Primăvară
PRIMĂVARĂ ROMÂNEASCĂ
Astăzi când astrul zilei e-n echinocțiul primăverii Privesc cum se ridică soarele, pe cerul înalt și clar, Cum cald și luminous el pune stop tăcerii. Cu tot ce-i viu sub soare, plec și eu hoinar.
Să inspir primăvara cu aerul ei sfânt și pur Să mă deschei la pluovăr, să-mi intre raze-n sân, Să-mi mângâie privirea. Pe tot ce mișcă-n jur De acum pe această lume, doar el este stăpân.
Am luat-o prin pădure, prin cor de păsărele Și am văzut că-I tristă, săracă, dușmănoară, Dar mi-am plecat urechea, pe tulpini lungi și grele Și am auzit cum urcă seva, pe sub coaja groasă.
Din firul unei ierbi, privesc cum se smcește Un ghemotoc de floare,cât firul unui ac. Sub frunza putrezită, o viață se trezește, O ceată mișcătoare, în frunte c-un gândac. - Din umbre de sub tufe, și-întind spre soare paiul, Covor de iarbă verde și flori mirositoare. Încet, încet sub soare-n pădure este raiul, Căci tot ce-i viu acum e-n sfântă sărbătoare. O lume amorțită, sătulă de-a iernii ninsoare, Caută-n drumul ei, o nouă cale spre libertate. Prin orce colt natura-I doar viață și mișcare Căci primăvara-i bucurie și izvor de sănătate.
Pășesc cu teamă, să nu calc vreo nouă viață Să-i tulbur existența, cu a tălpii mele apăsare. Iubesc această vrajă ce-o aduce dimineața, Când pulsul primăverii mă scoate la plimbare.
Pun streașină la ochi acum palmele amândouă Văd câmpuri verzi ,întinse, ce renasc în soare Sub noua plămădire a stropilor de rouă Văd oamenii la muncă, cum zburdă pe ogoare.
E primăvară, primăvară sfântă Românească, Când toți și toate-s la noi albine lucrătoare Pornite din dorința de frumos să renască Pentru o nouă viață, în noul an cu soare.
UNDE EȘTI FRUMOASĂ PRIMĂVARĂ?
Acum când totul este înghețat pe afară Când mantia albă acoperă pământul, Eu mă gândesc la sfânta primăvară Să o aducă de prin sud vântul.
Să curgă-n ropot apele turbate, Să iasă grâul de sub glia sură Copii țării, ca în vremi uitate, Desculți să joace hora-n bătătură.
Gingașe flori să explodeze-n soare, Albinele să-și strângă-n zbor nectarul, Să umble fetele în strai de sărbătoare Pe drumul cald să scârție încet carul.
Fluturi de argint cu aripi de mătase, Să zboare ne încetat peste câmpie, Cu plugul prin ogoarele mănoase, Sărac românul, să nu vrea să mai fie!
La gârlă-n sat, cu poalele sumese Să-și spele pânze albe gospodina, Să vadă lumea toată, ce își țese Uscânde valuri împânzind grădina. În vârf de deal, să crească hora mare Sub stejarul care, abia a înmugurit. Din sat să vezi cum urcă-n deal ciopoare, De fete și flăcăi, la joc și la iubit. . Acolo-n cerc, frământe iar pământul, Cu jocul lor tineresc, primăvăratic, Gândind că fete și feciori au de acum sărutul Cu buze mai arzânde, ca bobul de jăratic.
Să văd venind din alte țări cocorii Să fie cerul negru de păsări călătoare, Să văd luptându-se cu săbii de foc norii Să văd grădinile pline de flori mirositoare.
Unde ești frumoasă primăvară? Te aștept să vi ca pe-o mireasă la altar În toată dimineața mă uit pe cer afară Dar nu te văd și ochii mei, se tulbură-n zadar.
O!...gând sau vis, devin-o realitate, Căci coardele simțirii de frig ele mă dor Să te inspir natură de foc, pe săturate Și apoi sătul de tine, natură pot să mor.
DOR DE PRIMĂVARĂ
Ce bine ar fi să vină iară După toamnă primăvară, Dar cad fulgi de azi dimineață E frig și totul în mine îngheață.
Ghioceii de prin grădină, Stau în muguri și suspină. Lângă casă trei lalele, Zgribulite plâng tustrele.
Este martie în calendar Dar vremea arată ca de gerar. Soarele pe cer se arată, Doar gălbejit și câte odată.
Toamnă dulce vin-o iară, Să-i arăți la primăvară, Cum te-ai luptat și tu și noi Să împingem iarna înapoi.
Ai alungat fulgii de ninsoare, Să ne mai încălzim la soare. -Tu primăvară fără culoare, Te lași călcată în picioare? Chiar dacă nu a apărut lună nouă Tu fă din fulgi boabe de rouă, Flori și ierburi să prindă viață, Să umpli câmpul de verdeață.
-Vrei să ne îngheți? O...e rușine! -Până când vrei să vezi străzile pline, De mormane imense, de zăpadă, Și doamne plutind să cadă?
-Dacă nu ne mai arde focul? Dacă ne-am vândut cojocul? Iarnă... pleacă...nu fi toantă! Poate alții abia te așteaptă.
Stelele au plecat azi noapte, În drumul lor, dar nu departe Dar când se vor întoarce iară Să miroasă totul a primăvară!
-Lună tu stăpână a nopții, Deschide încuietorile porții Să intre vânt de primăvară, Că iarna asta ne omoară!
-Nu vrei să mai vedem pe afară Fluturi colorați cum zboară? Petale de flori în vântul serii? Vrei să înghețe de frig merii?
Vrăbiile erau zgribulite aseară, De frig și foame or să moară. Nu știu cine le mai presară, Firmituri de pâine iară?
Să ști și noi nu avem destulă Iarnă grea fără căciulă. -Fugi de la noi, fugi departe! La porți mai bogate bate.
Dacă nu pleci noi te îmblânzim! Ce crezi tu, că o să murim? Ne strângem cu toții în casă Și așteptăm soarele să iasă.
Ne luăm iar căciuli și paltoane, Poți avea tu numai toane... Nu ne dăm bătuți!...E bine? O să te facem de rușine!...
După șase luni de zile, Crezi că te mai vrem pe tine? Vrem zile de soare pline, Să topească inima din tine.
Ce-o să te faci tu atunci? Nu fugi șchiopătând pe lunci? Nu te agăți de coama lor, Munților, bătrânilor?
Să nu te zboare vântul în cer, Să mai sufli un pic de ger? Iarnă tu cu blană groasă, Ia mai fugi la tine acasă!...
Iarnă grea și blestemată, Te-om dori, dar altădată. Dar să ti numai trei zile, Când casele-s de steluțe pline.
Și vin copii de ne colindă, Înghesuiți de frig în tindă, Vestind Nașterea lui CRISTOS, Iarnă lungă și grea fără folos!...
Toronto Martie 2019
|
Achim Bucutea 3/9/2019 |
Contact: |
|
|