Dialoguri oarecare - Father’s Day 2020
- Sigur că vrei să vorbești despre Father’s Day... N-ai fi tu dacă n-ai face-o.
- “Only a dad, but the best of men.” Nu?
- Ți-aduci aminte cum venea în miezul nopții și așeza plapuma așa ca să fie sigur că nu simțim răceală camerei...
- Și ca să vadă dacă mai citesc la lumina lamternei...Ce vremuri!
- Normale!
- Eh, n-a ținut mult normalitatea asta: crești, te maturizezi, înveți (sau nu!) descoperi și ce este cel mai important te străduiești să înțelegi - fie uitându-te în oglindă cum se accentuează ridurile fie survoland “surprizele” care te înconjoară, unele evolutive, altele înțepenite în rutina vremii ori și mai și alea venite dintr-un neeant de gândire eronat intenționată...
-De unde se vede că lecțiile tatei sunt fără egal.
- Ooo, da și cred că fără ele nu eram instare să privim în jur cu luciditatea – ar fi prea prtentios să zic analitică și poate chiar inexactă – cu luciditatea observatorului dispus să întrebe, să asculte răspunsuri și poate chiar să presupună soluții.
- « ….Ne spălam pe mâini, tăiam, împărțeam, / și-n mirosul ăla acru, de carioca, / învățam tabinet / și cum se iubește un om străîn. » cum zice Adrian A. Agheorghiesei în poezia lui « Amintiri cu tata » și parcă nicăieri prezența tatălui nu-i mai reală și mai semnificativă pentru că dincolo de configurația metaforei descoperim soliditatea prezenței și greutatea valorică a gestului în care se include tata...
- Tatăl ! Și trebuie să recunoaștem ; deșteaptă sau poate nu deșteaptă, sensibilă persoană trebuie să fi fost acea doamnă. Joan B. Dodd, din Washington State, care propune, în 1909, ca în iunie, cea de a treia duminică, să fie proclamată Father’s Day, omagiu tatălui ei, nu erou al nu știu cărui război, nu cine-știe-ce star al epocii, pur și simplu, tată, devotat celor șase copii pe care i-a crescut singur.
- Ca bunica, dar numai pentru că bunicul – pe care tata și-l amintea doar ca pe o apariție spectrală –nu poate fi decât un simbol, o efigie a unui război de care tata vorbea fără să-l știe și îl interpreta ca pe o necesitate plătită iremediabil
- Știi ce mi-ar plăcea mie acum, duminică 21 iunie (vreau să zic) , de ziua taților să se întrerupă (măcar !) litania asta zilnică a prudenței, a cumințeniei singurătății, a « salvării » colective, să se deschidă larg ușile așa ca aerul stern să năvălească între zidurile care ne înconjoară de o bună bucată de vreme și apoi oxigenați deja să ieșim în parcuri, pe malul lacului, pe străzi doar pentru a celebra o zi în care ne amintim că bărbații sunt și tați, își iau puști pe umeri, fetițele de mână, joacă baschet cu fiul pe driveway ori stau pur și simplu de vorba cu fica undeva pe o banca. Idilică imagine desigur, dar la fel de necesară acum, ca adevărul ascuns în ea.
- Idilic zici, dar în ziua de azi « nu se mai poartă » idilicul.
- Păi tocmai asta e ideea ; abstractizarea realului măcar atunci când ni se oferă o șansă...Ziua tatălui poate fi un pas în reașezarea în zona firescului, firescul ăla uman de care ne aducem aminte din ce în ce mai rar.
- Nu prea-mi dau seama dacă ești numai tristă, poate acritâ ori rabufnești nemulțumire - și nu e cazul, nu ? E ziua tatei !
- Ai dreptate;“Most truly honoured, and as truly dear...” cum zicea Anne Bradstreet, o poetă de demult (1612-1672) și privirile înapoi au întotdeauna substanță și dacă ne place și dacă nu.
........................
Maria Cecilia Nicu / Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 6/19/2020 |
Contact: |
|
|
