Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Cartea Adei Stuparu „Anca Sîrghie în lumina slovei”

O MONOGRAFIE FĂCUTĂ LA ADEVĂRATELE STANDARDE VALORICE

În lumea contemporană, indiscutabil tot mai digitală, în care limbajul devine tot mai condiționat de imagine, cartea Adei Stuparu „Anca Sîrghie în lumina slovei” (Sibiu, Editura Techno Media, 2019) este o relevantă demonstrație că o scriere literară de bună calitate poate cu succes să pună în dialog cele două elemente: fotografiile inserate într-o considerabilă abundență, atât personale, cât și publice, consolidează și nuanțează în mod strălucit firul itinerant al prezentării subiectului.

Carte destul de masivă (peste 500 de pagini) și totuși ușor de citit, prin bogăția analizelor și a ilustrațiilor oferă un parcurs inteligent și bine informat. Ingenioasă și elegantă în exprimare, Ada Stuparu probează toate calitățile unei remarcabile cercetătoare, un autor îndreptățit să ocupe scena literară pentru o captivantă expunere, oferind cititorului o nebănuită plăcere.

Gândită și alcătuită după criteriile valorice specifice unui asemenea tip de scriere, evidențiind o neîndoielnică știință nu doar a structurării, ci și a compatibilizării sectoarelor de biografie și operă, lucrarea se dovedește a fi o carte atractivă, trădând o excelentă dibăcie profesională, ceea ce-i conferă o lectură plăcută și incitantă.

Monografia ne dezvăluie un personaj deosebit de complex, plasat într-o viziune adecvată și exactă, atât în ce privește biografia sa, cât și nivelul operei sale.
După cum ni se destăinuie chiar la începutul volumului, în „Argument”, prezentarea monografică a fost concepută cu caracter jubiliar, anul 2019 fiind anul aniversar a 75 de ani de viață a distinsei profesoare de învățământ liceal și universitar Anca Sîrghie, dintre care 51 de ani dedicați cu pasiune activității didactice, precum și muncii de creație consacrate scrisului și cărții. În același segment al relatării, autoarea subliniază impresionanta bibliografie care a stat la baza elaborării studiului: 27 de volume redactate, 20 îngrijite pentru editare, majoritatea prefațate, peste 500 de articole publicate în presa din țară și din străinătate (Franța, Germania, Statele Unite ale Americii și Australia), peste 120 de conferințe și comunicări științifice susținute în România și în alte țări, peste 100 de lansări de carte.

Capitolul I al cărții, intitulat „O viață în date și imagini”, reproduce un drum atent prin viața personajului, aflat pentru prima dată în postura de subiect, după un lung traseu în care a fost un nestăvilit autor. Contemplând itinerarul biografic, puternic susținut de imaginile atașate, concis precizate, memoria se colorează melancolic, un efect de apreciat, izbutit de Ada Stuparu. Se mai cuvine menționat că originala prezentare a acestui capitol ocupă peste 100 de pagini.

Partea a doua a eseului, „Evoluția unei personalități”, include subcapitole vizând viața de familie, educația, formarea și dezvoltarea profesională, cariera universitară.

Secțiunea a III-a, cea mai importantă și amplă a monografiei, urmărește vibranta activitate de cercetare și creație a Ancăi Sîrghie, o simplă enumerare a componentelor structurale fiind edificatoare pentru rigurozitatea studiului: Istorie și critică literară („Radu Stanca-dramaturg, poet, eseist”, „Memorandistul Nicolae Cristea”, „Greierușa lui Lucian Blaga”, „Scriitori români în întâlniri radiofonice”: Alecsandri, Cantemir, Coșbuc, Eminescu, Bacovia, Creangă, Caragiale, Slavici, Rebreanu, Blaga, Barbu, Voiculescu, Sadoveanu, Eliade, Petrescu, Școala Ardeleană, Maiorescu, Arghezi, Stănescu, Sorescu, Preda, „America, un vis devenit realitate”), Studii și cercetări de uz didactic, Ediții îngrijite și prefețe, Articole și prezența în publicații: „Studii de istorie literară” (despre mișcarea memorandistă a românilor din Transilvania, despre biografia și opera lui Mihai Eminescu, scriitori moderni și contemporani în revista Lumina slovei scrise), „Modelul Constantin Noica”, „Constelația Cioran”, „Critică literară, recenzii”, „Despre arte”, „Despre cărți și biblioteci”, „Deschideri euro-atlantice”), Conferințe. Comunicări științifice, Redactarea de reviste, Lansări de carte, Activitatea culturală.

A patra diviziune a acestui notabil studiu surprinde câteva consemnări în lucrări de sinteză și evocă cu nedisimulată admirație disticțiile, ordinele, medaliile, premiile și diplomele care i-au fost decernate de-a lungul anilor neobositei scriitoare și cercetătoare Anca Sîrghie.

Impunătoarea bibliografie (peste 250 de pagini) și o anexă („Retrospectivă în imagini”), reprezentând o vastă colecție de fotografii, încheie o lucrare rezultată dintr-o cercetare deosebit de laborioasă, un op ce constituie, în opinia mea, un neașteptat cadou oferit exegezei literare monografice actuale.

În fine, cred că savoarea stilistică și echilibrul ușor de constatat între exprimarea directă, clară și inteligibilă și efectul persuasiv al formulării pe care cartea le denotă, justifică situarea autoarei Ada Stuparu în rândul criticilor literari români de incontestabilă valoare.


..........................................

Dorin Nădrău (Michigan - S. U. A.)






Dorin Nădrău    9/18/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian