Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Bucăti de gând de prin viată

- Hai să aplicăm pentru Canada!
- Ești nebun! i-am răspuns.
Viața noastră era comodă, ca o croșetătură una pe față una pe dos.
Liniară și frumoasă, însiropată de tinerețe, neamuri și prieteni, de muncă, de zile senine și extrem de tricolore, chiar dacă la ora aceea nu realizam asta.
Eram profesoară de română la un liceu bun, aproape de casă, și aveam o familie superbă. Locuiam într-un apartament care-mi era drag, într-un bloc, culmea, ceaușist, însă construit pentru armată.
Poziționarea și mărimea geamurilor îl făceau lipici soarelui. Mereu aveam senzația c-am uitat aprinsă lumina, atât de mult ne surprindea baia aurie ce scălda pereții. L-aș fi iubit și doar pentru atât, fiind eu însămi o ființă solară.
De altfel lumina a fost întotdeauna un criteriu principal în alegerea casei. Și cred că tot după soare aleg și oamenii.
Pe cei luminoși în zâmbet, cu inima în palme curate.

Apartamentul, foarte spațios, cuprindea patru camere. Un cuib mare, perfect, decorat în întregime după gusturile mele și, cu toate că șocasem inițial zugravul și pe cel care pusese podelele, rezultatul, obținut cu multă muncă de convingere din partea mea și cu proteste vehemente din partea lor, îi făcuse să ridice sprânceana cu admirație la sfârșit.
Podelele, mult mai înguste decât cele normale, erau așezate pe diagonala camerei, iar pereții, vopsiți într-un cenușiu deschis, provocaseră atacuri de panică vopsitorului care, după ce încercase aproape cu disperare să mă convingă că un soi de bleu leșinat era concesia de gri pentru care el, maestrul, ar opta, pictase, plin de scârbă, nuanța aleasă de mine, cu amenințarea clară că el nu mai repetă operațiunea în situația în care m-aș fi arătat nemulțumită.
Însă eu văzusem interiorul cu ochii minții, iar contrastul între culorile calde și cele reci era în final atât de echilibrat, încât rezultatul l-a umplut de mândrie, că doar el fusese atașat la coada trafaletului.
Pe vremea aceea trăiam într-o Românie agitată politic, la fel de agitată ca și acum. Am senzația că acest soi de gălăgie politică continuă, fără sens, face parte din codul nostru genetic. Parcă românul ar fi o apă minerală carbogazoasă care-abia așteaptă să spumege în afară. În fine...

Pe mine nu mă interesa politica nici atunci, deci nu mă nemulțumea sistemul.
Aveam lumea mea perfectă, unde-mi era bine.
Nu voiam să plec.
Nu mă interesa nici Canada și nici o altă țară de pe glob, cum nu mă interesa să zbor pe Lună.

La ora aceea se emigra masiv. Era foarte greu, așa că cei care reușeau cumva s-o facă erau priviți ca niște aleși. Dorința era fierbinte. Erau anii 2001, cu mult înainte de-a începe migrarea spre muncile din afară. Porțile Europei nu erau nici ele deschise.
Tot ce era străin, era considerat superior, iar câinii roz umblau flagrant cu covrigi în coadă.
Viitorul exista, însă doar în afara dodoloaței Românii.

Apropo de asta, într-o zi veneam de la școală și, în fața, mea mergeau doi copii de clasa întâi. Conversația lor mi s-a întipărit în minte, pentru că, la scară mică, era exact eticheta mentalității de-atunci:
- Mă, zice unul, am auzit că moș Crăciun nu există.
- Există, mă! răspunse cu înțelepciune celălalt. Dar numai în Străinătate.
Adică, deh! Străinătatea era substantiv propriu, cu majusculă întortocheată elegant, într-un soi de vis american la care n-avea acces oricine...







Em Sava    7/8/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian