Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Dale Carnegie - un strălucit maestru al cercetării relațiilor interumane

Deschizător de drum în materia comunicării, Dale Carnegieă este apreciat ca cel mai celebru autor de literatură motivațională. Este menționat în topul celor mai bine vânduți autori din toate timpurile, scrierile și cursurile sale prezentând astăzi același interes ca în primii anii de după editare.
Pe numele său adevărat Dale Harbison Carnagey (până în anul 1922 când și l-a schimbat), faimosul autor american s-a născut la o fermă saracă din Maryville din statul Missouri, la 24 noiembrie 1888 și s-a stins din viață la 1 noiembrie 1955, la Forest Hills, New York. După absolvirea colegiului, lucrează ca agent de vânzări în South Omaha, Nebraska, primul său demers fiind vânzarea de cursuri prin corespondență către fermieri. Nemulțumit de ocupația sa și de traiul modest, obține o diplomă la State Teaher’s College din Warrensburg, Missouri, secția Pedagogie. În anul 1912, este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri serale pentru adulți, subiectul fiind ales chiar de el: vorbirea în public, domeniu în care se calificase și obținuse deja bune rezultate.
Se remarcă repede prin prezentarea unei originale metode prin care făcea posibilă diminuarea tracului celor care vorbeau în fața unui public numeros. Astfel începe prestigioasa sa carieră de mare orator și autor de succes. Cursurile sale ținute la YMCA s-au bucurat de o reușită fulminantă și Dale Carnegie avea să conferențieze cu săli pline. Concomitent, începe să publice broșuri în care își prezintă în mod riguros metodele proprii de învățare, acestea fiind adunate, în anul 1926, într-o carte intitulată „Public Speaking: A Practical Course for Business Men”.
Cărțile sale, aparținând prin excelență literaturii motivaționale, au ca teme predilecte: auto-îmbunătățirea, probleme de salemenship (practica de a investiga și a răspunde satisfăcătoră nevoilor clienților printr-un proces care să asigure eficiență, echitate, sinceritate, avantaj reciproc urmărind pe termen lung o relație productivă), vorbirea în public, dezvoltarea abilităților interpersonale. O idee de bază care se regăsește ca o indubitabilă convingere este aceea că este posibilă schimbarea comportamentului altor oameni prin schimbarea reacțiilor lui.
În 1936, Carnegie publică „How To Win Friends and Influence People”, lucrare ce înregistrează imediat după apariție un succes de răsunet. Revizuită și reeditată, cartea s-a vândut de-a lungul anilor în peste 15 milioane de exemplare. Având la bază cursurile ținute și experimentele realizate împreună cu o serie de studenți și persoane interesate, lucrarea relevă principiile esențiale ale autorului american în parcurgerea drumului către succes. Cel mai important, în opinia sa, în interacțiunea cu semenii este să îți cizelezi comprtamentul și atitudinile față de aceștia, să ajungi să renunți la a mai privi doar din perspectiva personală și să înțelegi și punctul de vedere al celor cu care interacționezi.
Cu un stil aparte, implicând atât blândețe, cât și avertisment, Carnegie își susține argumentele relatate cu exemple deosebit de interesante în care au fost surprinse și analizate personalități literare, istorice și politice, printre care președinții americani Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln, dar și personaje comune cu care cititorul se poate deseori identifica. Astfel, trebuie amintit exemplul deosebit de interesant extras din viața lui Lincoln a cărui personalitate a studiat-o intens. Este evocată bătălia de la Gettysburg, pe care președintele anilor 1860 a pierdut-o din cauza nesocotirii ordinelor sale de către generalul Meade. Înfuriat la culme pe cel care a dus la înfrângerea armatei sale, Lincoln scrie o virulentă scrisoare pe care însă, după o ulterioară cugetare, nu o mai expediază. În viziunea lui Carnegie, acest din urmă gest a fost unul înțelept, întrucât, afirmă el, a critica pe cineva nu înseamnă decât a stârni resentimente persoanei în cauză, fără a o determina să înregistreze vreun progres. De asemenea, crede că oricine poate condamna și critica, dar ca să ajungi să înțelegi și să ierți este nevoie de caracter și, fără îndoială, de autocontrol. Un capitol special este rezervat imprtanței pe care o au complimentele, impulsionând cititorul să învețe a oferi complimente sincere persoanelor cu care intră în contact pentru asigurarea unei bune relaționări cu acestea.
În cea de-a doua parte a lucrării, autorul american ne dezvăluie câteva principii de bază privind optimizarea relațiilor interumane: să știi să zâmbești pentru a te arăta o persoană agreabilă, să te străduiești să reții numele fiecărei persoane, să îți alegi subiecte de discuție care sunt agreate de partenerul de conversație și care privesc interesele sale, să știi să asculți, să îi încurajezi pe alții să vorbească despre ei înșiși, să îi faci permanent pe ceilalți să se simtă imprtanți.
În fine, lucrarea prezintă o impresionantă tactică de influențare a celor cu care interacționăm, metodele proprii de a-i determina să se alăture aceluiași stil de gândire. Valoarea specială a cărții este dată de faptul că ea este alcătuită dintr-o mare diversitate de fapte reale expuse și analizate ca exemple din viața unor oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, stilul probând multă coerență și făcând-o complet opusă unei lucrări didactice sau pur științifice mai greu de însușit și asimilat.
O altă lucrare de referință, publicată în 1984, este „How to Stop Worrying and Start Living”, o colecție de sfaturi ușor de pus în aplicare pentru a face față cât mai bine stressului. Trebuie menționat că dintre toate cărțile lui Carnegie aceasta a avut cel mai mare succes în Europa. Câteva citate demne de atenție ce se regăsesc în carte merită reproduse: „Unul dintre cele mai tragice lucruri pe care le-am văzut în natura umană este acela că tindem să viața. Noi visăm la grădina magică de trandafiri aflată la orizont, în loc să ne bucurăm de trandafirii care înfloresc sub fereastra noastră chiar acum”; „Adesea, oboseala noastră nu este cauzată de muncă, ci de teamă, frustrare și resentiment”; „Nu-i vorba de ceea ce aveți, cine sunteți, unde vă aflați sau ce vă face fericiți sau nefericiți; contează ce credeți despre toate acestea”; „Astăzi se derulează viața - singura de care puteți fi siguri. Scoateți maximum din ea. Căutați pasiunea. Treziți-vă. Lăsați entuziasmul să vă cuprindă. Trăiți cu înflăcărare”.
Sfaturile scriitorului, psihologului și profesorului Dale Carnegie au ca fundament principiul pe care îl aborda invariabil în conferințele și cărțile sale, potrivit căruia „nu există oameni răi, dar există circumstanțe neplăcute care pot fi depășite; nu merită din cauza lor să ne anihilăm viața și stare sufletească a celor din jur”. O teză care stă la baza recomandărior sale este, de asemenea, invocată constant, anume că„succesul înseamnă să obții ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obținut”.
Trezesc și astăzi un real interes și multă admirație numeroase îndemnuri şi cugetări ale sale și cred cu convingere că se cuvin gândite și reținute: „Când soarta îți dă o lămâie, fă din ea o limonadă”; „Adu-ți aminte că ziua de azi e ziua de mâine pentru care ți-ai făcut griji ieri”; „Orice om este prost 5 minute pe zi; înțelepciunea constă în a nu depăși această limită”; „Nu vei avea niciodată succes dacă nu vei face ceea ce-ți place”; „Dacă vrei să aduni mierea nu răsturna stupul”; „Fii ocupat. Acesta este cel mai ieftin și eficient medicament de pe pământ”; „Vorbește oamenilor despre ei înșiși și te vor asculta ore întregi”; „Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă multe”; „Reține că numele cuiva este pentru el cea mai dulce muzică ce-i poate mângâia auzul”; „Singurul mod de a obține ceea ce e mai bun dintr-o ceartă este să o eviți”; „Nu te teme de dușmanii care te atacă, teme-te de prietenii care te lingușesc”; „Reține că expresia pe care cineva poartă pe chip este mult mai importantă decât hainele cu care se îmbracă”; „Nu face lucrurile bine, fă-le perfect. Fii îndrăzneț, fii primul, fii diferit, fii corect”; „Asumă-ți riscul! Viața întreagă e un risc. Cel ce merge cel mai departe este, în general, cel care e dispus să facă și să îndrăznească”.
Eforturile lui Dale Carnegie de răspândire a metodelor sale de optimizare a relațiilor cu semenii și cu lumea au fost continuate de „Fundația Carnegie”. Cursurile pe care Carnegie însuși le-a inițiat și predat sunt studiate și astăzi de zeci de mii de oameni pe glob, confirmând și consolidând actualitatea și utilitatea metodelor sale. Aprofundarea acestor practici s-a dovedit a fi imperios necesară pentru toți ce care doresc să ocupe posturi importante în ierarhiile companiilor occidentale.






Dorin Nădrău / Michigan    12/17/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian