sofisticat.





Maria Chirtoacă    1/30/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian