Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Idila dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle

“ Îngerul blond” al lui Eminescu, aşa cum o alinta poetul, pe Veronica, la vârsta de 22 de ani, căsătorită de 8 ani şi mamă a doi copii, pe când el era student la Filozofie la Viena, venise şi ea acolo să-şi trateze o eczemă. Şi, la Viena, fără a ţine seama de urmări şi de părerile unora sau altora, au început o relaţie de iubire, care timp de 17 ani a fost marcată de pasiune, de intrigi, depărţiri temporare şi reîmpăcări, mai decât cele din telenovelele de azi.

Momentul acestei întâlniri, va fi redat de Veronica în poemul său, intitulat “M-am gândit” din anul 1883, din care redăm:

“M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,
Te ştiam numai din nume, de nu te-aşi mai fi ştiut !
Ş-am dorit să pot odată, să te văd pe tine eu,
Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu, “

Zăpăcit de imaginea Veronicăi, Mihai Eminescu, va compune în următorii ani, poemele de dragoste inspirate de chipul îngerului blond.

Între 1874 – 1877, Mihai Eminescu fiind director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, participa mai mereu, la seratele literare ale Veronicăi, ţinute în casa Micle. Şi, în această perioadă, au început să curgă bârfe despre întâlnirile lor romantice, neconfirmate oficial, dar care au deranjat casa Micle. Soţul Veronicăi, Ştefan Micle, a început să primească scrisori anonime, în care erau relatate escapadele soţiei sale. Căsătoria Veronicăi cu Ştefan Micle a fost gândită de mama ei cu convingerea că, aşa va reuşi în viaţă fata ei, care avea doar 14 ani, iar el, 44. Veronica, o fată frumoasă şi cu talent în ale scrisului, i-a căzut cu tronc lui Ştefan. Iar mama ei, o moaşă cu atestat universitar, a determinat-o să-şi lege viaţa de a lui.
Odată cu moartea lui Ştefan Micle, în anul 1879, relaţia de iubire dintre cei doi amanţi, deşi părea o uşurare pentru ei, avea să se transforme într-o iubire problematică, din cauza banilor şi a distanţei ce îi separa. În toamna anului 1879, Veronica şi Mihai, petrec împreună două luni în Bucureşti, iar abia în primăvara anului 1880 au adus în discuţie problema căsătoriei, dar situaţia lor financiară şi opoziţia cunoscuţilor le-a stricat planul, astfel că, relaţiile dintre ei s-au răcit.
Din cele două luni de iubire dintre cei doi, din toamna anului 1879, a rezultat, conform celor spuse de fata Veronicăi, şi un copil, dar născut mort.

În anul 1882, cei doi au reluat relaţia de iubire, când Veronica a venit la Bucureşti şi au locuit împreună timp de câteva luni, într-o casă de pe Str. Buzeşti nr. 5. În prezent casa nu mai există, fiind demolată, între timp, pentru construirea unui bulevard.
Veronica a încercat să îl convingă, pe Mihai, ca ei doi să se căsătorească, dar opoziţia prietenilor lui şi depresia care pusese stăpânire pe Eminescu, i-au împiedicat să facă acest pas.

Titu Maiorecu, l-a sfătuit pe Eminescu să renunţe la proiectul căsătoriei, fiind un om bolnav şi fără mijloacele materiale necesare bunei funcţionări a căsătoriei cu veronica.
Dumitru Vatamaniuc, membru al Academiei Române, care a studiat timp de 30 de ani opera lui Mihai Eminescu, a descris unele din motivele pentru care căsătoria poetului cu Veronica a eşuat: “Şcoala la care învăţa Veronica, i-a intentat un proces lui Titu Maiorescu, pentru că ar fi avut o relaţie cu una din eleve, iar Veronica a depus mărturie, în calitate de colegă si martoră, în acest scandal, motiv pentru care Maiorescu a întrerupt relaţia cu Eminescu, încercând să se răzbune pe Veronica. Dar, nu numai Maiorescu a încercat să-i despartă pe cei doi, dar şi Slavici şi Macedonski”. De frică să nu o piardă, Mihai o îmbărbătează pe Veronica, prin zeci de rânduri de dezmierdări: “Apropos de Titu. Da ! Vorba ceea, râde vârşa de baltă şi baba de fată. Cine s-a găsit să-ţi facă morală în privinţa relaţiei cu mine ? Maiorescu. O fi el critic, o fi el om de litere, dar iubirea mea pentru tine şi dezinteresarea ta copilărească şi adevărată, cu care ai fost şi rămâi a mea, aceasta nu ar fi găsit-o la niciuna din doamnele , pe care le-a perindat”.
“Mihai Eminescu era un om foarte gelos, din care cauză relaţia lui cu Veronica a fost întreruptă. El dorea absolutul, iubirea lui să fie exclusivă şi îl deranjau toate speculaţiile care făceau referire la infidelităţile Veronicăi, de aceea se despărţeau atât de des.”, afirma Dumitru Vatamaniuc.

În anul 1883, Mihai Eminescu a fost diagnosticat de medicii de la Sanatoriul Dr. Şuţu din Bucureşti cu “ psihoză maniaco-depresivă”, fiind trimis la tratamente la Viena, dar şi în Italia, revenind la Iaşi, abia peste un an.
Au urmat luni întregi de tratamente şi recuperare, iar în anul 1887 a ajuns în grija surorii sale, Henrieta, la Botoşani.

În acest timp, Veronica, mutată la Bucureşti împreună cu copiii, încercă să-l convingă pe Mihai să revină în Capitală, pentru a fi mai bine îngrijit. A reuşit să-l facă să vină la Bucureşti abia în primăvara anului 1888. Veonica spunea atunci: “ Lumea m-a acuzat de lipsa de simţire şi de umanitate faţă de Eminescu.
Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care l-am cunoscut pe Eminescu, în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege, fără niciun Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru mine a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu.”

Multe din scrisorile celor doi, au fost ascunse după moartea lor, iar când au fost descoperite, autenticitatea lor a fost pusă la îndoială, spun criticii, iar unele au fost modificate, în ideea de a-i spăla, cumva, imaginea Veronicăi.
Eminescu era pe cale să aibă un conflict cu cu ins, care se lăuda la toată lumea că, deţine pe Veronica, oprindu-i corespondenţa.

În Februarie 1889, Eminescu avea să fie internat definitiv la Sanatoriul Dr. Şuţu, unde se va stinge în data de 15 Iunie 1889.
Printr-o stranie coincidenţă, chiar în momentele în care Eminescu se prăpădea pe patul de spital, iubita sa, Veronica, a scris un poem intitulat “Raze de lună” , chiar despre moarte şi iubire:

Ce n-ar da un mort din groapă pentru-un răsărit de lună,
Ai zis tu şi eu, atuncea, când pe-a dorului aripe,
Duşi de al iubirii farmec, privind cerul împreună,
Noi visăm eternitate în durata unei clipe.
Ce n-ar da un mort din groapă, printr-o jerbie de rază,
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge,
Să mai simtă înc-odată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa, cu căldură să răsfrânge !
Ce n-ar da un mort din groapă pentru-un răsări de lună,
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună,
Toate razele de lună, toate razele de soare,
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare !

La înmormântarea lui Mihai Eminescu, Veronica Micle i-a pus pe piept poetului, o cunună de “Nu mă uita” .
Nici ea nu l-a putut uita, pe 4 August 1889, Veronica luându-şi viaţa, la Mânăstirea Văratec, unde a înghiţit, cu sete, o sticluţă de arsenic.
Iar cu trei zile înainte de a muri, a scris un poem, considerat ca bilet de adio, “O ! Moarte, vin de treci”:

O! Moarte, vin de treci,
Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri,
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,,
Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,
Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,
Să dorm pe veci !

Moartea ei a survenit din cauza unei hemoragii cerebrale, aşa cum a notat medicul care a constatat decesul Veronicăi Micle, la 4 August 1889. Golise sticluţa cu arsenic la miezul nopţii.

Ulterior, s-au găsit scrisori prin care îşi ruga prietenele să-i aducă doze mici de otravă, pentru a-şi trata fiica de anemie ! O sinucidere premeditată la fix 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu şi la fix 10 ani de la moartea soţului său, Ştefan Micle.


Stouffville ON




Oprea Popa    2/27/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian