Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Nicăpetre: sculptura și cuvântul

L-am cunoscut pe maestrul Nicăpetre la Câmpul Românesc de la Hamilton în august 2000, când s-a dezvelit statuia lui Nae Ionescu și când Ion Caramitru, pe atunci ministrul culturii, i-a înmânat artistului medalia “Mihai Eminescu”, pentru bustul lui Eminescu.

Auzisem de numele Nicăpetre, dar mi-era prea puțin cunoscut. Cum frumusețea sculpturilor de la Hamilton m-a impresionat, am sunat-o la București pe criticul de artă Amelia Pavel (mama mea, decedată în 2003), ca s-o întreb dacă văzuse lucrările lui Nicăpetre.
“Cum să nu? mi-a răspuns, Nicăpetre e un artist foarte mare, am scris despre el, dar acum e în Canada”.
“Tocmai, am răspuns, i-am văzut câteva sculpturi la Hamilton și bustul lui Eminescu m-a impresionat în mod deosebit.”
“Sigur, e un sculptor de talie universală. Rândul viitor când îl mai vezi spune-i salutări de la mine.”
Citeam în cartea lui Nicăpetre “DownTown Brăilița via ‘89”, apărută ȋn 2000: “Eminescul meu nu a fost o comandă oficială, nu a fost făcut de un meseriaș, Eminescul meu a fost cioplit de un om care citește și iubește ce a dat acest poet lumii. S-a întâmplat că acel om să fie sculptor, să mângâie cu mâinile lui această lumină dată de zei oamenilor, marmura, să fie sculptor bun care a așteptat timpul când soarta a hotărât să apară masca lui Apollo drept Eminescul nostru. Dar în primul rând eu am sculptat nevoia noastră de Eminescu.”

A două oară când l-am ȋntnit pe maestru a fost în octombrie 2000 cu ocazia unei vizite a grupului de la Observatorul la atelierul său din Scarborough. Admirându-i operele, am intuit atunci ceea ce astăzi citesc în cartea lui: “sculptura mea nu este o meserie frumoasă și bănoasă, sculptura mea este un destin.” Iar mai departe: “înălțând din nou un trunchi de copac doborât, cioplind în el gândul tău, nu redevine un pericol?” I-am transmis în acea zi însorită de toamnă salutările doamnei Pavel și un zâmbet larg i-a apărut pe față: “Da, mi-aduc aminte de doamna Amelia, a scris frumos despre mine. Ce mai face?”

A treia oară l-am întâlnit în ianuarie 2001, cu ocazia sărbătoririi lui de cenaclul “Observatorul” la împlinirea vârstei de 65 de ani. A fost o seară cu totul excepțională.
“Un artist n-ar trebui să-și explice sculpturile, ci să le lase pe ele să vorbească singure; dar eu o să vă povestesc totuși cum am ajuns la ele și ce mi-a trecut prin cap când le-am cioplit.” Cu aceste cuvinte și-a început maestrul Nicăpetre prezentarea pe diapozitive a sculpturilor sale în incinta tipografiei în care “Observatorul” ne-a găzduit. Cum o tipografie nu e sală de spectacol, ne-am așezat pe tabureți, pe rulouri de hârtie de imprimat, pe cutii, care pe unde am putut. Doar un beculeț a fost lăsat aprins și, atârnat în înălțimea tavanului, dădea lumină atâta cât să nu fie beznă totală. Diapozitivele au fost comentate unul câte unul de către artist, care și-a depănat amintiri, uneori nostime, alteori cutremurătoare. Vorbele lui ne-au captivat. Tipografia a încetat să mai fie tipografie, iarna a încetat să fie iarnă, timpul s-a oprit, beculețul s-a transformat în soare și am trăit cu toții un moment de mare intensitate, încălziți de harul lui artistic și de farmecul său de povestitor.
Personal, cu sculptura am făcut cunoștintă mai târziu. Nu pentru că aș fi ignorat-o, ci pentru că o priveam fără să o pătrund. E drept că îmi plăceau sculpturile din marile muzee ale lumii. Muzeul Rodin din Paris mi-a provocat o emoție sinceră, sculpturile lui Brâncuși și Henry Moor m-au fascinat, fiecare în felul lor, dar plăcerea estetică era stânjenită de un disconfort, asociat probabil efortului fizic depus de artist ȋn actul lui de creație. Admiram sculpturile, ȋnsă mă limitam la plăcerea estetică.

Dar în acea zi de ianuarie mi s-a deschis un nou univers. Am înțeles că sculptorii, meșteșugari ai materiei, și-au propus să transporte materialul lor dincolo de legile fizicii. Și, deși maestrul spunea că sculpturile trebuie să vorbească singure, fără explicațiile artistului n-aș fi fost în stare să pătrund în intimitatea dintre artist și materie.
Consider acea prezentare ca pe cea mai frumoasă, pertinentă și instructivă lecție de întelegere a sculpturii. Cuvintele, da, cuvintele maestrului au luminat propriile sale opere. Cum să nu fi fost nevoie de cuvintele lui? Artiștii de geniu sunt în avans fată de contemporanii lor și rămân deseori neînțelesi de ei. Dar când un asemenea mare artist are, pe lângă talentul de sculptor, harul vorbei și al scrisului, cum le avea Nicăpetre, șansele de a fi înțeles de contemporani cresc.
Vorbele sale au fost o revelație pentru mine iar cartea citată e tot atât de fascinantă precum prezentarea din acea seară. Senzația de disconfort fizic mi-a dispărut și, mai mult, am văzut tendința de zbor a sculpturilor lui Nicăpetre. Când ne-a prezentat câteva lucrări ȋn lemn, maestrul ne-a spus că atunci când avea în față un trunchi de copac, ideea lui era să-l ridice, să învingă gravitația, să-l facă să zboare. Sculpturile lui în trunchiuri de copaci sunt ilustrative în acest sens. Dinamica materiei se intuiește imediat, așa cum ne-a mărturisit artistul atunci: “în fața bucății de marmură, sau de lemn, sculptorul nu vede numai forma viitoarei sculpturi, ci întreaga ei mișcare.”
După prezentare l-am zărit pe maestru sezând singuratec pe o cutie și privind în jur. Avea un pulovăr de lână groasă. M-am apropiat și l-am întrebat: “Vă e drag pulovărul acesta, nu-i așa?” “Da, da’ de unde știți?” “Dumneavoastră, ca sculptor, iubiți materia și eu cred că fiecare din noi duce în el o istorie a hainelor pe care le-a purtat de-alungul anilor, cu specificul țesăturii cu tot. Pulovărul dvs pare a fi din lână de oaie și m-am gândit că vă e drag” “Nu v-ați înselat”. Citesc în cartea sa: “Pânza de sac îmi și place. Are o textură vizibilă, aspră, lumina cade pe ea cu un efect special, culoarea întinsă pe suprafața ei are o viață aparte”.

Nu sunt nici critic literar, nici scriitor, nici artist. De aceea contactul meu direct cu o valoare artistică de talia maestrului Nicăpetre m-a intimidat și mi-a fost greu să scriu despre giganticul său talent sau despre admirația ce o purtam artistului și sculpturilor lui. Închei aici gândul meu despre Nicăpetre la douăzeci de ani de la ȋntâlnirea mea cu el. Pentru noi, cei născuți, ca și el, în România, dar trăind departe de țară, a fost un privilegiu de a fi fost lângă artist, de a-l fi ascultat, citit, admirat și iubit.


N.O.
In memoria lui Nicăpetre, grupul de la Observatorul a oferit, la intâlnirea din 15 ianuarie 2020 - Premiul special Nicăpetre - artistului plastic Bogdan Molea din Toronto




Veronica Pavel Lerner    1/19/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian