Odă Țărăncii Române
Laudă ție preacurată, ce naști fii buni și sănătoși
Ursitoare de speranțe, în anii grei, întunecoși.
Tu aduci pacea din altare, căci Dumnezeu de tine ascultă
Și tragi greul după tine, căci ai înțelepciune multă.
Trudind încă din tinerețe, tu n-ai cedat măcar odată,
Când greutăți au apăsat pe gingășia ta de fată.
Țăranca Română, e demnă, dârză și înfocată,
Și la muncă și la hore nu o întrece nimeni niciodată.
Tu ești o sfântă între oameni, și nimeni nu va cunoaște
La câți eroi tu le ești mamă și câți în lume le vei mai naște.
Țăranca mamă de martir e simplă ca și orice mamă,
Cu capul în piept tăcută trece, nu vrea s-o ia nimeni în seamă.
Tu ești un foc al nemuririi, ce nimeni nu-l poate înțelege
Puterea ta ce nu are margini, nu poate nimeni să o dezlege.
Țărancă-n ie și-n cătrințe, ce ai ținut plugul vieți-n mână,
Tu ai fost mereu și vei rămâne, pe-al Mioriței plai stăpână!
Coborâtoare de pe munți, pe luncile mănoase vara
Cu mâna ta ai hrănit, Oastea și Familia și Țara...
Țăranca în opinci crescută, este o Vitoria lipan,
Ce nu cunoaște osteneala, pe tot cuprinsul unui an.
Țărancă, nevastă adolescentă, când este dusă-n sat străin,
Acolo cu răbdare ascult, de noul ei, pe veci, stăpân.
Prieteni își face pe oriunde și din oricine, un bun aliat,
Că-i fată simplă de la țară, fără toane de îmbuibat.
De acolo de unde în nopți senine, ți-ai odihnit truditu-ți gând,
Te-ai dus, sfidând necunoscutul, lăsând părinți-n poartă plângând
Și lacrimile lor curate, le porți și acum în suflet și te apasă,
Când liniștea nopții îți îndreaptă, gândul spre bătrâneasca-ți casă.
Țăranca mamă truditoare nu-și lasă nicicând rolul abandonat,
Ea este și va fi mereu, stabilitatea obștei, ce se mișcă într-un sat.
Copiilor le dai povețe, că nimic nu-i mai de preț pe lume,
Decât iubirea celor de aproape, respectul pentru fapte bune.
Coborâtoare dintre stele și plămădită de Dumnezeu din pământ
Menirea ta, în această lume, în tot ce faci, e un lucru sfânt.
Țăranca Română este milostivă, ar da mult din tot ce-a adunat,
Ea nimic nu privește cu ură și alege întotdeauna, binele din păcat.
Când stelele-n lumina lunii își destramă razele duioase,
Când hora zorilor de ziuă, în cercuri zboară peste case,
Tu...Fiică a plaiurilor noastre, de acasă demult ai plecat,
Ca soarele când se scaldă-n holde, să te găsească la secerat.
*
Țăranca Română Creștină, moare ca o sfântă, așa cum s-a născut
Hristos a fost în chipul ei de fată și-n babă cu chip tăcut,
Iar...când bunul Dumnezeu se gândește, să te ia la EL departe,
Pe mormântul urmei pământești îți vom sădii, flori de crin albe curate.
LACRIMI PENTRU MAMA
Pătruns de o nestăpânită durere, lacrimi în pământ străin mi-au căzut.
Eram rătăcitor prin lume, de durerile și dorurile tale mamă nu am știut
Când Dumnezeu mi-a dat vestea căci prin mila LUI la EL te-a chemat,
De odată dorul meu de tine și de acasă, în lacrimi amare m-au înecat.
Te-am mai avut în visele nopții, ți-am mai cerut, uneori, câte un sfat,
Sau privindu-te pe ecranul televizorului, care de mine te-a apropiat.
Eu știu tu mamă, implorai destinul, să mă aducă iar lângă al tău foc
Până când în această zi când ceasul tău și al vremii tale, ți sa oprit în loc.
Lăsând în urmă un trup greu și rece, cu sufletul în cer plecat
Și semnul căci de acum cu viața de pe pământ te-ai împăcat.
Dând lui Dumnezeu cuvenita vamă, sufletul tău bun și curat.
Dar în această vreme sfântă, când cerurile s-au deschis,-Știai?
Pe cei ce-i cheamă la el, îi face SFINȚI pentru EL și casa lui din RAI.
Lacrimi fierbinți îmi curg șiroaie și-un fior de foc prin piept îmi trece,
Ating mâna ce mă mângâia fierbinte și acum e grea și atât de rece.
Nu mai știu care mi-e drumul? Cui iertare Doamne să mai cer?
De acum toate eforturile-mi par deșarte, nici un bine nu mai sper.
-Copile, de vrei ca bunul Dumnezeu, să mă aducă-n a ta cale,
Vei putea să ne întâlnim, dar nu mereu și doar în visurile tale.
Sau în zile fără odihnă, când crezi că toate în tine ți se sfârșesc,
Rostește o sfântă rugăciune: -O mamă bună, ce mult te doresc!
Atunci din cerul fără umbre, spre tine fiul meu, cu drag privesc.
Și din rugăciunea ta cu Dumnezeu alături, doar spre bine te însoțesc.
Mai poți noaptea când somnul dulce, nu cade pe obosită, geana ta
Să deschizi scrinul tău de fotografii și să o privești pe mama ta
Și ai să vezi chipuri zâmbitoare multe, de când erai copil mai mărișor,
Din vremea mea pământeană și o să-ți treacă de al meu dor.
Eu știu că am plecat fără să vă dau de veste, în împărăția lui Dumnezeu,
Lăsând în urmă inimi îndoliate, inimi ce m-au iubit și m-au dorit mereu.
Dacă vrei, dragul meu copil, spiritul meu să te ajute vreodată cu ceva,
Să mă simți ca altădată, când mama ta, cu atâta drag te povățuia
Închide ochii și spune durerea tatălui tău, căci el cu tine va rămânea,
Oftează adânc și rostește o vorbă de rugăciune pentru el și familia ta.
Dacă vrei pentru toate să-mi mulțumești, destinul sigur te va ajuta
Respectă-mi sfaturile ce ți le-am dat și niciodată nu vei regreta,
Zâna bună a vieții tale, te va însoți la greu ș fi mereu în preajma ta,
Doar dacă o prețuiești, cum și eu am prețuit-o, așa te va prețui și ea.
Iar mlădița voastră, va da roade bune, doar ajutând-o-n drumul greu,
Așa cum eu v-am ajutat mereu, cu multă credință-n Dumnezeu.
Eu nu voi fi de acum cu tine căci a trebuit să plec ca orice muritor,
Tu fi mândru de ai tăi, de mama, de tatăl tău – dragul meu fiu rătăcitor.
Dacă vremurile tale se vor întuneca și-ți vei simți sufletul greu,
Fă-ți semnul crucii în a ta cale și-o să te ajute bunul Dumnezeu.
O lacrimă curată lasă, când te vei duce la al meu mormânt.
Și-o floare de nu mă uita, planteaz-o pe reavănul pământ
O lacrimă de dor mai așază pe un lucru ce a fost doar al meu
Și privește apoi spre cer, te voi vedea și eu și Dumnezeu.
Mamă...umbre neștiute, mă înconjoară, răscolindu-mi amintiri
Și nu pot să-ți cer iertare, că-i încuiată poarta crudei noastre despărțiri.
Încerc să urăsc pământul, în care noi cu atâta jale te-am îngropat,
Iubind cerul sfânt și pe Domnul, lângă care sufletul tău ți sa așezat.
Vei fi a noastră mamă bună, harnică și iubitoare, oriunde acum vei fi,
Lacrimi vom așeza pe crucea ta și ne vom gândi la tine în fiecare zi.
RECUNOȘTINȚĂ MAMEI
Mai port în suflet respectul și-l voi purta mereu
Pentru cea care m-a trecut treapta casei noastre
Mi-a arătat calea ce duce spre bunul Dumnezeu
Și mi-a ridicat ochii din întuneric, spre zările albastre.
Și acum mai simt căldura, cu dragoste, a îmbrățișării
A grijii mamei, ce de atâtea ori, în brațe m-a cărat
În adierea verii cu vântul cald, binefăcător, al înserării
Când osteniți țăranii, se întorceau din câmp spre sat.
Când noaptea se urca, de atâtea ori, spre ochi dibace
Chircit în pragul porții noastre, când mă apucau cârceii
Când prin fața mea trecea, ciurda satului, să mă calce
Și adormeau grămadă, în poartă, lângă mine mieii.
Mai port în suflet și voi purta mereu, dragoste de ființa
Cea care m-a ridicat de la pământ spre soare, întâia dată
Și mi-a deschis, de atâtea ori cu grijă, la uliță portița,
O văd și-acum, cu mine-n spate, la muncă-n câmp plecată.
Când eram mai mare, rămâneam stăpân. pe casa toată
Pe curte, pe șură dar mai ales pe a noastră grădină
Pe tot satul, pe câmpuri și dealuri și păduri cât vezi roată
Cât era ziua de lungă, pe ploaie sau soare, alergam ca o albină.
Dar nu ca să adun miere, ca harnicele zilei zburătoare,
Sau să umblu cu vreo treabă, când era ziua senină
Ca un armăsar nestăpânit, băteam pământul în picioare
De în sat se află vreun rău doar eu eram mereu de vină.
Când mama mă găsea și ridica nuiaua înspre mine
Și mă lăsa desculț, încuiat la poartă-n tină,
Râdeam voios, cu miei-n brațe și chiar îmi părea bine,
Căci de copii și drumul și valea toată, era plină.
De hărmălaie nu venea nici cioara, de pe șură să ne fure,
Vreun pui ce rătăcea pierdut, prin buruieni, după gunoi
Iar vulpea cât era de hoață, nu îndrăznea, ca din pădure
Să iasă la lumină de atâta nesfârșit, copilăresc, tărăboi.
Când ne căuta de după un nor, cu razele-i de foc, senine
Soarele de amiază, ne găsea agățați prin vârf de meri
De unde ne arătam unul altuia, care au burți mai pline
După care, cu elan tineresc, chiuiam cu toți din răsputeri.
De vreun bătrân ce rămânea, cu ceva griji pe acasă
Ne dibuia, privind prin poarta șurii, prin merii agățați
Seara trecea, să ne facă rău, pârând din casă-n casă
La părinți zicându-le, că suntem hoți, răi și împelițați.
Abia pe întuneric ne întorceam, obosiți, cu greu acasă
După ce prindeam lilieci, cu pietre-n scaieți, în drumul mare,
După ce încingeam, între noi, lupte de vardiști pe coastă
Uitând că ne așteaptă mamele, cu vreo pedeapsă și mâncare.
Dar...ne apăra în fața celui ce-și zicea: -Eu sunt al casei stăpân!
Spunându-i: -Ajunge!...și-au luat pedeapsa de mâine-s cuminți.
„ O mamă își iubește necondiționat copilul, de-i rău sau e bun,
Cu dragoste-l înconjoară la culcare, spunându-i rugăciuni cu sfinți”
....................................
Toronto 1 Martie 2020
|
Achim Bucutea 3/1/2020 |
Contact: |
|
|
