Dialoguri oarecare - Despre sport
¬_ Cum adică despre sport?
_ Păi... despre sport.
_ Bravo! Da’ ce știi tu despre sport vreau să zic? Las’că ai fost prea leneșă să te mișți, dar nu-mi aduc aminte să fi trecut vreodată pe la un stadion.
_ Habar n-ai! Și pe urmă, ce dacă? Toată lumea vorbește, face, se implică în sporturi, chiar în problemele provocate de sport, uită-te la stadioane, la TV, la Billboards cât casa și de fapt la toate știrile jurnalistice - breakning news; mă rog - fiecare informație secundă (după aia de crimes & hold ups) este cea despre sport. Vara asta mai ales mi-a atras atenția, fie că m-au surprins unele știri dat fiind spectaculosul victoriilor - și sigur trebuie să mă “unflu un pic în pene” - cu Bianca Andreescu la Us Open și Simona Halep La Wimbledon, cu “Raptors” campioni mondiali, cu Lewis Hamilton învingător (pentru Mercedes) în Formula 1 ori cu mai toate evenimentele care umplu stadioanele până la refuz, fie că am asistat indiferentă cum favoriții înving ori sunt înfrânți.
Vezi că mă pricep?
Ba chiar pot să-ți și scutur memoria și să-ți spun că am și fost pe stadioane, e drept, a trecut o bună bucată de vreme de atunci și e normal să uiți, tu, nu eu, nici nu cred că se putea altfel pe vremea lui Dobrin când fotbalul devenise religie și băiatul ăla ciufulit și nu tocmai disciplinat era un fel de magician al balonului rotund așa cum dealtfel se întâmpla și la rugby, românii având echipa națională concurând cu forțele celor cinci națiuni. Mergeam peste tot, chiar și la campionate atletice cu Iolanda Balaș și nu mai știu care alți atleți de renume ori și mai și la meciurile lui Năstase și Țiriac.
Si, pe urmă, știi ceva, intrarea în stadion mi se părea o procesiune și asta nu pentru că stăteam la coadă aia interminabilă că să întru, ci pentru că nu se putea altfel, pricepi, implicam ca toată lumea respectul acela al anticipației...și știi ce mult “îmi plăceau” cozile.
_ Ce vremuri!
_ Nu-i așa? Dar vin spre noi cam ca amintirile alea pe care le trezesc filmulețele nostalgice cu “Anii tinereții noastre” în care trecerea anulează ori poate doar diluează cenușiul realului, le rafistoleaza – vorba lui Nicăpetre – transformându-le într-o chemare aburindă ca aleile Cișmigiului când chiuleam de la Lazăr...
_ Totdeauna faci tu literatură.
_ Vorbeam de sport.
_ Eh, sigur că da, dar la tine toate trec prin filtrul imaginativ și atunci alunecările în aproximația cuvântului mă blochează în zona confuziei; despre ce vorbim?
_ Care confuzie? Viață are niște repere fundamentale și sportul e unul din ele
_ Ooo, da, la care se adaugă o mulțime de nuanțe adiacente nu tocmai permanente, ba chiar variabile ca trecerea timpului...
_ Știi cum e, trecem de pe un trotuat pe altul cam de când am descoperit că am avea ceva valoare făcând-o iar în epoca asta a “deșteptăciunii”generale cu atât mai mult.
_ Cam dubioasă deșteptăciunea asta, cum o numești tu, mi se pare mecanică, vine spre noi și nu tocmai selectiv, ne bombardează informațional – cum ziceam undeva – și ne robotizează cumva gândirea, îi trasează jaloanele unei discipline însușite cu automatismul confusiei - și zic așa doar ca să fiu cumsecade. Nu crezi?
_ Păi da. Și asta ar merge numai la sport.
.................................
Toronto ON
|
Maria Cecilia Nicu 10/25/2019 |
Contact: |
|
|
