Mircea Zorileanu – pionier al aviației românești
Mircea Zorileanu este unul dintre pionierii aviației românești, dar și, deopotrivă, erou în luptele militare și erou în lupta cu viața. S-a născut în octombrie 1883 și trecut la cele veșnice cu exact o sută de ani în urmă, în 1919. Era al treilea copil al medicului militar Nicolae Zorileanu, originar din localitatea Broscari (azi Livezile), din judeţul Mehedinţi.
A urmat Școala fiilor de militari din Craiova, apoi s-a înscris la Școala Militară de Ofițeri din București, specialitatea cavalerie, în urma absolvirii căreia a fost avansat la gradul de sublocotenent. Devenit ofițer de cavalerie, a urmat vestita Şcoală de Echitație de la Tordi Quinto, din Italia.
Din păcate, un nefericit accident, în urma căruia nu-și mai putea folosi picioarele, i-a schimbat destinul. Om cu o voinţă extraordinară, a plecat în Franţa, unde s-a înscris la o școală de pilotaj particulară și, la 12 noiembrie 1910, a efectuat primul zbor. „În vara anului 1910 – avea să scrie în volumul Pentru Carpaţii noştri – am suferit un accident de călărie, din care m-am ales cu atâtea fracturi că am devenit inapt de a mai încăleca. Infirm şi convalescent, mi s-a părut că nimic nu este mai indicat pentru un expropiat ce nu se mai poate servi de picioarele sale decât aripile".
Nu a reușit să termine școala pariziană, din motive materiale, dar a venit la București, unde prinţul George Valentin Bibescu înfiinţase o şcoală de pilotaj, la Cotroceni. Va obține brevetul de pilot aviator la data de 17 iulie 1911, fiind al doilea pilot brevetat în România.
A fost prieten cu Aurel Vlaicu și, după moartea acestuia, 1-a preocupat trecerea Carpaţilor. La 30 septembrie 1912, cu un avion Blériot de 70 CP, a stabilit la 2000 de metri recordul național de înălțime, pe care l-a depășit cu numai trei săptămâni mai târziu, la 20 octombrie 1912, când a atins înălțimea de 2400 de metri. În 1914 zboară pe Valea Ialomiţei spre Moroieni, iar în primăvara lui 1915 pe Valea Buzăului, în zona Nehoiaş-Cislău. Participă la Primul Război Mondial, cu gradul de căpitan. Conduce Escadrila nr. 2. A fost rănit, dar, după vindecare, a revenit pe front și s-a remarcat în mai multe lupte.
Descoperindu-și calități pentru scris, publică în Revista Automobilă și în alte ziare și reviste ale vremii, apoi cărți, fiind primul autor român care a avut ca temă predilectă zborul. Prima carte pe care a tipărit-o a fost Pentru Carpaţii noştri (sub pseudonimul Meșterul Manole), la București, în anul 1916. Era o carte în care aduna impresii, informații și reflecții despre școala de aviație, aviatori, aviație și viitorul ei. În anul următor a publicat Pe urmele libertății (în colaborare cu Marcel Drăgușeanu), la o editură din Piatra Neamț. Cea de a treia carte a fost publoicată la Iași, în 1918, sub titlul Ion Pripitu - poştaş aerian, carte care cuprindea considerațiuni asupra viitorului aviației civile. Bibliografia sa mai mențșionează încă două cărți, Caravana și Să devenim popor de navigatori, despre care nu cunoaștem însă alte date.
Pentru faptele sale de eroism din Primul Război Mondial a fost distins cu “Steaua României”, cu “Virtutea militară de aur”, clasa I și este menționat pe Monumentul Aviatorilor.
A încetat din viaţă la 10 februarie 1919. Dacă în tinerețe avusese tăria de a înlocui mersul pe picioare cu zborul, dacă scăpase din nenumărate situații periculoase în aer, lupta cu pneumonia a fost pierdută, într-un spital din localitatea Nervi, zona Genova, din Italia.
În anul 1937, Aeroclubul Regal al României i-a ridicat un monument în piața Quito din București, monument în temelia căruia a fost zidită urna cu cenușa sa, adusă în țară de la Nervi. Astfel, sub un glob pământesc care simbolizează drumurile “Oceanului Aerian”, stă scris numele marelui aviator. De asemenea, în semn de prețuire, Aeroclubul de la Ghimbav și străzi din mai multe orașe poartă numele său.
Se cuvine, la un veac de la ridicarea în ceruri, să ne reamintim de el ca un exemplu de curaj și să-i cinstim memoria cu un gând pios.
|
Rodica Pospai Păvălan 10/21/2019 |
Contact: |
|
|
