Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Fragmente - D-ale Destinului

Citeam deunăzi, târziu în noapte cu nespus amuzament, dar și cu strângere de inimă, întâmplările lui Mircea Cărtărescu din ”Frumoasele străine” (Humanitas, 2017). La un moment dat, aflat în fața zidurilor Cascaronne-ului își varsă ”năduful”…”Dar cum naiba să nu-i invidiezi câteodată din tot sufletul pe acei oameni care aveau ca singur gadget destinul?” (243).

Dar ce nu spune omul la mâhnire? Mă surprinde anacronica idealizare a ”oameni[lor] acelor epoci [care] trăiau în mizerie până-n gât (...) aveau dinții stricați și duhneau ca viezurii, dar [care] măcar își trăiau viața lor, în trupul lor grosolan învelit în cârpe. Pe când noi, noi epigonii?” (242) M. Cărtărescu s-a dovedit levantin, visător, nostalgic, travesti, orbit(or)…, dar în plină modernitate, mai exact în plină postmodernitate. Iar, după mine cel puțin, a reușit să rămână onest în propria-i viață într-o lume a ”gadgeturilor” și disimulărilor de tot felul. De ce ar fi o clipă măcar invidios pe cei ce doar au trăit, mai ales într-o lume dramatică și cu siguranță fără conștiința autenticității? Ori poate nu l-am înțeles cum se cuvine...

Ca orice admirabilă lectură, te pune în primul rând pe gânduri. Destinul, doar despre asta este în cele din urmă vorba. E oare încă un cuvânt viabil, mai acceptăm astăzi că există o ”forță a destinului” pentru fiecare dintre noi, un joc tensionat între pre-determinare și voință, un fir major al existenței de la care nu te poți abate sau e doar un copleșitor concept al marilor tragedii de la Oedip încoace sau un instrument creator al geniilor ca Beethoven ori Verdi?

Auzim deseori, ba chiar cred că toată lumea a spus măcar o dată: ”așa a fost să fie”, aproape ca un verdict, ca și cum din evantaiul posibilităților, alternativelor, în cele din urmă s-a ales, sau mai exact s-a pre-ales una implacabilă, exterioară, dincolo de voința personală oricât de fermă. Îmi pare chiar că ajungem să ne identificăm cu această recunoaștere, cu această acceptare; complice, chiar credem că până la urmă a fost calea justă, viața însăși așa cum trebuia să fie.

Ce ne-ar diferenția atunci de omul trăitor de destin, evocat de M. Cărtărescu? În mod sigur nu lupta cu destinul (martoră stă marea literatură), poate însă un optimism idealist (paradoxal și materialist) că soarta noastră stă (în primul rând) în propriile noastre mâini, că ne putem modela după propria noastră voință viitorul, că putem deveni oricine vrem, că dacă suntem perseverenți și determinați putem face orice. Cel puțin asta îi învățăm pe copiii noștri astăzi, în ciuda experienței vieții, poate pentru că asta am sperat și pentru noi înșine.

Imaginați-vă, spre exemplu, o fetiță ca oricare alta, mititică și zglobie, ce spre satisfacția și distracția adulților răspunde la ubicuua întrebare: ”ce te faci tu când vei fi mare”… ”doctor să vindec copiii bolnavi”, cu toate că nici balerină nu ar fi așa de rău, chiar dacă n-o prea țin gleznele și nu există nici o școală de balet în oraș. Se mai limpezesc lucrurile și, să spunem, literatura devine esențiala, ultima ei pasiune și vocație, doar că nu există liceu de filologie sau măcar de pedagogie în tot județul, n-o să o oprească însă un banal liceu de chimie industrială să devină literată... Dar dacă tot umple la nesfârșit caiete studențești cu probleme de matematică și chimie… de ce nu s-ar face chimistă, doar e așa la modă, sau farmacistă (după dorința mamei) sau economistă (la înțeleapta sugestie a tatălui)? Cu mult efort și cu niscai noroc, fata noastră ajunge studentă la filologie cu visul aproape împlinit. E la un pas de a deveni ziaristă, nobilă luptătoare pentru dreptate. Primul articol ”la cerere”, despre glorioasa practică agricolă, nu trece. Profesoară, da, profesoară, asta a vrut să fie dintotdeauna, ce poate fi mai frumos? Copiii sunt minunați ca întotdeauna, instituția, deprimantă, iar când vrea mai mult, nu există posturi… Iată însă, că tânăra noastră se îndrăgostește și nimic nu poate egala împlinirea în familie, chiar la capătul pământului. O mamă bună, asta e cea mai importantă ipostază. Dar toate mamele sunt bune, deci Mamă pur și simplu. Copiii cresc, devin adulți și personajul nostru are brusc timp berechet pentru prima iubire, literatura, scriitoare, de ce nu?, nu e niciodată prea târziu, toată lumea scrie… La ce bun însă, ce ar mai putea adăuga? Sunt atâtea de citit în inepuizabila bibliotecă și atât din imaginarul ei e deja acoperit, fascinant și inegalabil, de scriitori dragi, y compris de Mircea Cărtărescu.

”Dar cum naiba să nu-i invidiezi câteodată din tot sufletul pe acei oameni care a(vea)u ca singur gadget literatura?”

..............................

Toronto ON





Lăcrămioara Varga Oprea    10/25/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian